Avem o replică în România pentru cei ce se mișcă mai greu, mai bine mai târziu decât niciodată. Așa este cazul și la GALAXY S10 / S10 Plus și Note 10 / Note 10 Plus, șirul de recenzii ce-l veți găsi în zilele următoare pe site. 

Era o vreme când combinam școala cu site-ul, de aici și întârzierea în livrarea recenziilor. În primul rând eram profesor și  pe plan secund se afla online-ul. De la 1 octombrie sunt 100% pe site și încerc să recuperez materialele cu care am rămas în spate + să fim la zi de acum încolo cu recenzii, articole noi etc. 

Samsung GALAXY S10, S10 Plus și S10e sunt smartphone-urile premium cu care compania sud-coreeană a venit pe anul în curs, telefoane mobile ce ar trebui să devină best-buy-uri în săptămânile viitoare, mai ales că se apropie la început de 2020 o altă gamă de flagship-uri de la Sammy. 

GALAXY S10 este urmașul lui GALAXY S9, crește în dimensiuni – de la 5.8 la 6.1 inch,  camera fuge în colțul din dreapta, RAM-ul crește de la 4 la 8 GB în ediția de bază, stocarea de la 64 se duce spre 128 sau 512 GB. Este un upgrade din multe puncte de vedere. Mai ales în ce privește camera foto și video principală – senzorul de 12 Megapixel este însoțit la S10 de o cameră tele și alta de tip ultrawide. Mai bine să punctez specificațiile în tabel și să pornesc review-ul ce s-a lăsat așteptat. 

Specificații

Design 

În pachet pe lângă smartphone dați de încărcătorul rapid (așa îi spune Samsung, dar concurența deja a trecut de pragul a 40W, au recuperat și ei la Note 10 și Note 10 Plus), cablu USB type-C – USB, căști AKG cu fir textil de tip in-ear pe jack de 3.5 mm, adaptor de la USB type-C la USB, ghid cu instrucțiuni de utilizare, agrafă pentru slotul combo. 

Ce este impresionat la GALAXY S10?

Dimensiunile compacte pe care le oferă, în contextul în care avem un smartphone cu diagonala de 6.1 inch. Ai impresia că este doar cu puțin mai mare față de S9. În realitate avem 149.9 x 70.4 x 7.8 mm la S10 vs 147.7 x 68.7 x 8.5 mm. Plus că S10 cântărește doar 157 gr vs 163 cât avea S9 (în contextul în care display-ul crește de la 5.8 la 6.1 inch). 

Are folie aplicată pe display, din fabrică. Presupun că și-au dorit să ofere un accesoriu care să aducă compatibilitate maximă cu cititorul ultrasonic de amprentă aflat sub ecran. 

Nu sunt prea multe de spus la GALAXY S10: metal vizibil pe margini, sticlă pe față și spate, nu am găsit probleme de vreun fel, relativ compact și ușor de folosit cu o singură mână, materiale și finisare din categoria premium etc. 

Au ales soluția unui display cu o mică gaură în colțul din dreapta, acolo și-a făcut loc senzorul de 10 Megapixeli ce animă camera de selfie-uri. Au reușit să poziționeze un difuzor deasupra ecranului, al doilea cumva clasic la bază. Nu avem o soluție în genul P30 Pro / GALAXY A80, un difuzor clasic = sunet mai puternic, mai ușor de înțeles în spațiile aglomerate. Trebuie să specfic că a fost îmbrăcat cu ghilimelele de rigoare în Corning Gorilla Glass 6. 

Ecran și sunet

Cel mai bun display pe diagonala de 6.1 inch și unul dintre cele mai bune panel-uri de pe un smartphone în 2019. Impresionează prin luminozitate – peste 1200 nits în teste, cu 20% peste S9 ce se oprea în modul auto pe la 1000 nits. Nu știu dacă un alt telefon mobil urcă la asemenea valori. 

Întradevăr, este cel mai bun smartphone ca lizibilitate în bătaia directă a razelor de soare. Nu doar luminozitatea impresionează ci și acuratețea culorilor, naturalețea lor. Cine spune că AMOLED-ul are o tendință de a aduce un mod vivid continuu, la S10 se înșeală. Bineînțeles, trebuie ales modul Natural. Telefonul vine presetat pe rezoluția de 2280×1080 pixeli și cine dorește un plus de autonomie poate să coboare la HD+ / 1520 x 720 pixeli. 3040×1440 doar pentru cei ce preferă detalii la maxim și au privire de vultur. 

Sunetul cade în sarcina a două difuzoare stereo. Este impresionant cât de puternic se aude, dar mai ales ce claritate oferă la volum maxim. Este ultimul flagship Samsung cu jack de 3.5 mm, reglarea volumului se face din lateral stânga. În căști găsiți căștile AKG pe jack de 3.5 mm, printre cele mai bune căști incluse vreodată în cutia unui smartphone. Impresionează prin modul în care sunt redate mediile și înaltele. Sunetul are și certificare Dolby Atmos. 

Concluziile la acest capitol:

  • cel mai bun display din piața de telefoane mobile;
  • unul dintre cele mai bine calibrate smartphone-uri la nivel de sunet. 

De menționat că au reușit să păstreze jack-ul de 3.5 mm, dar și să aducă un acumulator de 3400 mAh + certificare IP68 la rezistența cu apa și praful. Multe companii spun că nu mai aduc jack-ul pentru că se obține certificarea IP68 mai ușor, spațiu pentru o baterie ceva mai mare etc.

Hardware, sistem de operare și aplicații 

Configurația de Samsung GALAXY S10 importată în Europa se folosește de procesorul Exynos 9820 dezvoltat pe un proces de litografiere în 8nm (2 x Mongoose M4 la 2.73 GHz + 4 x ARM Cortex-A75 la 2.31 GHz + 4 x ARM Cortex-A55 la 1.95 GHz), acceleratorul grafic Malu-G76 MP12 în rol principal. 

Informații furnizate de CPU-Z pentru GALAXY S10:

Mare punct PRO la S10 față de generațiile anterioare: cantitatea de memorie RAM și spațiul de stocare, față de GALAXY S9 le-au dublat. Asta se vede în funcționarea telefonului, se remarcă un plus de viteză în multitasking, rulare mai rapidă a jocurilor cu grafică complexă în genul PUBG. 

Rulează One UI dezvoltat pe Android 9 Pie. Nu o să insist prea mult. Este suficient să folosești un smartphone cu One UI și deja știi cum arată orice alt smartphone sud-coreean. Cu siguranță va face pasul spre One UI-ul ce va fi dezvoltat peste Android 10, doar că asta se va întâmpla undeva prin prima parte a lui 2020, cel mai probabil înainte sau după lansarea generației noi de S-uri. 

Aplicații preinstalate pe GALAXY S10;

Aplicații Google – Căutare Google, Chrome, Gmail, Maps, YouTube, Magazin Play, 

Aplicații Samsung – Galaxy Store, Game Launcher, Contacte, Calendar, Cameră foto, Galerie Ceas;

Aplicații Microsoft – Office Mobile, OneDrive, Linkedin. 

Aș spune că bloatware-ul este la minim. Până la urmă, mai toate aplicațiile preinstalate sunt utile. Poți să scapi de Facebook, dacă nu-l dorești. Totuși, aș face pariu că majoritatea îl vor păstra. Galaxy Store este util pentru magazinul de teme, wallpapers etc. 

Navigarea prin interfață poate fi făcută după cum dorește utilizatorul: gesturi de tip swipe sau touch buttons configurabile la bază. Sunt destule de multe opțiuni de customizare, un app manager ce elimină fișierele adunate în cache etc. De apreciat că Samsung oferă suport firmware și pentru patch-urile de securitate la nivel lunar. Îmi amintesc că atunci când am testat S10e, S10 și S10 Plus nu era lună să nu treacă fără un update important. 

Interfața One UI pe Samsung GALAXY S10;

Performanță

L-am trecut prin testele de benchmark uzuale pe Gadget.ro:

Teste de benchmark rulate pe Samsung GALAXY S10;

Conectivitate

Se repetă povestea de la GALAXY S10e, în sensul în care avem unul dintre smartphone-urile ce impresionează pe partea de conectivitate. Este capabil în 4G să urce până la 2000 Mbps în download și 150 Mbps în upload, numai să permită rețeaua astfel de viteze. În ce privește Wi-Fi-ul dispune de noul standard Wi-Fi ax ce aduce viteze superioare Wi-Fi ac, pentru cei ce au un router compatibil. 

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate în partea superioară se află un microfon și slotul combo, în lateral dreapta dați de butonul de power, în stânga de cel pentru reglarea volumului și tasta dedicată asistentului Bixby și la bază de jack-ul de 3.5 mm, portul USB type-C și difuzorul principal. 

Cititorul de amprentă se află sub ecran și nu este de tip optic ci ultrasonic. Este o tehnologie pe care doar Samsung o promovează din câte știu. Îmi amintesc că atunci când am folosit S10 Plus și S10 se descurca decent, parcă ceva mai sprinten față de cel optic pe care-l aveam pe Huawei P30 Pro. 

Alte elemente de conectivitate: bluetooth 5.0, NFC, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS și sistemul european GALILEO. 

Conectivitate maximă: slot pentru microSD, jack de 3.5 mm, cel mai performant 4G din piață, Wi-Fi ax în premieră etc. Nu lipsește nimic. 

Cameră foto și video

Camera principală este cumva clasică pentru Samsung: 12 Megapixeli cu diafragmă variabilă – 1.5 sau 2.4, cu dual pixel PDAF și OIS, senzor tele de 12 Megapixeli cu f/2.4 și zoom optic 2x, OIS și aici + 16 Megapixeli cu f/2.2 pentru fotografiile de tip peisaj. 

Interfața camerei foto și video de pe Samsung GALAXY S10;

Mi s-a părut a fi printre cele mai bune telefoane mobile din 2019. Se descurca bine în majoritatea situațiilor, când l-am testat nu primise modul de noapte ce am înțeles că a sosit între timp. În fotografiile ultrawide mi s-a părut că avea tendința să modifice curbura clădirilor prea pronunțat. 

Își face focus rapid, dispune de multiple opțiuni în interfața grafică ce la rândul ei mi s-a părut a fi ușor de înțeles, culorile sunt plăcute, fără a fi suprasaturate. Este un camera phone la purtător, iar cel mai mult impresionează pe partea video, unde doar Pixel mi s-a părut că se situează în apropiere. 

Fotografii realizate cu Samsung GALAXY S10 (același ansamblu l-am testat și pe GALAXY S10 Plus, o să revin cu link spre recenzia respectivă pentru că acolo sunt mult mai multe imagini). 

Autonomie

Bateria de 3400 mAh trece testul unei zile în condiții de utilizare medii spre intensive. Păcat că Samsung nu a implementat o încărcare mai rapid. Cu încărcătorul din pachet se încarcă de la 0 – 100% în peste 100 de minute. În testul Gadget.ro cu luminozitatea setată la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi a obținut 9h și 45 de minute. Este o valoare respectabilă dacă ne uităm la cât de luminos este ecranul de pe GALAXY S10. 

Preț

Samsung GALAXY S10 cu 8 GB RAM și 128 GB stocare  – 2599 lei;

Concluzii 

Samsung GALAXY S10 la prețul afișat acum îl consider a fi una dintre cele mai bune opțiuni. Nu-i lipsește mai nimic, iese în față printr-un design plăcut, o cameră foto și video performantă, cea mai bună conectivitate și cel mai bun display din piața de telefoane mobile. 

Este un smartphone ce cred că va fi actual și în 2020. Pur și simplu, nu văd ce ar putea să mai adauge Samsung ca să-și facă clientul de GALAXY S10 să treacă pe o generație nouă, chiar și pe cel de GALAXY S9 (acolo aș spune că bateria era un mic călcâi al lui Ahile). 

PRO 

  • design elegant + dimensiuni compacte pentru cei 6.1 inch ai ecranului;
  • cel mai bun ecran din piața de smartphone-uri;
  • sunet puternic de la difuzoarele stereo, căști AKG în pachet + certificare Dolby Atmos;
  • hardware ce iese în evidență prin multă putere de procesare (Exynos 9820 + 8 GB RAM + 128 GB stocare);
  • cea mai bună conectivitate de pe un smartphone Android, nu lipsește nimic;
  • cameră foto și video din liga premium;
  • autonomie bună. 

CONTRA

  • nu are încărcare rapidă în adevăratul înțeles al termenului după standardele din 2019;
  • cititorul de amprentă ultrasonic nu funcționează cu orice folie de protecție din comerț.