Renault Sport este una dintre acele divizii care a reușit de-a lungul timpului să ofere mașini cu adevărat speciale, nu neapărat prin prisma performanțelor brute, cât mai ales prin caracterul imprimat modelelor dezvoltate. Astfel, un Clio sau un Megane RS nu mai aveau aproape nimic în comun, din punct de vedere al comportamentului rutier, cu ceea ce erau mașinile de serie.

Asta am observat imediat la primul contact cu actuala generație Megane RS. Un model performant ce se simțea bine pe circuit, dar care oferea multă plăcere și în utilizarea cotidiană.

Acum, avem în față cel mai extrem Renault Megane RS care poate fi cumpărat de la orice dealer. Versiunea Trophy adaugă câțiva cai putere celor 280 ce vin standard, dar, mult mai important, duce experiența de condus la un cu totul alt nivel. Renault Megane RS 300 Trophy este mașina de circuit pe care o poți conduce (destul de) normal și zi de zi.

Specificații pentru Renault Megane RS 300 Trophy 2019

Specificatii Renault Megane RS 300 Trophy

Design exterior și interior

Interior Renault Megane RS300 Trophy 2019

Cu cea de-a patra generație Renault Megane am făcut inițial cunoștină în versiunea GT. De data asta nu mai avem în față doar o variantă cu pretenții sportive, ci una eminamente de curse. Știu că poate părea prea mult spus de curse, dar veți vedea mai departe că nu-i deloc exagerată afirmația.

Renault Megane RS 300 Trophy nu se diferențiază față de un RS normal ca aspect. Designul exterior este identic, doar jantele sunt speciale acestei versiuni.

Renault Megane RS 300 Trophy este evident o variantă specială de Megane, dar, așa cum aveam să descopăr, elementele de design nu reușesc să arate cât de extremă este această mașină. După ce o conduci la limită (sau măcar încerci să-i atingi limitele) realizezi că mașina asta trebuia să vină cu eleroane imense, cu guri de admisie și fante larg decupate, cu praguri și aripi late, așa cum vezi la mașinile intens tunate sau la cele de curse. Da, Renault Megane RS 300 Trophy are de toate din cele de mai sus, dar niciun element de design nu te duce cu gândul la ceea ce vei avea de înfruntat atunci când începi joaca.

Îmi place mult forma proiectoarelor cu LED (care înglobează și faza lungă și pozițiile), ce amintește în mod clar de steagul în carouri ce flutură pe linia de sosire la sfârșitul curselor pe circuit. Lamela argintie de la baza barei față face trimitere la istoria Renault din F1.

Apoi, mergi pe lateral și observi jantele imense pe 19 inch, cu design Fuji Light (opționale pe varianta Trophy) mai ușoare cu 2 kg față de cele standard. Printre spițele rare ale acestor jante vedem etrierii Brembo de culoare roșie ce strâng cu putere de discurile bi-metal (butuc de aluminiu și disc de fontă, mai ușoare cu 1.8 kg). În spatele aripii față apare un extractor de aer cu rol nu numai vizual, ci și aerodinamic, fiindcă el direcționează în mod controlat curenții de aer de pe lateral.

Pragurile continuă frumos linia deschisă de aripile față, ce sunt mult mai evazate față de cele ale unui Megane normal.

Spatele nu este nici el mai cuminte, cu un eleron mare ce promiote o apăsare aerodinamică suplimentară la viteze mari. Sub linia portbagajului apar alte accesorii speciale: la extreme sunt alte două extractoare de aer, ce încadrează difuzorul generos ce trebuie să calmeze curenții de aer de sub mașină atunci când aceștia vor să iasă de acolo.

În centru stă o evacuare dublă, încadrată de un element trapezoidal. Nimic nu anunță totuși cum sună această evacuare.

În culoarea Galben Sirius, Renault Megane RS 300 Trophy este o apariție. Dar, repet, nu este o apariție pe atât de radicală pe cât este mașina ca și comportament rutier.

Înăuntru ai parte de cel puțin la fel de multe accesorii de individualizare. De la excelentele scaune Recaro îmbrăcate în Alcantara, ce sunt montate cu 20 de mm mai jos față de un RS standard, la volanul gros, cu piele perforată în dreptul mâinilor și bandă roșie la poziția de centru, până la schimbătorul de viteze cu măciulie de aluminiu și pedalele din același material, toate elementele cu care interacționează șoferul au fost personalizate.

Frâna de mână este la Megane RS una clasică și nu una electrică. Pe fețele de uși avem un material textil ce imită fibra de carbon și care se simte grozav la atingere. Pe bord vedem o fâșie ce imită și ea același material ultra-ușor, pe care stă scrisă și divizia ce s-a ocupat de această mașină. Denumirea Renault Sport este și pe pragurile interioare, iar logo-ul acestei divizii mai este pe scaune și pe volan într-o nuanță de roșu aprins ce vrea să te pună în temă că nu ai de-a face cu orice Megane.

Ar fi de prisos să vorbesc despre spațiu interior? Cred că da, oricum dacă vreți detalii despre astfel de chestiuni puteți afla totul din testul cu Megane GT

Acum o să mă axez pe ceea ce contează. Poziția la volan este excelentă, scaunele montate mai jos cu 2 cm față de Megane RS de bază te introduc într-o atmosferă de curse. Sprijinul lateral este absolut genial, buretele este tare, dar, cu toate astea, nu am găsit scaunele incomode. Nici după o zi întreagă de condus nu m-au deranjat. M-a obosit altceva, dar o să descoperiți mai departe exact ce anume.

Motor și cutie de viteze

Motor Renault Megane RS300 Trophy 2019

În cadrul evenimentului ce marca lansarea națională am condus Renault Megane RS doar pe circuit, dar chiar și acolo am putut descoperi un motor extrem de reușit, ce trăgea bine de la turații joase și își menținea această atitudine până la zona roșie.

Cu Renault Megane RS 300 Trophy este altă treabă, deși baza este exact același motor. A primit un surplus de 20 de cai putere și 10 Nm, însă comportamentul este diferit. Acest motor este reglat să tragă cu adevărat abia peste 3500 – 4000 rpm. Și până la astfel de turații îl simți prezent, dar dincolo de ele se produce o adevărată explozie de putere.

Așadar, Renault Megane RS 300 Trophy poate fi și docil, bun pentru condus lejer, dar se poate transforma într-o bestie atunci când acul turometrului stă numai pe lângă zona roșie. Nu prea am ce să-i reproșez acestui motor.

Cutie viteze Renault Megane RS300 Trophy 2019

Cutia de viteze manuală reprezintă prima componentă ce te poate obosi după mai multe ore de mers. Nu trebuie să forțezi limitele mașinii ca să faci eforturi cu fiecare schimbare a celor șase trepte. Este nevoie de putere să împingi și să tragi levierul când treci din raport în raport. Schimbările sunt exacte doar dacă ești atent la ceea ce faci. Nu mi s-a întâmplat doar o dată să vreau să trec rapid din a 6-a în a 3-a și, de fapt, să pun levierul în treapta a 5-a. Cu mai mult exercițiu sunt sigur că dispar astfel de greșeli.

Cutia este deci una dintre componentele care îți arată cu ce ai de-a face. Cu o mașina gata de curse, care se simte excelent pe circuit.

Ținută de drum, performanțe și consum

Renault Megane RS300 Trophy 2019

Ținuta de drum este… dură. Acesta este cuvântul care îmi vine imediat în minte când mă gândesc la comportamnetul rutier al lui Renault Megane RS 300 Trophy. Suspensia este rigidă! Față de un Megane RS de bază, arcurile sunt mai tari cu 30%, amortizoarele cu 25%, iar bara antiruliu cu 10%. Ce înseamnă toate astea? Că Renault Megane RS 300 Trophy îți transmite fără niciun filtru fiecare iregularitate a asfaltului.

Partea bună a unui astfel tren de rulare este că te simți perfect conectat cu mașina, că simți imediat orice reacție a ei. Partea mai nasoală este că drumurile din România sunt cum sunt. Iar acesta este al doilea motiv pentru care m-am simțit obosit după 2 ore la volanul acestei mașini.

Renault Megane RS 300 Trophy vine standard cu direcție integrală de tip 4Control. Roțile spate vireză cu până la 2.7 grade în sens opus față de cele din față până la viteze de 60 km/h (până la 100 km/h în modul de rulare Race) și în același sens cu 1 grad peste aceste viteze. De la volan simți cum spatele iese de pe traiectoria normală la viteze scăzute, comportamentul este cumva similar cu o supravirare. După primele 2 – 3 curbe strânse te obișnuiești cu asta și chiar începi să apreciezi raza mai mică de bracaj și senzația mai accentuată de agilitate. 

Renault Megane RS 300 Trophy este agil, chiar mult mai agil decât mă așteptam de la o mașină grea de peste 1.4 tone. Nu simți nici pe departe această greutate, atât motorul, cât și trenul de rulare te fac să simți mașina ușoară și agilă.

Renault Megane RS 300 Trophy aduce standard mai multe moduri de rulare, accesibile prin butonul R.S. Drive sau din meniul sistemului R-Link. Poți alege dintre Comfort, Neutral, Sport, Race și Perso. În primle 4 moduri ai setări predefinite pentru sistemul dinamic de conducere (direcție mai exact), ESC, motor, răspunsul pedalei de accelerație, sunetul evacuării active, funcționarea climatizării, modul de afișaj al panoului de bord, sunetul artificial al motorului redat din difuzoare și culoarea iluminării ambientale.

Ce ne interesează pe noi din R.S. Drive? Că direcția este genială pe Sport și Race, zici că nici nu este asistată, că nu avem servodirecție. Trebuie forță să rotești volanul și, iarăși, asta se adaugă la chestiile care te obosesc după mai multe ore de condus. Dar direcția este cea mai bună din tot ce am condus până acum. Răspunde instant la cea mai mică mișcare a mâinii și îți trasnmite tot ce face fiecare roată față. Simți care a pierdut aderența, cât de gravă este patinarea, simți fiecare denivelare, iar asta înseamnă feedback excelent. Este nevoie de doar un pic peste două ture complete de volan de la maxim stânga la maxim dreapta, iar asta înseamnă o direcție scurtă.

Aș mai trece aici și evacuarea activă, ce poate deschide o clapetă spre a genera un sunet extraordinar în modurile Sport sau Race.

Moduri evacuare Renault Megane RS 300 Trophy

În modurile Comfort și Neutral evacuarea sună sport, dar nimic excepțional. Treci în Sport sau Race și auzi un tremur gutural și bubuituri, explozii de-a dreptul, atunci când ridici brusc piciorul de pe accelerație la anumite turații.

Este greu să explic în cuvinte cum sună evacuarea de pe Renault Megane RS 300 Trophy, așa că am pus cap la cap un clip video nu doar cu sunetul motorului și al evacuării, dar și cu accelerații de la 0 – 100 km/h și câteva reprize:

Clip video cu Renault Megane RS 300 Trophy:

Era să uit de anvelopele ce vin la pachet cu jantele pe 19 inch de tip Fuji Light. Este vorba despre pneuri semi-slick recomandate pentru asfalt uscat și circuit. Sunt de la Bridgestone, model Potenza S007.

Când sunt reci este greu să prinzi ceva grip, mașina este subviratoare în curbele strânse chiar și la viteze nu tocmai ridicate, iar patinarea roților față începe cu fiecare apăsare mai hotărâtă a accelerației în treptele inferioare. 

Dar, un mare DAR, odată ce reușești să aduci aceste pneuri într-o temperatură optimă, vine răsplata. Renault Megane RS 300 Trophy se lipește efectiv de asfalt și ajungi să iei curbele la viteze pe care nu le credeai fizic posibile. Da, gumele Bridgestone Potenza S007 nu sunt pentru orice deplasare, dar când își intră în rol demonstrează tot potențialul unei mașini precum Renault Megane RS 300 Trophy. Mare atenție totuși când sunt reci sau pe ploaie!

Performanțele de pe hârtie sunt bune, dar în realitate Renault Megane RS 300 Trophy se simte mai brutal decât o arată aceste cifre. Cu 5.7 secunde la 0 – 100 km/h nu pare un supercar, dar din spatele volanului simți mașina mult mai rapidă. Viteza maximă este de 260 km/h și sper că nimeni nu va avea curiozitatea să o testeze pe drumurile publice în țara noastră.

La performațe aș trece și frânarea. Cu etrieri zdraveni Brembo și discuri mari, Renault Megane RS 300 Trophy frânează absolut uimitor atunci când anvelopele sunt încălzite. Pedala de frână este tare încă de la începutul cursei și-ți permite o dozare extrem de exactă a forței. Chiar dacă este perfectă pentru circuit, pe stradă devine și ea obositoare după câteva ore.

Tablou bord Race si consum Renault Megane RS 300 Trophy

Consumul. Oficial, 8.1 litri la 100 km ar trebui să fie suficienți în mod mixt. În realitate, dacă conduci un Renault Megane RS 300 Trophy așa cum îți place, cum trebuie, nu ai șanse să scazi sub 12 l/100 km. Atât am obținut și eu în medie și consider că este chiar o medie. Adică am mers și liniștit când nu era cazul de spectacol, dar am și abuzat la modul grav de tot ce-mi putea oferi Renault Megane RS 300 Trophy. 

Tehnologie și siguranță

Sisteme asistenta pe Renault Megane RS 300 Trophy

Aici ar fi trebuit să spun mai multe, dar nu cred că este cazul cu Renault Megane RS 300 Trophy. Fiindcă această mașină, chiar dacă oferă și destule sisteme de confort, asistență și siguranță, nu trebuie analizată din aceste considerente. Nu! Renault Megane RS 300 Trophy este mai degrabă o mașină de circuit, o mașină ce te atrage și pe care o vei cumpăra strict pentru cum se conduce și nu pentru nu știu ce sisteme ce lucrează pe acolo, prin spatele bordului.

Aș menționa aici afișajul digital de bord, ce folosește același ecran de 7 inch precum am întâlnit și la Kadjar, Talisman și chiar Megane Sedan, dar care introduce un mod mai special de afișaj. Treci în Race din R.S. Drive și ai parte de panoul de bord ce pare de curse. L-am văzut și la Megane GT, dar parcă aici se potrivește mult mai bine.

Tablou bord Race si consum Renault Megane RS 300 Trophy

Dintre cele mai importante dotări standard de pe Renault Megane RS 300 Trophy menționez: diferențial cu alunecare limitată (LSD) Torsen, șasiu CUP, discuri de frână bi-metal (butuc din aluminiu și disc din fontă), etrieri Brembo de culoare roșie, sistem de evacuare cu clapetă de ajustare a zgomotului, acumulator Li-Ion cu greutate redusă, jante pe 19 inch cu design Jerez tri-ton, eleron de dimensiuni mari, faruri RS Vision (proiectoarele de ceață ce integrează și faza lungă și pozițiile), suspensie cu amortizoare Compression Hydraulic Stop, RS Monitor Legacy – afișare în timp real a parametrilor de rulare pe ecranul R-Link (îmi pare rău că nu am făcut poze aici!), scaune sport cu logo RS, secvență de întâmpinare Dynamic Welcome Lighting (poate fi văzută în clipul video de mai sus), volan îmbrăcat în piele cu design RS, faruri cu tehnologie LED Full Vision, sistem 4Control, aer condiționat automat pe două zone, senzori de ploaie și lumini, sistem de infotainment R-Link 2 cu ecran tactil de 7 inch ș.a.

Opțional, pe un Renault Megane RS 300 Trophy poți aduce, precum pe mașina de test, jante de aliaj pe 19 inch cu design Fuji Light încălțate cu anvelope Bridgestone Potenza S007, scaune RS Recaro cu tapițerie mixtă piele și Alcantara, sistem infotainment R-Link 2 cu ecran tactil de 8.7 inch și sonorizare Bose cu 10 difuzoare, trapă panoramică de sticlă, pachet Easy Parking (asistență la parcarea paralelă, perpendiculară și oblică + senzori laterali, față și spate + cameră video pentru marșarier + senzor de avertizare pentru unghiul mort), pachet Drive Safely (frânare activă de urgență, recunoașterea semnelor de circulație cu alertă la depășirea vitezei legale, alertă la depășirea benzii de rulare, comutare automată fază lungă / fază scurtă, alertă pentru păstrarea distanței de siguranță și cruise control adaptiv).

Pe partea de sigranță, actuala generație Renault Megane a fost testată în 2015 și a primit maximul de 5 stele după normele de testare din acel an. Protecția pentru pasagerii adulți a fost stabilită la 88%, pentru copii la 87%, pentru pietoni la 71%, iar pentru sisteme de asistență a primit un scor de 71%.

Renault Megane RS 300 Trophy aduce standard ca echipamente de siguranță airbaguri frontale și laterale față, airbaguri cortină față și spate, ABS cu AFU, ESP cu ASR, HSA, prindere ISOFIX pentru scaune copii, senzori de parcare spate.

Preț

Renault Megane RS 300 Trophy – de la 34.050 euro cu TVA. O mașină complet echipată, cu toate opționalele, precum cea testată, ajunge la 41.150 de Euro.

Concluzii

Renault Megane RS300 Trophy 2019

Sincer eu aș cumpăra un Renault Megane RS 300 Trophy fără prea multe opționale bifate. Aș alege cel mai probabil excelentele scaune Recaro și cam atât. Și probabil că aș vrea versiunea cu cutie automată EDC. În rest, alte echipamente de confort și asistență mi se par redundante în cazul unei astfel de mașini.

V-am spus că Renault Megane RS 300 Trophy ajunge să te obosească ca șofer, din cauza direcției prea grele și a puterii motorului ce te face să te lupți cu un volan ce primește mult torque steer, a cutiei pe care trebuie să o manevrezi cu forță și a pedalei de frână în care trebui să împingi cu putere. Da, toate sunt adevărate, dar numai dacă ai de gând să conduci Renault Megane RS 300 Trophy mai mult de câteva ore continuu.

Dacă vrei doar să te bucuri de o mașină adevărată, de un hot-hacth extrem, pregătit pentru circuit, atunci nu ai motive să te îngrijorezi. Ia un Renault Megane RS 300 Trophy și implică-te la volanul unei mașini cu care trebuie să fii conectat tot timpul, pe care trebuie să o dresezi și să o îmblânzești pe atât pe cât vei putea. Un șofer, pardon… Un pilot adevărat va găsi tot ce are nevoie în Renault Megane RS 300 Trophy.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Renault Megane RS 300 Trophy:

PRO

  • motor exploziv, ce livrează puterea de-a dreptul brutal la turații înalte;
  • direcție genială, ce pare că nu este servoasistată și care oferă mult feedback;
  • ținută de drum eminamente sportivă, suspensie rigidă ce transmite nefiltrat totul către șofer;
  • sistem de frânare foarte eficient;
  • evacuare cu clapetă activă ce sună fantastic;
  • scaune Recaro ce oferă o poziție de conducere ideală, cu mult suport lateral și care nu sunt incomode;
  • design exterior și interior cu multe elemente distinctive.

CONTRA

  • sportivitatea dusă la extrem devine obositoare după 2 – 3 ore de condus.