Mulți spun, printre care și eu, că mașinile electrice urmează să apară din ce în ce mai des prin trafic, iar asta nu poate anunța decât cum va arăta viitorul automobilelor. Nu vorbim neapărat de ce se va întâmpla în țara noastră și în mod clar nu peste puțin timp, dar, dacă ne uităm în special la țările nordice, vedem care este trendul.

Azi avem plăcerea de a vă prezenta, destul de repede după lansarea categoriei auto de pe site-ul nostru, primul review pentru un automobil electric. Exemplarul Renault ZOE, care ne-a fost alături mai bine de 5 zile și pe care îl analizăm acum, face parte din flota de mașini a companiei Orange, cărora vrem să le mulțumim sincer pentru că ne-au dat posibilitatea de a testa acest vehicul.

Haideți să vedem pe larg cum se comportă și ce oferă Renault ZOE.

Specificații pentru Renault ZOE

Specificatii Renault ZOE

Design exterior și interior

Renault ZOE Interior (2)

Renault ZOE este o mașină de clasă mică, aș spune că se încadrează la limita superioară a acestui segment, cu puțin peste 4 metri lungime. De la prima privire am observat că acest automobil nu vrea să strige din tot rărunchii ”sunt electric”. Vreau să spun că doar câteva elemente (dacă nu luăm în considerare vopseaua ceva mai specială) fac trimitere către electrificare.

Desigur, inscripția ZE de pe haion vine prima să atragă atenția asupra caracterului ecologic al mașinii. Dacă analizăm ceva mai atent observăm că farurile, stopurile, emblema Renault și nuanța geamurilor spate și a lunetei sunt de un albastru ”electric”. În rest, Renault ZOE vrea să treacă prin trafic într-o liniște totală.

Mulți dintre cunoscuți, care mai au tangențe cu lumea auto, mi-au spus că această mașină arată mai bine în realitate decât în poze. Mărturisesc că acum, după ce mașina nu mai este la mine, privind fotografiile, Renault ZOE nu mai pare atât de simpatică. Trebuie să mă credeți pe cuvânt când afirm că prin imagini mașina pare mai anostă față de cum este în realitate.

Fiindcă bateriile ce asigură deplasarea în regim strict electric sunt amplasate în podeaua automobilului, Renault ZOE are o alură de monovolum, în sensul că este ceva mai înaltă decât alte mașini din clasa mică.

Această structură ajunge să se simtă mai bine odată ce ajungi în interior. Poziția de condus, ca de altfel pentru toți pasagerii, este înaltă. Mai mult, șoferul nu dispune de reglaj pe înălțime al scaunului, dar sincer nici nu a fost nevoie de așa ceva. Cu toate că măsor peste 195 cm, nu am avut nicio problemă în a mă acomoda confortabil la volan.

Scaunele față au un design cel puțin interesant, cu tetieră fixă. Sunt extrem de generoase în dimensiuni și foarte comode. Ai senzația că ești pe fotoliul de acasă și nu în mașină. Pernele sunt moi, iar asta ar putea deranja la drumurile mai lungi. Până la urmă, care drumuri lungi cu o autonomie de maximum 150 km?

Senzația de spațiu predomină în Renault ZOE (pentru clasa mică) și asta mai ales din cauza înălțimii. Trei adulți pe bancheta din spate se vor simți ușor înghesuiți, dar din cauza lățimii totale, pentru că spațiul la cap și la genunchi este mai mare decât mă așteptam.

Portbagajul este și el foarte încăpător, cu un volum maxim de 338 litri putând fi comparat cu unul din clasa compactă.

Ambianța interioară este foarte plăcută, în special din cauza culorilor alese. Bordul, tapițeria și majoritatea elementelor sunt în nuanțe deschise. Predomină griul și albul, iar atomosfera creată astfel îmbie la relaxare. Tocmai bine pentru atingerea unei autonomii cât mai extinse.

Materialele nu sunt printre cele mai bune, chiar dacă vizual nu există niciun fel de problemă. Toate sunt tari, nu există zone cu spumă moale și aici se vede pe unde a încercat Renault să facă economie. Finisările sunt bune, fără a excela, iar construcția pare solidă, departe de ce întâlneam cu câțiva ani în urmă la constructorul francez.

Motor și cutie de viteze

Renault ZOE Exterior (1)

Acest capitol ar fi trebuit să fie doar despre motor, întrucât cutie de viteze nu există în adevăratul sens al cuvântului. Practic motorul electric trimite puterea direct către puntea față, un controler stabilind modul de operare.

Totuși avem un levier care ne permite trecerea prin modurile P (Parking), R (Reverse), N (Neutral) și D (Drive) ca la orice mașină convențională ce dispune de cutie automată. Tot ca la orice automobil cu astfel de transmisie, în R și D, odată ce ridicăm piciorul de pe frână, mașina începe ușor să ruleze, fără ca accelerația să fie apăsată.

Pentru cei care nu au condus niciodată o mașină electrică sau măcar una hibridă care poate opera și numai în mod pur electric, senzația inițială va fi una ciudată. Eu cam știam la ce să mă aștept, așa că nu am avut parte de surprize.

Ideea este că odată ce pe bord apare inscripția ”Ready” poți porni la drum. Totul într-o liniște aproape deplină, asta mai ales dacă sistemul de climatizare este oprit. Dacă ar fi să compar sunetul venit de la motor aș spune că seamănă cu ce auzim într-un tramvai sau metrou. Tot la fel ca la acestea mai există și un sunet specific, un zumzet metalic care la Renault ZOE devenea pregnant în special între 20 și 30 km/h.

În rest, nu auzi mare lucru de la motor, iar deplasarea este pe cât se poate de liniștită. Izolarea fonică nu este cea mai grozavă, cu toate astea doar la viteze de peste 80 km/h poți spune că în habitaclu ajung zgomote deranjante de rulare (vânt și pneuri).

Ținută de drum, performanțe și consum

Renault ZOE Exterior (14)

Renault ZOE este în special o mașină de oraș, ca să nu spun strict dezvoltată pentru mediul urban. Din această cauză, suspensia a fost gândită în primul rând pentru confort și este mai puțin axată pe dinamică. Gropile și denivelările din asfalt, specifice țării noastre, nu-i fac pe pasageri să poată reclama disconfort. Ca să vă faceți o idee, peste șinele de tramvai se trece foarte elegant.

Motorul accelerează foarte vioi de la plecarea de pe loc și până pe la 70 km/h nu ai în niciun moment impresia că mașina cântărește aproape o tonă și jumătate. Extrem de plăcut modul în care Renault ZOE se pune în mișcare și senzația de confort total pe care o transmite.

În oraș ne-am lămurit cum se comportă, să vedem la drum întins. Cum nu acesta este domeniul de utilizare pentru care a fost conceput, Renault ZOE nu se descurcă cel mai bine la viteze mari, de peste 80 – 90 km/h. Fiind în primul rând confortabil, denivelările mari induc o senzație de nesiguranță, caroseria intră într-un balans ceva cam pronunțat. Curbele atacate în forță vor genera un ruliu evident, iar direcția mult prea asistată nu te ajută nici ea cu vreo informație despre ce fac roțile față. Centrul de greutate foarte coborât (bateriile de circa 300 kg sunt în podea) este singurul care aduce stabilitate.

Cum nu vorbim despre o mașină sport, performanțele lui Renault ZOE trec în plan secund. Viteza maximă este limitată la 135 km/h, iar accelerația de la 0 – 100 km/h se pare că durează 13.5 secunde. Sincer, senzația este că sprintul până la sută este absolvit mult mai rapid, asta și din cauză că nu avem nicio sincopă în transmiterea puterii către roțile din față.

Consumul? Cel mediu anunțat de Renault pentru ZOE este de 146 Wh/km. Asta înseamnă că la fiecare 100 de km mașina va consuma circa 14.6 kW. Cum bateriile lui ZOE au o capacitate maximă de 22 kWh asta înseamnă că autonomia medie ar fi de aproximativ 150 km.

În realitate, 150 de km reprezintă autonomia maximă, ce poate fi realizată mergând într-un stil foarte economic, cu modul Eco activat, anticipare crescută a traficului și utilizarea cât mai rară a frânei. Vreau să spun că cel mai bine îl lași pe Renault ZOE în frână de motor, când acționează modul de recuperare a energiei la frânare și bateriile sunt încărcate.

Cu un stil de mers normal, autonomia lui Renault ZOE coboară către 110 – 120 de km, iar dacă sunteți mai tot timpul grăbiți trebuie să vă așteptați la maximum 100 de km autonomie. Pentru oraș sau navetă scurtă, de 25 – 30 de km pe sens, este mai mult decât suficient.

Conform datelor oferite de producător, dar nu numai, bateriile lui Renault ZOE se încarcă astfel:

  • în circa 9 – 10 ore la o priză de 3 KW, cu wallbox monofazic de 16 A. Eu am încărcat bateriile doar de la o priză normală, casnică, iar timpul de încărcare a fost cu mult mai îndelungat. De la 13 % până la o încărcare completă Renault ZOE estima aproape 15 ore. Până la urmă a durat chiar mai mult, trecând de 16 ore. Este destul de probabil ca tensiunea la priza mea să nu fi fost cea optimă și asta a influențat mult. Responsabilul cu flota de mașini a Orange România mi-a spus că în garajul lor Renault ZOE se încarcă la maximum în circa 10 ore, deci aproape de specificațiile oferite de producător;
  • în circa 1 oră se atinge 80% cu un wallbox trifazat de 32 amperi și 22 KW;
  • în aproximativ 30 minute pentru 80% cu un încărcător rapid de 43 KW și borne trifazice de 63 amperi.

Tehnologie și siguranță

Tableta R-Link Renault ZOE

Cum spuneam la început, Renault ZOE nu a vrut în niciun moment să scoată în față faptul că rulează complet electric, că este un automobil ”special”. Iar asta o vedem și când vine vorba de tehnologiile de la bord. Sunt multe asemănări între ZOE și cel mai recent model Renault Clio, de la sistemul de infotainment R-Link, până la climatizarea automată, zona pasagerului față, cu spațiul de depozitare de deasupra torpedoului, gurile de ventilație sau mânerele interioare ale portierelor.

Ca să nu mai lungim vorba, interiorul este foarte asemănător cu al unui banal Clio și astfel Renault a mai economisit ceva bănuți. Nu-i nimic rău în asta, dar parcă atunci când cumperi un automobil electric te aștepți la ceva mai multă tehnologie la bord.

Elementul central din Renault ZOE este reprezentat cu siguranță de sistemul de infotainment, așa-numita tabletă R-Link. Pe ecranul acesteia primim toate informațiile de care avem nevoie, putem opera cele mai variate setări al automobilului și totul prin intermediul touchscreen-ului.

Există și câteva butoane analogice, însă cel mai des vom folosi doar rotița pentru reglajul volumului. In rest, totul decurge exemplar doar prin atingeri ale display-ului. Sistemul reacționează prompt, fără lag sau întârzieri enervante. Ergonomia este dintre cele mai bune, meniul este simplu structurat, iar informațiile oferite sunt clare.

Galerie de screenshots cu meniul tabletei R-Link din Renault ZOE:

Un aspect total diferit față de Clio are tabloul de bord, care în cazul lui Renault ZOE este de fapt un ecran LCD lung și îngust pe care sunt afișate doar informații esențiale precum viteza, autonomia, gradul de încărcare a bateriei și poziția schimbătorului de viteze. Există câteva moduri de afișaj a acestor date, însă ele nu schimbă radical aspectul general al tabloului de bord.

Mașina primită de noi a fost o variantă ce includea toate echipamentele opționale, puse peste versiunea mai scumpă – Zen. Avem standard tabletă multimedia integrată R-Link, sistem de navigație TomTom, conectivitate prin bluetooth, card SD, USB și jack de 3.5 mm, climatizare automată, faruri de zi cu LED, Cruise Control, senzori de toxicitate, ionizor și difuzor de parfum, senzori de ploaie, lumină și parcare spate, sistem audio 3D Sound by Arkamis și jante de aliaj pe 16 inch cu pneuri Michelin Energy E-V. Au fost selectate în plus toate opțiunile suplimentare și anume: cablu reîncărcare priză domestică, geamuri electrice față/spate, card de acces și demaraj ”mâini libere”, harta Europei și cameră video pentru marșarier.

Pe partea de siguranță Renault ZOE stă bine, amintesc vorbim de un automobil de clasă mică. Experiența Renault în domeniul siguranței poate fi și ea un argument în plus care va conta la o eventuală achiziție. Avem ABS cu asistență la frânarea de urgență, EBD (repartiția electronică a forței de frânare), HSA (sistem de asistența la pornirea în pantă), ESP (sistem de stabilitate electronică a vehiculului), sistem de prindere ISOFIX pentru scaune copii, airbag frontal șofer și pasager, airbag-uri laterale cap-torace față și spate, sistem de monitorizare presiune pneuri.

Preț

Renault ZOE de la 20.200 Euro cu TVA plus rată lunară de închiriere a bateriilor începând de la 79 euro/lună. Trebuie spus că Renault ZOE poate fi achiziționat doar prin sistem de leasing propus de RCI Leasing România. Asta pentru că bateriile sunt oferite numai prin plata lunară a unei rate ce începe de la 79 euro/lună pentru un rulaj maxim de 12.500 km/an.

O mașină precum cea primită de noi de la Orange România costă 22.725 euro la care se adaugă chiria lunară a bateriilor. Pentru un rulaj de până la 40.000 km/an și o durată a contractului de 60 luni chiria bateriilor este de 182 euro/lună.

Există mai multe planuri de chirie pentru baterii, dacă vreți să le vedeți pe toate vă recomand Configuratorul de pe pagina Renault România. Ideea este că puteți cumpăra tot automobilul în leasing sau șasiul separat, cu banii jos, iar bateriile în rate. Sper că am înțeles eu corect, dacă știți mai bine vă rog să mă contraziceți în secțiunea de comentarii.

Concluzii

Renault ZOE Exterior (18)

După mai bine de 5 zile în compania lui Renault ZOE trebuie să recunosc: România nu este nici pe departe gata pentru a primi în trafic prea multe mașini electrice. De ce spun asta? Pentru că punctele de încărcare sunt atât de rare, încât nu te poți baza practic decât pe priza de acasă.

În rest, dacă bateriile vor avansa pe partea de încărcare rapidă și se vor ieftini mai mult, iar punctele de încărcare se vor înmulți ca ciupercile după ploaie, automobilele electrice vor deveni ceva obișnuit.

ZOE reprezintă una dintre primele încercări ale constructorului Renault spre a dezvolta nișa mașinilor complet electrice. Partenerul de alianță Nissan ar putea să-i ajute mai tare pe viitor, ei având în gamă cel mai vândut automobil electric din lume – Leaf.

Ce mai pot să spun la final de Renault ZOE. Este o mașină normală, care însă nu arde combustibil tradițional spre a se deplasa. Am putea spune însă că arde cărbune, căci cea mai mare parte a electricității din țara noastră încă provine din termocentrale. Asta însă este o altă discuție, cum de altfel o altă discuție o reprezintă și stațiile de încărcare de pe teritoriul României.

Rămâne la final să vedem cele mai importante plusuri și minusuri pentru Renault ZOE:

PRO

  • extrem de confortabil în traficul urban, suspensia absoarbe elegant denivelările, iar motorul electric nu trasnmite niciun fel de șocuri sau vibrații;
  • foarte silențioasă la viteze de până la 80 km/h;
  • spațiu interior generos pentru clasa mică, la fel și portbagajul;
  • ambianță interioară plăcută, nuanțele deschise ale materialelor induc o senzație de lumină.

CONTRA

  • sistem ciudat de achiziție în care bateriile pot fi închiriate doar printr-un contract cu plata lunară a unei rate;
  • încărcarea de la o priză casnică durează uneori prea mult, minimum 9 ore pentru o încărcare completă de la zero.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.