Diverse

Chiar dacă Samsung este unul dintre principalii furnizori de componente pentru Apple, divizia mobile a gigantului sud-coreean se judecă cu producătorul american în zeci, poate chiar sute de dosare. De obicei aceste procese sunt lungi, obositoare şi neinteresante pentru utilizatorul de rând.

Lansarea primului iPhone a revoluţionat industria telefoanelor şi a introdus câteva concepte noi pentru acel moment. Unul dintre ele era funcţia de deblocare a device-ului prin gestul “Slide to unlock”. Primele smartphone-uri Samsung s-au inspirat foarte mult din acest sistem de deschidere a telefonului, iar Apple a dat în judecată compania sud-coreeană pentru că brevetul era al lor.

În 2014 primul verdict a fost în favoarea Apple, însă Samsung a făcut de mai multe ori apel, până când speţa a ajuns în faţa Curţii Supreme din Statele Unite ale Americii. La sfârşit de 2017 aceasta a venit cu verdictul final: Samsung trebuie să plătească daune în valoare de 120 milioane de dolari către Apple, pentru că s-a folosit de o tehnologie pentru care nu avea licenţă.

Astăzi gestul “Slide to unlock” este o amintire, unii încearcă să integreze scannere de amprente sub display, alţii dispun deja de un sistem de recunoaştere facială.

Sursa: theverge.com
Categorii: applesamsung

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.