Samsung anunţă display-ul pliabil Infinity Flex Display şi noua interfaţă One UI

/
/
8 nov. 18
/

Samsung a anunţat în cadrul Samsung Developer Conference două noutăţi interesante: ecranul pliabil Infinity Flex Display şi interfaţa One UI.

Primul şi cel mai important anunţ a fost cel al display-ului Infinity Flex Display. Acesta se poate utiliza în format smartphone, dar se poate deschide şi în format tabletă. Samsung a camuflat destul de bine prototipul, astfel că vizibilitatea către presă a fost una limitată.

Viitorul smartphone pliabil va dispune în realitate de două ecrane: cel mic va avea avea o dimensiune de 4.58 inci, o rezoluţie de 840 x 1960 pixeli şi un aspect 21:9, în timp ce ecranul principal, cel pliabil, va avea o diagonală de 7.3 inci cu rezoluţie QXGA+ (1536 x 2152 pixeli), aspect 4.2:3 şi o densitate a pixelilor de 420 ppi.

Ca principiu de funcţionare, orice aplicaţie deschisă pe ecranul principal va continua să funcţioneze şi pe cel mic, un reprezentant Google prezent la conferinţă confirmând suportul oferit de sistemul de operare Android pentru continuitatea aplicaţiilor.

Samsung a confirmat că este foarte aproape de a demara producţia de masă a ecranului pliabil, iar dezvoltatorii vor primi un emulator pentru a putea realiza aplicaţii compatibile.

Producătorul sud-coreean se reinventează şi la capitolul software, astfel din ianuarie 2019 vom vedea pe smartphone-uri precum Samsung GALAXY Note 9, S9 sau S9 Plus noua interfaţă One UI bazată pe Android 9.0 Pie.

Comparativ cu versiunile anterioare, One UI pune mai mult accent pe simplitate şi comfort în utilizare. Interfaţa integrează aplicaţiile cele mai utilizate în zona inferioară pentru a avea acces mai uşor cu o singură mână, în timp ce zona superioară va fi acoperită cu informaţii de uz general. Samsung a regândit centrul de notificări şi ecranul principal, iar noul Night Mode permite reducerea consumului de energie prin afişarea aplicaţiilor pe culori mai închise.

Este clar că Samsung vrea să aducă ceva în 2019, vrea să aleagă alt drum pentru industrie, însă rămâne de văzut cât de bine vor fi primite aceste schimbări de către utilizatori.

Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smart TV Samsung Micro RGB 65R95H – review (Aproape OLED la calități, dar fără riscurile asociate unui panou cu diode organice)

Am luat deja un prim contact cu seria de televizoare Micro RGB de la Samsung și v-am adus câteva prime impresii despre acesta, precum și despre întreaga gamă pregătită de gigantul sud-coreean pentru anul în curs. Acum am ocazia de a prezenta pe larg cel mai performant model de televizor Samsung Micro RGB, mai precis…

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare. 

Oferta zilei: încărcător Samsung de 25W la un preţ de doar 36.19 lei (livrare gratuită la easybox)

Dacă sunteţi în căutarea unui încărcător clasic şi bun, atunci vin în atenţia voastră cu o propunere simplă, dar demnă de categoria best-buy.