Retelistica

Când te numeşti RCS & RDS şi practici unele din cele mai mici preţuri la abonamentele mobile din ţară este greu să dezvolţi oferte diverse într-o perioadă scurtă de timp. Am făcut această introducere deoarece oferta de sărbători pentru Digi Mobil este identică cu cea de Black Friday, cu mici modificări la capitolul discount-uri.

Strategia RCS & RDS pentru perioada sărbătorilor este dedicată atragerii de noi clienţi în reţea prin reduceri la smartphone-uri (până la 350 lei) sau discount-uri de 50% la abonamente pentru o perioadă de 12 luni (6 luni dacă numărul portat este de cartelă).

La alegerea unui abonament Optim Nelimitat se primeşte o reducere de 50 lei, iar dacă se portează un număr de abonament din altă reţea se adaugă un bonus de 100 lei (pentru portarea unui număr de cartelă se primesc doar 50 lei).

2

La aceste reduceri se mai pot adăuga alte discount-uri la alegerea de servicii RCS & RDS:

  • Pentru abonament Digi TV primeşte reducere 50 lei;
  • Pentru abonament Digi Net Fiberlink 1000 primeşte reducere 90 lei;
  • Pentru abonament Digi Net Mobil primeşte reducere 20 lei;
  • Pentru abonament Digi Tel primeşte reducere 20 lei;
  • Pentru activarea facturii electronice primeşte reducere 20 lei.

Banii acumulaţi se pot da ca avans la achiziţia oricărui smartphone din oferta Digi Mobil.