Retelistica

Grupul Digi Communications N.V. a venit cu rezultatele financiare înregistrate pe primele 9 luni din 2018 + date cheie pentru rezultatele din T3 (iulie – septembrie). 

Am extras câteva informații interesante din comunicat:

  • venituri de 270 milioane euro pe T3 2018, +17.3% față de T3 2017;
  • venituri de 752 milioane euro pe primele 9 luni, plus de 9.9% față de aceeași perioadă din 2017;
  • principalele servicii ce au crescut puternic: cablu TV cu +8.7% și internetul fix cu +10.5%;
  • România generează 65% din veniturile grupului, Ungaria – 20%, Spania – 12% și Italia – 2%;
  • 3.2 milioane abonați pe cablu TV, 2.5 milioane abonați pe internet fix;
  • 185.000 de numere portate pe telefonia mobilă în primele trei trimestre din 2018 (au evitat să puncteze numărul de abonați pe telefonia mobilă). 3.379.000 de abonați față de 3.4 milioane la sfârșitul primelor 9 luni din anul precedent;

Declarație oficială:

”Am reușit să atingem nivelul de 237 milioane EUR EBITDA la nivelul Grupului, în creștere cu 10,6% față de primele nouă luni ale anului anterior, cu 81,7 milioane EUR în trimestrul III al acestui an. Menținând un ritm constant și ridicat al investițiilor, am reușit să înregistrăm un free-cash-flow (FCF)** de aproximativ 35 milioane EUR, cumulat la 9 luni.

Veniturile în creștere pe toate piețele sunt susținute de evoluția numărului total al RGU cu 12,2% și ne apropiem de pragul de 15 milioane de unități generatoare de venit. 

Dezvoltarea infrastructurii de comunicații electronice este importantă pentru evoluția societății în ansamblu și, urmărind acest obiectiv, vom continua investiția în rețeaua de fibră optică, atât în România cât și Ungaria, unde atingem (cumulat) peste 7 milioane homes passed”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi Communications.

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.