Smartphone

Chiar dacă în teorie toţi ne gândim că producţia de orice fel realizată în China este ieftină pentru orice producător, se pare că situaţia nu este chiar aşa. Dacă la începutul acestui an Samsung anunţa închiderea fabricii de smartphone-uri de la Tianjin, iată că la câteva luni distanţă compania sud-coreeană confirmă şi închiderea ultimei fabrici din această ţară, cea de la Huizhou.

Chiar dacă Samsung este cel mai mare producător de telefoane din lume, iar China este cea mai mare piaţă după numărul de utilizatori, cele două nu fac casă bună împreună. Cu o cotă de piaţă de sub 1%, vânzările Samsung în această ţară sunt mici, foarte mici. Acest lucru se datorează în primul rând loialităţii chinezilor faţă de brandurile autohtone (după scandalul Huawei – SUA, această loialitate a atins cote impresionante).

Nici guvernul chinez nu le-a dat motive celor de la Samsung să păstreze fabricile. În timp ce companiile locale primesc scutiri de taxe importante şi diverse alte avantaje, cele străine sunt tratate mult mai dur, astfel că foarte multe costuri ajung să fie mai mari decât în alte ţări asiatice şi nu numai.

Ultima fabrică închisă, cea de la Huizhou, avea o capacitate de producţie de aproximativ 72 milioane unităţi / an, puţin peste 6000 de angajaţi şi o vechime de 27 de ani. Este adevărat că aceasta era şi cea mai slab tehnologizată din întreaga reţea de fabrici Samsung, multe dintre procesele de producţie utilizând echipamente vechi.

Samsung rămâne în acest moment doar cu 3 fabrici dedicate producţiei de telefoane: Noida (120 milioane unităţi / an) în India şi două fabrici în Vietnam (240 milioane unităţi / an).

Sursa: phonearena.com

Categorii: samsung
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.