După o bună perioadă în care gama de telefoane mobile a celor de la Samsung era mult prea variată, cu prea multe denumiri, din care nimeni nu mai înțelegea nimic, a venit vremea ca lucrurile să se așeze.

Astfel avem câteva game bine definite, iar clienții ceva mai bine informați știu exact unde să caute. Pentru zona de prețuri accesibile avem modelele J, apoi pentru cei mai pretențioși există gama A, iar cei mai buni exponenți ai companiei sunt cei cu particula S.

Pentru mulți dintre români cele mai potrivite smartphone-uri Samsung sunt variantele J. În funcție de buget, diagonală ecran și performanțe există J3, J5 și J7. Cel mai echilibrat pare să fie Samsung Galaxy J5, mai ales cel în versiune 2016, despre care vorbim în continuare pe larg.

Specificații pentru Samsung Galaxy J5 2016:

Specificatii Samsung Galaxy J5 2016

Design

Cutia în care îl primim pe Samsung Galaxy J6 2016 este albă, simplă, fără prea multe informații pe ea. Înăuntru găsim telefonul, bateria de 3100 mAh, încărcător pe USB, cablu microUSB – USB 2.0, căști și un manual de utilizare.

Chiar dacă versiunea de J5 primită de noi era de culoare neagră, accesoriile sunt toate albe:

Primul moment în care iei contact cu Samsung Galaxy J5 2016 observi că acesta nu este tocmai un telefon compact sau prea ușor. Diagonala a crescut ușor față de varianta anterioară, cea pe care o înlocuiește, modelul 2015. Avem acum în plus 0.2 inch la display, iar asta se reflectă și în dimensiunile terminalului.

Cu toate acestea nu pot spune că Samsung Galaxy J5 2016 este greu de manevrat doar cu o singură mână, marginile laterale sunt înguste, iar cele de sus și jos normale. Doar greutatea de aproape 160 de grame poate reprezenta un mic minus.

Însă aceasta, alături de spatele ușor curbat către margini și textura materialului plastic al capacului fac ca telefonul să se așeze bine în palmă. Gripul este foarte bun și nu sunt șanse prea mari ca telefonul să-ți cadă ușor din mână.

Pentru ediția 2016, Samsung Galaxy J5 plusează cu o margine realizată din metal, față de plasticul cu pretenții de metal din trecut. Acum, totul pare și chiar este mult mai solid construit, telefonul nu scoate niciun fel de zgoot oricum l-am strânge în mână.

Finisările sunt la un nivel pe care îl întâlneam mai demult la Galaxy S4 sau chiar S5. Nu am găsit niciun motiv de a strâmba din nas legat de construcție și materiale, asta și fiindcă în fiecare moment mi-am amintit din ce categorie de preț face parte Samsung Galaxy J5 2016.

Din punct de vedere al aspectului nu există surprize. Pe Samsung Galaxy J5 2016 îl vei recunoaște din prima ca aparținând companiei sud-coreene. Logoul producătorului este trecut atât pe partea din față, deasupra ecranului, cât și pe spate, central sub cameră; sub display sunt cele două butoane capacitive cu rol de înapoi și aplicații recente, iar între ele stă tasta fizică cu rol de ieșire pe ecranul de start. Un element oarecum inedit este dat de led flash-ul frontal, amplasat simetric cu camera frontală față de difuzorul pentru apeluri (camera în stânga acestuia, flash-ul în dreapta).

Simetrie se păstrează și pe spate: camera de 13 Megapixeli este amplasată central, iar de o parte și de cealaltă a acesteia avem grila difuzorului principal, respectiv led flash-ul.

Dacă ar fi să critic neapărat ceva legat de design ar fi vorba despre grila difuzorului de pe spate, care iese un pic prea tare în evidență. În rest, mai nimic de reproșat lui Samsung Galaxy J5 2016.

Ecran și sunet

Samsung s-a specializat pe construcția de ecrane de tip AMOLED, unele Super așa cum le denumesc sud-coreenii.

Dacă în trecut acestea voiau să iasă cât se poate de tare în evidență și supra saturau culorile, acum am scăpat de această grijă. Totul este bine reprezentat, nuanțele sunt vii, însă naturale, fără a deranja. Luminozitatea este suficientă în majoritatea condițiilor, chiar și în bătaia directă a razelor solare. Contrast bun, negru adânc și unghiuri excelente de vizualizare se adaugă unui mix reușit.

Singurul lucru de care mă pot plânge este dat de aranjarea pixelilor, într-o matrice de tip PenTile. Chiar dacă densitatea pixelilor de 282 ppi nu este deloc dintre cele mai mici, imaginile sunt uneori mai slab conturate decât mi-ar plăcea. Fonturile foarte mici pun și ele ceva probleme matricei, însă nimic de speriat.

Sunetul ce iese prin difuzorul de pe spatele lui Samsung Galaxy J5 2016 este puternic. Extrem de reduse sunt șansele de a rata  apeluri din cauza volumului. Calitatea este și ea suprinzător de bună, nici la intensitate maximă nu apar distorsiuni. Bass-ul aproape lipsește cu desăvârșire, dar câte telefoane din zona asta de preț se pot lăuda cu așa ceva.

Căștile din pachet nu sunt de tip in ear, însă au o formă ușor mai specială. O mică protuberanță le face să se așeze mai bine în lobul urechii. Calitatea oferită de acestea este suficient de bună pentru majoritatea utilizatorilor. Bass-ul este acolo, chiar dacă nu cel mai adânc cu putință.

Cu o pereche de căști de calitate, Samsung Galaxy J5 2016 oferă prin jack-ul de 3.5 mm un sunet… corect. Nu reușește să contureze prea bine înaltele și mediile, iar bass-ul pare cam prea mult, prea forțat. Niciun model de smartphone Samsung nu a reușit până acum să mă impresioneze la capitolul sunet intern, nici chiar vârfurile de gamă, atunci de ce ar face-o Galaxy J5 2016.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Unul dintre primele puncte slabe ale lui Samsung Galaxy J5 2016, chiar și când ne raportăm la prețul de comercializare sau poate tocmai atunci când o facem, este dat de chipset-ul folosit. Un Qualcomm MSM8916 Snapdragon 410 cu procesor quad-core la 1.2 GHz este cam puțin.

Chiar și acompaniat de o memorie RAM de 2 GB și cu un accelerator grafic decent, Adreno 306, rezultă un ansamblu prea puțin performant. Spațiul de stocare intern este de 16 GB, din care disponibili utilizatorului sunt 11 GB. Acestora li se mai pot adăuga până la 256 GB prin intermediul slotului dedicat unui card microSD.

Galerie de screenshots din aplicația CPU-Z cu date despre Samsung Galaxy J5 2016:

Din cauza procesorului deja învechit, performanțele au de suferit. Sistemul de operare Android 6.0.1 peste care Samsung a adăuga interfața proprie se mișcă destul de bine, însă nu suficient cât să rezulte o experiență de utilizare la standarde înalte.

În majoritatea timpului tranzițiile între ecrane sunt fluente, doar că mai există momente în care sistemul agață, iar uneori apare și lag de mai mult de o secundă de la comanda dată.

Samsung s-a străduit să transforme TouchWiz, să ofere o interfață cât mai aerisită, cât mai light, și i-a reușit în mare parte. Totuși nu pot înțelege cum o companie cu atâta experiență nu poate mai mult de atât. O optimizare mai bună ar fi făcut ca Samsung Galaxy J5 2016 să se miște și mai bine, în ciuda ansamblului hardware slăbuț.

Smartphone-ul nu îți va scoate peri albi, nicidecum, însă se putea mai bine. Chiar dacă este un telefon ieftin, cel puțin în opinia celor de la Samsung, Galaxy J5 se bate într-o ligă unde competiția oferă un hardware d ecele mai multe ori mai performant.

Un aspect pe care l-am apreciat la Samsung este dat de numărul aplicațiilor preinstalate. Compania a ascultat vocea clienților și a redus mult soft-urile ce vin din fabrică. Ai posibilitatea de a adăuga din magazinul proprietar Samsung – Galaxy Apps, tot ce înainte era pus de-a gata în fiecare terminal.

Dintre aplicațiile preinstalate pe Samsung Galaxy J5 2016 menționez suita Goolge, prezentă doar cu Gmail, Chrome, Hărți, YouTube, Drive, Hangouts, Muzică Play, Magazin Play și Fotografii, precum și câteva de la Microsoft: Word, Excel, PowerPoint, OneDrive, OneNote și Skype; alături de acestea Samsung a mai adus Planificator S, S Health, Magazin Galaxy Apps, Email, browser Internet, Fișierele mele, Înregistrare voce, Notă, Calculator ș.a.

Galerie cu capturi de ecran din meniul lui Samsung Galaxy J5 2016:

Performanță

Samsung Galaxy J5 2016 a trecut prin câteva teste de benchmark, iar rezultatele sunt trecute mai jos, în tabel:

Tabel teste benchmark Samsung Galaxy J5 2016

Conectivitate

În Europa ajunge oficial versiunea J510FN a lui Samsung Galaxy J5 2016, precum și cea dual-sim, despre care nu vorbim însă acum. J510FN oferă conectivitate single sim și cunoaște doar spectrul FDD pe 4G. Avem benzile LTE 800 / 850 / 900 / 1800 / 2100 / 2600. Deci fără TDD-ul de la Digi Mobil, însă cu banda LTE de 2100 MHz, mai nou disponibilă și la RCS&RDS.

Vitezele în 4G sunt de până la 150 Mbps în download și 50 Mbps în upload, iar pe 3G Samsung Galaxy J5 2016 poate urca până la 21.1 cu 5.76 Mbps.

Smartphone-ul dispune și de NFC, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, bluetooth 4.1, GPS cu A-GPS, GLONASS, radio FM cu RDS.

Jack-ul de 3.5 mm și portul microUSB sunt amplasate pe laterala de jos, butonul power pe partea din dreapta, iar cele pentru reglarea volumului sunt pe stânga. Slotul pentru cartela micro sim și cel pentru card microSD sunt sub capacul spate, care se deface și se montează la loc extrem de facil.

În apelurile de voce Samsung Galaxy J5 2016 se desdcurcă foarte bine. Difuzorul propune un volum foarte înalt și o claritate a vocii bună. Semnalul GSM este bine recepționat și stabil.

Cameră foto și video

Un capitol la care Samsung a evoluat continuu, indiferent de gama de preț din care face parte telefonul, este cel al camerelor foto/video. Samsung Galaxy J5 2016 nu face excepție și aduce un ansamblu ce se poate bate de la egal la egal cu flagship-uri din anii trecuți.

Senzorul principal se laudă cu poze de 13 Megapixeli și o diafragmă F/1.9, ce permite captarea unei mai mari cantități de lumină. Asta ar trebui să însemne o calitate mai bună a pozelor în lumină slabă, însă vorbim până la urmă de un smartphone din zona de 1000 de lei. Așadar, nu poate face minuni în întuneric.

În lumină suficientă, pe de altă parte, avem detalii bine definite, contrast bun, culori intense, însă nu ireale. Autofocusul, balansul de alb și expunerea mai dau greș câteodată, rar, însă asta doar în situații puternic contrastante sau când lumina bate direct din față. Atunci este cam greu să găsești o setare corectă.

Aveți o galerie cuprinzătoare din care vă puteți da seama mai bine despre capacitățile celor două camere prezente pe Samsung Galaxy J5 2016. Sunt poze realizate în diferite condiții, în lumină puternică, normală sau pe întuneric.

Clip video Full HD 1080p filmat cu Samsung Galaxy J5 2016

Galerie de fotografii făcute cu Samsung Galaxy J5 2016 (primele 4 poze sunt făcute cu camera frontală):

Autonomie

Screenshot baterie Samsung Galaxy J5 2016

Bateria de 3100 mAh este una detașabilă în cazul lui Samsung Galaxy J5 2016, iar asta este ceva mai greu de găsit în zilele astea.

Dacă stai să te gândești ce trebuie să alimenteze acest acumulator de 3100 mAh, te aștepți la o autonomie de invidiat. Panelul Super AMOLED, recunoscut pentru consumul mult mai redus față de un IPS, rezoluția HD și ansamblul hardware ar fi trebuit să nu pună atât de mare presiune pe baterie.

În realitate, autonomia nu mi s-a părut a fi extraordinară. Suficientă sau decentă, da, însă nu spectaculoasă. Te va duce o zi fără prea mari probleme, totuși nu mai mult de atât în condiții medii spre intense.

Dacă nu ești un utilizator ce stă tot timpul cu telefonul în mână poți prinde și o zi jumătate, poate chiar două.

În testul nostru în care rulăm continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube Gadget.ro, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Samsung Galaxy J5 2016 a ajuns de la 100% la 9% baterie în 8 ore și 20 de minute. Un rezultat bun, care însă nu reflectă în totalitate experiența de zi cu zi în ceea ce privește autonomia.

Să nu ne înțelegem greșit: Samsung Galaxy J5 2016 te poate duce o zi de dimineața până seara fără prea mare efort. Totuși, analizând în ansamblu, mă așteptam la mai mult.

Preț

Samsung Galaxy J5 2016 -1.099 lei la eMAG. 

No review box found! Insert a valid box ID.