Software

Este un zvon și s-ar putea să rămână doar așa, dar sunt singur că un miez de adevăr este în această informație. webOS este de vânzare după ce HP a renunțat aproape din mers a mai face tablete și telefoane. Achiziția Palm din 2010 s-a dovedit a fi o decizie proastă, deși s-ar putea ca la vânzare să scoată o sumă importantă.

Palm deținea o sumă de patente și chiar mai recente decât cele pe care Google a pus mâna prin achiziția Motorola.

Ultima mișcare a Google ce pare a fortifica Android în calea Apple cu o investiție de peste 12 miliarde dolari a pus pe gânduri companii ca Samsung sau LG. Plus că există un interes al operatorilor de telefonie ca să se ridice un alt treilea ecosistem pe lângă Apple – iOS, Google-Android. Microsoft după ce a cumpărat Skype s-ar putea să fii supărat unele dintre companiile de telefonie care se văd amenințate pe termen lung.

Samsung deja avansează bine în Asia cu Bada – sistemul de operare dezvoltat in-house și orientat spre entertainment, dar nu ar strica să aibă o echipă mai mare de dezvoltare care să vină dinspre webOS. Multe persoane spun că webOS nu este neapărat rău ci că hardware-ul implementat de HP s-a mișcat groaznic și lipsa de aplicații au tras în jos HP TouchPad.

Niciun oficial Samsung nu a comentat informația. Cred că o competiție puternică este extrem de importantă pentru segmentul telefoanelor mobile și nu mi-aș dori să rămână doar 2 sau 3 ecosisteme (sistem de operare și aplicații) care să prindă la public.

via – phonedog.com/credit foto

Categorii: software

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S10 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.