gAuto

Modificările aduse legii taximetriei aprobate în şedinta de guvern din 29 martie vor intra în vigoare de mâine, 16 mai. Prin aceste modificări a fost eliminată sintagma “în mod repetat” astfel încât “sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi personalor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”.

Pe scurt, şoferii Uber, Bolt (fost Taxify) şi Clever vor putea fi amendaţi de Poliţie cu până la 5000 de lei deoarece efectuează transport de persoane contra cost. Aplicaţiile celor trei servicii de car sharing vor rămâne funcţionale, însă rămâne la latitudinea şoferilor dacă riscă sau nu să iasă pe traseu. Cu siguranţă vor exista suficient de mulţi şoferi care nu vor dori să rişte, tocmai de aceea utilizatorii Uber, Bolt şi Clever vor avea timpi de aşteptare din ce în ce mai mari.

Există şi suspiciuni că taximetriştii din Bucureşti şi-au propus să facă ei comenzi la aceste trei servicii de car sharing, ulterior urmând a anunţa organele de Poliţie pentru a-i amenda.

Ministerul Dezvoltării susţine că actuala situaţie nu va dura mult, însă ”având în vedere complexitatea domeniului și necesitatea stabilirii unor soluții juridice care să asigure un regim nediscriminatoriu pe piață, actul normativ va fi postat pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor (inițiatorul acestui act normativ) și supus consultării publice, potrivit legii, imediat după finalizare”.

Sursa: stirileprotv.ro

Categorii: gauto

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.