Smartphone

Samsung a anunţat în Tailanda smartphone-ul mid-range Samsung Galaxy J5 Pro. Acesta este aproape identic cu Samsung Galaxy J5 2017, existând un plus la capitolul RAM şi spaţiu de stocare ( 3 GB RAM vs 2 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare vs 16 GB spaţiu de stocare ).

Restul elementelor de design şi hardware sunt identice. Avem acelaşi design actualizat, mai modern, aspect premium, construcţie metalică de tip unibody, conectivitate dual-sim 4G + VoLTE, display AMOLED, câteva aplicaţii Microsoft: OneDrive, Excel, Word sau Skype şi Android 7.0 Nougat încă din fabrică.

Samsung Galaxy J5 Pro va costa aproximativ 295 dolari.

Specificaţii complete pentru Samsung Galaxy J5 Pro:

  • display AMOLED de 5.2 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor octa-core Exynos 7870 pe 64 biţi tactat la 1.6 GHz, 3 GB memorie RAM şi 32 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • 4G + VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-sim, bluetooth 4.1, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, scanner de amprentă;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu flash LED, autofocus, deschidere f/1.7, filmare la 1080p şi cameră frontală de 13 megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh, 7.8 mm grosime şi 158 g. greutate.
Sursa: sammobile.com