Smartphone

Dacă cineva mai spera să vadă noutăţi spectaculoase pe partea de design pe Samsung Galaxy S9 şi S9 Plus, îşi poate lua gândul de la acestea. Celebrul leaker Evan Blass a publicat o imagine oficială cu cele două smartphone-uri, iar concluzia este una clară: Samsung Galaxy S9 şi S9 Plus vor fi simple upgrade-uri hardware şi software ale generaţiei anterioare.

Există totuşi un semn de întrebare legat de curbura laterală a ecranului, aceasta fiind parcă mai puţin evidentă. O altă mică modificare se observă la numărul de senzori frontali, acolo unde viitoarea autentificare facială îşi face simţită prezenţa.

Evan Blass confirmă de asemenea ecranul de 5.8 inci pe Samsung Galaxy S9, respectiv 6.2 inci pe Samsung Galaxy S9 Plus, cât şi zonele de comercializare în funcţie de procesor: în China şi Statele Unite ale Americii vom avea Qualcomm Snapdragon 845, în timp ce restul ţărilor vor primi Exynos 9810.

Specificații posibile pentru S9 și S9 Plus:

Samsung GALAXY S9 = ecran Super AMOLED de 5.8 inch, procesor Qualcomm Snapdragon 845 sau Exynos 9810, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare, cameră de 12 Megapixeli cu f/1.5 și OIS, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/1.7 și autofocus, USB type-C, LTE Cat 18, dual-sim, dual standby;

Samsung GALAXY S9 Plus = ecran Super AMOLED de 6.2 inch, procesor Qualcomm Snapdragon 845 sau Exynos 9810, 4 sau 6 GB RAM, 64 / 128 GB spațiu de stocare, cameră duală cu 12 Megapixeli cu f/1.5 și OIS + 12 Megapixeli cu f/2.4 și OIS, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/1.7 și autofocus, USB type-C, LTE Cat 18, dual-sim, dual standby.

Sursa: venturebeat.com