Răspunsul Samsung pentru Apple: În 2018 vom lansa primul smartphone cu ecran pliabil

/
/
12 sept. 17
/

În urmă cu doar câteva ore Apple a lansat trio-ul de smartphone-uri cu care va ataca concurenţa în 2017 – 2018: iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X. Dacă primele două sunt upgrade-uri normale ale generaţiei anterioare, cel de-al treilea device reprezintă imaginea a tot ce poate oferi Apple mai bun în momentul acesta.

Coincidenţa, bat-o vina, face ca CEO-ul Samsung, Koh Dong-jin, să facă un anunţ major chiar în ziua Z a companiei americane. Se pare că tehnologie a ajuns atât de departe încât Samsung este pregătită să lanseze în 2018 primul smartphone cu ecran pliabil. Nu există alte informaţii legate de acest device, însă cu siguranţă vor apărea puţin câte puţin la rubrica “Bursa zvonurilor”.

“Avem în plan adoptarea unui display pliabil în scurt timp. În prezent întâmpinăm ceva dificultăţi tehnologice care nu ne permit încă comercializarea unui astfel de device. Vom lansa un device pliabil când vom fi complet pregătiţi, iar acest lucru se va întâmpla anul viitor.” a declarat Koh Dong-jin presei din Coreea de Sud.

Personal cred că sunt şanse minime ca Samsung Galaxy S9 să vină cu o astfel de caracteristică, eu pariez fie pe un Samsung Galaxy Note 9 inedit, fie pe un terminal care să lanseze o serie complet nouă pentru compania sud-coreeană.

Sursa: koreaherald.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Gigantul Samsung anunţă un profit record în al treilea trimestru al anului, însă divizia producătoare de telefoane inteligente continuă să meargă în pierdere

Samsung Electronics a publicat estimările financiare preliminare pentru al treilea trimestru din 2026, raportând cifre fără precedent în industria tehnologică. Gigantul sud-coreean a depășit toate așteptările analiștilor, marcând o creștere spectaculoasă a profitului operațional.

Seria Samsung Galaxy S25 a primit actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17 în România

Seria Samsung Galaxy S25, cât şi pliabilele Samsung Galaxy Z Fold 7 şi Z Flip 7 au început să primească actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17 în România.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun.