Samsung ar putea utiliza display-uri LCD pe seriile GALAXY A şi M pentru a scădea preţul de comercializare

/
/
10 nov. 18
/

Vănzările din ce în ce mai slabe şi presiunea pusă de producătorii chinezi sunt apăsătoare pentru Samsung, iar compania sud-coreeană trebuie să ia nişte decizii rapide dacă vrea să rămână numărul unu global ca număr de unităţi vândute şi cotă de piaţă.

Dacă segmentul smartphone-urilor premium merge bine mulţumită tehnologiilor noi implementate, în celelalte zone (mid-range şi entry-level) Samsung pierde vânzări constant, în special din cauza preţurilor ridicate. Compania cunoaşte acest lucru, iar presa din Coreea de Sud susţine că din 2019 preţurile practicate de Samsung vor fi mai mici.

Prima mutare în implementarea acestei decizii este aceea de a înlocui display-urile Super AMOLED de pe seria GALAXY A cu unele LCD. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu seria GALAXY M, cea care va fi anunţată oficial în prima parte a anului viitor (aceasta va înlocui seriile GALAXY C, On şi J).

Sunt foarte curios să văd dacă Samsung va reduce preţurile doar prin utilizarea unor componente mai ieftine sau va avea curajul să mai lase şi din profitul generos pe care îl obţine pe fiecare device vândut.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Samsung
Cuvinte cheie: LCD, samsung, Super AMOLED
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Monitor Samsung Odyssey QD-OLED G8 S27FG810SU – preview

Am spus de-a lungul timpului în mai multe articole că prefer să îmi redactez articolele cu informația primită de la mai multe ecrane. De câteva săptămâni am făcut pasul spre un monitor OLED de la Samsung cu code name-ul S27FG810SU.

Cât ar putea costa smartphone-urile Samsung Galaxy A37 şi A57 în Europa (estimare de preţ şi pentru România)?

Samsung va lansa în curând două dintre cele mai aşteptate smartphone-uri din 2026, modelele mid-range Samsung Galaxy A37 şi A57.

Galaxy Buds4 și Galaxy Buds4 Pro sau cum se prezintă noua generație a căștilor True Wireless Stereo de la Samsung și cât costă la precomandă

Cu ocazia evenimentului de prezentare în cadrul căruia am luat un prim contact cu Samsung Galaxy S26 Ultra, dar și cu Galaxy S26+ și S26, am avut ocazia de a vedea cum se prezintă și noua generație a căștilor de tip TWS. Este vorba despre Samsung Galaxy Buds4 și Buds4 Pro, iar eu am fost…