Vă spuneam și cu alte ocazii că o să testăm din ce în ce mai multe gadgeturi ce încearcă să transforme casa convențională într-una inteligentă. Fiindcă acesta este trendul de acum în colo și fiindcă apar din ce în ce mai mulți producători care vor să atace această nișă.

Produsele pe care le analizăm azi fac parte din categoria celor ce pun accentul pe siguranță. Avem de-a face cu un sistem de alarmă smart, unul cu conectivitate GSM, deci nu prin rețeaua Wi-Fi de internet din casă.

Kit-ul primit de noi se numește DinsafeR Smart Home XLite GSM și cuprinde câteva module de bază. Pot fi adăugate ulterior mult mai multe accesorii, despre care vom vorbi ceva mai departe.

Lăsăm detaliile pe mai târziu, deocamdată să vedem câteva caracteristici ale sistemului de alarmă testat.

Specificații sistem de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM:

  • Conținutul kit-ului: 1 x centrală GSM XLite, 1 x detector de mișcare wireless DHW01O, 1 x contact magnetic ușă/geam DMC01O, 1 x telecomandă wireless cu patru butoane;
  • Frecvențele GSM de operare ale centralei: 850/900/1800/1900MHz;
  • Frecvență transmisie date între centrală și module: 433,92 MHz;
  • Distanță maximă transmisie date între centrală și module: 200 m;
  • Temperatura de funcționare: între -10 și 85 grade Celsius;
  • Consum în stand-by: 20mA;
  • Consum alarmă: 500 mA;
  • Număr maxim de accesorii ce pot fi adăugate kit-ului: 99.

Design

Sistemul de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM conține mai multe accesorii: centrala GSM, un detector de mișcare, un modul cu contact magnetic de ușă/geam alcătuit din două piese și o telecomandă fără fir. Fiecare dintre ele funcționează pe baterie, acestea fiind și ele incluse în pachet.

Pe lângă module, mai găsim un încărcător pe USB ce alimentează centrala de comandă cu curent la 5V și 2A, un cablu microUSB – USB 2.0 necesar de asemena la încărcarea centralei, bezi dublu adezive pentru lipirea detectorului de mișcare și a modulului magnetic de ușă/geam. Acestea pot fi montate și cu ajutorul unor holșuruburi sau dibluri, însă am găsit suficient de puternice pentru o bună fixare bureții dublu adezivi din pachet.

Centrala de comandă este de dimensiuni comparabile cu ale unor routere wireless de bază, este ușoară și poată fi așezată pe o suprafață plană ori montată pe un perete vertical cu ajutorul unor holșuruburi/dibluri. Are și un picior rabatabil spre a putea fi poziționată oblic atunci când este așezată pe o suprafață orizontală.

Centrala este fabricată la exterior complet din plastic, iar pe partea frontală vedem câteva leduri ce oferă informații legate de funcționare: puterea semnalului GSM și modul de lucru – alimentat cu energie electrică, armat ori dezarmat.

Pe partea inferioară a centralei vedem un capac ce odată desfăcut lasă acces către portul microUSB și slotul cartelei sim.

Senzorul de mișcare este alimentat cu două baterii AA și se fixează de plăcuța de bază prin intermediul unui magnet puternic. Suportul se lipește zdravăn de perete cu ajutorul benzii dublu adezive ce vine în pachet. Senzorul poate fi orientat foarte simplu către orice direcție căci suportul pe care se prinde cu magnet este în fapt o bilă ce permite multe grade de rotire.

Contactul magnetic de ușă/geam se fixează și el foarte simplu, prin intermediul celor două benzi dublu adezive, câte una pentru fiecare modul. Nu contează pe care parte este pus modulul mai mic față de cel de bază, funcționează la fel atât pe dreapta, cât și pe stânga. Distanța maximă dintre cele două atunci când sunt montate nu trebuie să fie mai mare de circa 10 mm.

Telecomanda wireless are dimensiuni mici, este ușoară și nu atârnă greu deloc dacă este atașată setului cu cheile casei ori ale mașinii. Funcționează cu o baterie tip CR2016 de 3V.

Pe lângă sistemul de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM am mai primit din partea Spy-Shop.ro și o priză smart wireless DinsafeR DKG01O. Această poate fi adaugată ulterior, conectată la centrala de comandă, și poate fi controlată prin intermediul aplicației de mobil despre care vom vorbi mai departe.

Instalare

V-am spus deja cum pot fi montate modulele ce fac parte din kit-ul DinsafeR Smart Home XLite GSM, trebuie să vedem și cum le punem în funcțiune.

Totul este extrem de simplu, nu-ți trebuie aproape nicio cunoștință avansată în domeniul IT.

Poți folosi sistemul de alarmă și fără o cartelă GSM, dar în felul acesta nu vei beneficia și de funcțiile inteligente puse la dispoziție de DinsafeR Smart Home XLite GSM. Așa că vom omite acest mod de lucru.

După ce ai introdus cartela sim în locașul său și ai alimentat cu energie centrala de comandă (poate funcționa și fără sursă de curent până la 12 ore, având baterie integrată) nu-ți rămâne decât să descarci aplicația Smart Alarm XLite. Aceasta este disponibilă atât în Google Play Store, cât și în Apple App Store.

Eu folosesc un smartphone cu Android, așa că am să prezint cum decurge instalarea prin aplicația corespunzătoare acestui sistem de operare.

Totul se face în doar trei pași simpli:

  1. Alegi țara în care ești, în consecință este propus automat prefixul +40 corespunzător României, iar mai jos introduci numărul tău de telefon;
  2. Stabilești o parola din câteva cifre ori litere;
  3. Dai un nume acestei centrale de comandă și ai terminat.

Apoi vei vedea toate opțiunile pe care le ai la îndemână, ce-i drept nu foarte multe.

Cel puțin la fel de ușor a fost să instalez și priza smart wireless pe care am primit-o alături de sistemul de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM. Nu a fost nevoie decât să dau comanda în aplicație de adăugare a unei prize, după care am scanat codul QR de pe priza respectivă. Aceasta a fost instant recunoscută, după care i-am dat și un nume:

Iată cum în doar câteva minute, cu minim efort și fără bătăi de cap poți instala un sistem de alarmă cu funcții de bază, dar care poate fi controlat și de la distanță prin intermediul aplicației dedicate.

Utilizare

După ce am instalat aplicația și am parcurs cei trei pași de început, găsim o interfață extrem de simplistă, care oferă câteva funcții.

Nu-i nimic complicat, principalele opțiuni sunt ușor de accesat, fiind și doar câteva la număr.

Practic nu ai decât posibilitatea de a arma, dezarma ori porni direct de la distanță sirena alarmei prin butonul SOS. Pornirea ori oprirea prizei smart wireless se face tot din aplicație, din secțiunea dedicată.

De fiecare dată când veți trimite o comandă către centrală, veți consuma un SMS corespunzător rețelei în care este sim-ul din centrală. De fiecare dată aplicația cere o confirmare a comenzii trimise, pentru a nu porni sau opri din greșeală o funcție.

Din meniul aplicației poți alege dacă centrala va trimite înapoi un SMS de confirmare a primirii comenzii. Dacă alegi asta, atunci sim-ul din centrală trebuie să poată trimite SMS-uri, adică să aibă credit dacă vorbim despre cartelă prepay ori abonamentul să fie plătit la zi.

Recomand să alegeți a primi confirmare din partea centralei spre a fi siguri că aceasta a înregistrat cu adevărat comanda trimisă de voi.

Galerie cu capturi de ecran din meniul aplicației Smart Alarm XLite:

Cu ajutorul telecomenzii din pachet poți arma alarma, o poți dezarma, poți activa modul Home Arm sau poți porni direct sirena la apăsarea butonului SOS.

Centrala de comandă are integrată o sirenă de alarmare. Se aude suficient de tare în mai toată casa, dar nu este tocmai cea mai puternică. Consider că este necesară achiziția uneia suplimentare, fie a uneia de interior, fie a uneia de exterior, ambele fiind mult mai puternice și potrivite unui adevărat sistem de alarmă.

Ca accesorii suplimentare, pe care să le adaugi ulterior sistemului de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM, poți alege o sirenă de interior, una de exterior, 3 tipuri de camere IP (două de interior și una de exterior), detector de inundație, contact magnetic wireless pentru ușa de garaj, senzor de vibrații, senzor de gaz, detector de monoxid de carbon, detector de fum, detector de fum cu senzor de temperatură. Alături de oricare dintre acestea mai poți adăuga oricâte alte module cu senzori de mișcare sau contact magnetic de ușă/geam, priză wireless, mai poți cumpăra telecomenzi suplimentare, toate până atingi numărul maxim de 99 de accesorii adăugate unei singure centrale de comandă.

Ori de câte ori alarma este activă și unul dintre senzori detectează acțiunea pe care a fost conceput să o depisteze, centrala va porni sirena/sirenele și va trimite automat un SMS către numărul pe care l-ai înregistrat în primul pas al instalării sistemului de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM.

Preț

Sistem de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM – 453 de lei pe Spy-Shop.ro. Noi am primit la test și priza smart wireless DinsafeR DKG01O care costă 124 de lei în același magazin online.

Concluzii

DinsafeR Smart Home XLite GSM reprezintă o soluție simplă, extrem de simplă aș spune, de a avea în casa ta un sistem de alarmă de bază. Faptul că primești și câteva funcții inteligente, pe care le poți accesa de la distanță, de pe smartphone, vine ca o completare, iar astfel prețul nu mi se mai pare unul prea mare.

Poți adăuga în plus acestui sistem multe alte accesorii, oricâte în limita a 99 de bucăți, în funcție de nevoile tale. Sunt destule dintre care poți alege, le-am enumerat deja în cadrul capitolului Utilizare.

La final nu-mi rămâne decât să listez principalele plusuri și minusuri ale sistemului de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM:

PRO

  • extrem de simplu de instalat și configurat;
  • poți adăuga acestui sistem până la 99 de module/accesorii, în funcție de nevoi;
  • toate modulele/accesoriile compatibile, cât și centrala de comandă, se conectează wireless și au baterii încorporate ce le permit să funcționeze și fără alimentare de la rețeaua de electricitate.

CONTRA

  • chiar dacă difuzorul încorporat al centralei de comandă este destul de puternic, consider că este nevoie să adăugăm acestui sistem de alarmă o sirenă suplimentară.
  • Pingback: Sistem de alarmă DinsafeR Smart Home XLite GSM – review - Stiri ultima ora, stiri online()

  • theozanhan

    Eu nu inteleg un lucru, alarma asta scoate un zgomot incat sa se auda in cartier? Banuiesc ca e conceputa pentru case, sirena de exterior exista? Totusi, hotu se mai uita si daca exista :))

    • Alex

      Este un sistem de alarma atat pentru apartamentele de la bloc, cat si pentru case, si, desigura exista si sirene pentru exterior

  • cutienoua

    Este ieftin
    In rest nu prea ajuta cu mare lucru
    Folosesc arlo care e complet wireless deci o poti monta unde vrei fara grija cablurilor de alimentare
    In plus face upload in cloud gratis pt o saptamana pastreaza inregistrarile
    Si pt ca nu sunt abonat digi am router de la orange cu cartela prepaid
    Dar setup-ul meu costa de 3 ori mai mult ca cel ilustrat

    • Alex

      Acesta este un sistem de alarma wireless smart, la care poti adauga si camera de supraveghere, deci e mai mult decat o simpla camera arlo..

    • cutienoua

      din punctul meu de vedere face mai putin,adica o sirena si eventual sms
      la ce ma ajuta asta mai ales daca e un loc remote,asa cum e cazul meu eu sunt in Sua degeaba porneste sirena.
      Despre camera video nu s-a vorbit deloc stocheaza local sau in cloud.
      eu primesc notificare prin email cu poze si apoi pot accesa aplicatia sa vad inregistrarea din cloud.
      fiecare alege ce i se potriveste,pt mine asta e solutia cea mai buna.

  • cutienoua
  • Alin

    Ala nu e contra.. e pus acolo ca sa fie ceva contra dar sa nu dauneze ca scopul acestui review a fost probabil sa fie bine.
    As zice ca la banii astia se poate lua o alarma care are si conexiune Wireless si nu necesita neaparat GSM, ci doar internet wifi in aria de acoperire…

    • Vlad Horobet

      Ti-a cazut netul cum fac geniile de la rds uneori, ai ramas nesecurizat…tot mai bine e cu GSM, e mai stabil…

    • Alin

      Pai daca ai alarma exclusiv GSM si net nasol de la RCS ai si gsm si mai nasol tot de la RCS, pe care nu-l poti folosi ca aia te taxeaza la fiecare sms si devi un fel de sclav al maretului sistem de alarma platind un fel de taxa lunara ca ai privilegiul de a folosi o tehnologie veche de acum 3-5 ani. Acum poate nu ai RCS (nu sunt obiectiv ca apartin de concurenta) sau nu cade cand ai nevoie, sau iei alarma cu wifi si gsm ca sa acoperi toate aspectele in asa fel incat sa beneficiezi de ultima tehnologie.

  • Sergiu Dangulea

    Foarte bun materialul, informatii utile bine structurare. Pe sistemul acesta de alarma se pot adauga si detectori de gaz, detectori de fum sau inundatie, sirene exterioare si prize inteligente.

  • cutienoua

    ma uitam pe site la altex si am remarcat asta:
    Cuptor incorporabil multifunctional BOSCH HNG6764S1, electric, 67l, 3650W
    CADOUL TAU:
    Vas termorezistent BOSCH Q8AVFISPAT

    10.699,90 LEI

    nu sunt eu pasionat de electrocasnice ,dar parca e prea deplasat pretul!

    • koss_x_treeme

      E la emag oferta limitata 8500 LEI :))

    • cutienoua

      din nou altex au preturi mai mari ! lol
      am luat plasa si alta data!