Samsung GALAXY A8s ar putea deveni primul telefon cu display Infinity O

/
/
27 nov. 18
/

Samsung nu ar fi Samsung dacă s-ar lua după “turmă” şi ar lansa smartphone-uri care să respecte tendinţele pieţei. Producătorul sud-coreean nu este adeptul ecranului cu breton, însă se pregăteşte de lansarea telefonului cu cameră frontală integrată în ecran (un fel de decupaj rotund).

Acest display se numeşte Infinity O, va fi unul standard IPS LCD şi nu va fi produs de Samsung (chinezii de la BOE Display se vor ocupa de fabricarea sa). Se observă deja că Samsung va reduce preţurile în 2019, însă nu ştiu dacă utilizarea unor componente mai ieftine este soluţia corectă (cel mai probabil acestea sunt şi mai slabe calitativ).

Primul smartphone ce va adopta acesta ecran Infinity O se numeşte Samsung GALAXY A8s, terminal mid-range cu specificaţii ce se anunţă echilibrate:

  • display IPC LCD de 6.39 inci cu rezoluţie FullHD+;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 710 de tip octa-core, Adreno 616 GPU, 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă (24 + 10 + 5 Megapixeli) şi cameră frontală de 24 Megapixeli;
  • baterie de 3400 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă şi dimensiuni 159.11 x 74.88 x 7.38 mm.

Samsung GALAXY A8s ar putea fi anunţat undeva la sfârşit de decembrie, urmând ca primele comenzi să poată fi făcute în ianuarie. Preţul rămâne încă un mister, însă personal nu cred că va fi mai mic de 400 euro.

Sursa: phonearena.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final. 

5 funcții prin care Samsung Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4 ies în evidență

Samsung a prezentat alături de seria Galaxy S26 și două perechi de căști - Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4. Este interesant că fiecare model are un design distinct și funcții adaptate unor preferințe diverse.

Samsung Galaxy A57 – procesor Exynos 1680 realizat pe 4nm, până la 512 GB stocare şi certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf (avem şi preţurile din România)

Într-un articol anterior v-am prezentat modelul Samsung Galaxy A37, iar în cele ce urmează îl vom detalia puţin pe Samsung Galaxy A57, un smartphone mai potent şi mai „awesome”.