Software

Samsung continuă să mă surprindă cu activitatea de update-uri majore din ultima perioadă, iar cea mai nouă astfel de acţiune este cu atât mai şocantă cu cât vorbim de un device foarte modest lansat în urmă cu mai bine de doi ani: Samsung Galaxy J3 (2017).

Versiunile J330FXXU3CSG6 şi J330GDXU3CSG7 au început deja să primească actualizarea la Android 9.0 Pie, urmând ca în perioada imediat următoare toate variantele să treacă la cea mai nouă iteraţie Android. Actualizarea vine la pachet cu interfaţa Samsung One UI, una care pune mai mult accent pe simplitate şi comfort în utilizare. Aceasta integrează aplicaţiile cele mai utilizate în zona inferioară pentru a avea acces mai uşor cu o singură mână, în timp ce zona superioară va fi acoperită cu informaţii de uz general. Samsung a regândit centrul de notificări şi ecranul principal, iar noul Night Mode permite reducerea consumului de energie prin afişarea aplicaţiilor pe culori mai închise.

Samsung Galaxy J3 (2017) primeşte şi update-ul de securitate la iulie 2019, iar cei care deţin un astfel de smartphone pot începe să verifice secţiunea “Software update” pentru a vedea daca au primit actualizarea. Dacă nu, mai aşteptaţi câteva zile / săptămâni, update-ul va fi disponibil treptat.

Sursa: getdroidtips.com