Hardware

Cei ce sunt pasionați de piața SSD-urilor știu că Samsung domină în testele făcute de către site-urile tech, iar modelele din seria 9xx pe NVMe au reușit să ocupe primele poziții. 

Compania sud-coreeană a venit cu informații legate de generația nouă – Samsung NVMe 970 în edițiile PRO și EVO. Sunt construite pe standardul M.2 și pe interfața PCIe Gen 3×4. 970 PRO aduce viteze de până la 3500 MB/s la citire și 2700 MB/s la scriere, buffer de 78 GB cu TurboWrite.

Sunt SSD-uri concepute pentru cei interesați să facă grafică 4K, procesare de date în format 3D, jocuri de top etc. 970 EVO sosește în variante cu 250 GB, 500 GB, 1 TB și 2 TB, iar 970 PRO doar cu 512 GB și 1 TB.

Declarație oficială:

Samsung se află, încă de la început, în topul industriei de SSD-uri NVMe, iar compania continuă să definească standardele de stocare a memoriei, oferind o performanță fără precedent prin intermediul modelelor 970 PRO și EVO SSD. Seria 970 impune noi standarde pe piață în ceea ce privește toate aspectele unităților SSD NVMe prin performanță impresionantă, fiabilitate superioară și cea mai bună capacitate”, a declarat Un-Soo Kim, vice președinte senior al Brand Product Marketing, Memory Business, în cadrul Samsung Electronics.

Categorii: hardware

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.