Veste bună pentru cei ce doresc să emuleze conținutul de pe PS4 direct pe ecranul smartphone-ului Android. PS4 Remote Play a fost deschis spre smartphone-urile Android ce rulează de la 5.0 spre versiunile de software superioare.

Inițial, doar smartphone-urile Xperia aveau această funcție. Din martie 2019, Sony s-a gândit că ar fi util să lanseze acest feature și pe iPhone, iar acum au decis să-l deschidă către întreg universul Android.

Prin conexiunea Wi-Fi poți aduce jocurile de pe PS4 pe smartphone. Trebuie și ca firmware-ul de pe consolă Sony PS4 să fie adus la versiunea 7.00. Important este să aveți parte de o conexiune Wi-Fi cât mai bună / stabilă.

Cei ce au un telefon cu iOS 13 sau Android 10 se pot conecta prin bluetooth la controller-ul DualShock 4. Compania japoneză recomandă conexiunea PS4-ului să fie realizată pe un port LAN.

Sursa: PlayStation.com

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.