Notebook

Este un notebook pe care l-am testat în ultimele două săptămâni. Primele impresii le găsiți scrise – aici. A venit în varianta portocalie, dar dacă vi se pare prea mult aveți de unde alege o altă culoare, potrivită gusturilor voastre.

Design

S-a folosit mult plastic transparent la exterior, dar și în jurul tastaturii , pe zona în care îți odihnești palmele. Tastatura este neagră, clar delimitată și spațiul dintre taste este tot pe negru. Display-ul de 14 inch este înconjurat de o margine neagră ca și zona de la bază. În rest s-a mizat pe portocoliu. Uitasem, touchpad-ul este galben și iese în evidență din marea de portocaliu și negru.

Ori îți place din prima, ori îl vei considera prea jucăuș. Au fost multe persoane care l-au apreciat. Adevărul că te plictisești cu un laptop negru mat, argintiu sau într-un gri ce devenise universal. Are o greutate de 2.45 kg și 27.9 mm grosime. Am cărat și portabile de peste 3.5 kg, așa că mi s-a părut un fulg, deși dacă îl compari cu un ultrabook cu grosime de sub 17 mm și greutate de sub 1.5 kg ajungi să consideri și pe Sony VAIO CA ca un portabil cu greutate. Apropo, aștept cu interes un ultrabook de la Sony. Poate-l voi vedea miercuri la evenimentul organizat de Intel și Microsoft în București. Probabilitate, zero.

Variantele de culoare sunt alb spre argintiu, portocaliu, verde, roșu. Aveți de unde alege.

Ecran și sunet

Tehnologia este de tip LCD LED cu dimensiunea de 14 inch și rezoluție 1366×768 pixeli. Se vede bine și nu este nevoie să cauți un unghi optim. Marginile ecranului sunt negre. Sunetul vine de la două boxe încrustate în carcasă, deasupra tastelor. Nu trimit vibrații neplăcut, dar nici nu se aud senzațional. Mai degrabă aș miza pe claritatea lor. Au inclus pe partea de sunet – Dolby Home Theatre.

Hardware

Folosește platforma Intel Sandy Bridge cu un procesor Intel Core i3-2310M tactat la 2.10 GHz, 4 GB DDR3 la 1.333 MHz și un maxim de 8 GB memorie RAM ce poate fi instalată. Spațiul de stocare oferit este de 500 GB la 5.400 rpm, de fapt sunt 448 GB.

Am uitat să amintesc de placa video dedicată, AMD Radeon HD6470M cu 512 MB memorie inclusă. Nu este un portabil de gaming și cu siguranță o serie dintre jocurile recente nu le rulează deloc sau în condiții optime.

Performanță

Mai jos vedeți notele pe care le acordă Windows 7:

Procesor – 6.4;

RAM – 7.1;

Grafică – 5.3;

Gaming – 5.6;

HDD – 5.5.

Alte detalii:

[nggallery id=209]

Tastatură și touchpad

Din punctul meu de vedere este perfectă și o consider un exemplu de ergonomie. Touchpadul de culoare galbenă are mici protuberanțe. Click dreapta și stânga sunt individualizate clar și fiecare cu o tastă separată. Aș putea folosi combinația touchpad & tastatură fără să limt lipsa lui Arc Touch.

Tastatura este luminată și chiar merge să scrii la el fără să ai o sursă de lumină în cameră, pe întuneric. Rămân la opinia că Sony VAIO face o treabă excelentă cu tastaturile sale care sunt o binecuvântare pentru heavy users. Iluminarea tastelor vine din spate, dar deliciul est dat de intensitatea ce se reglează în funcție de luminozitatea din mediul înconjurător notebookului.

Conectivitate

Aduce Wi-Fi în standardele b/g/n. Sub touchpad este dispus un selector manual pentru a porni conexiunea wireless sau pentru a dezactiva semanlul wi-fi. Normal că aduce și bluetooth, deși nu-i văd utilitate. Oare cât timp mi-ar lua să descarc câteva sute de imagini în notebook prin bluetooth?

Pe lateral dreapta veți găsi dvd-rw, 2 porturi usb 2.0 și jackurile de 3.5 mm pentru căști sau pentru conectarea unui microfon. În lateral stânga sunt dispuse mufa pentru încărcător, RJ-45, VGA, HDMI, usb 3.0 și usb 2.0. În față este slotul pentru cardurile SD, led pentru modul în care se află laptopul – aprins = pornit, led pentru nivelul bateriei și pentru procesor, selector pentru a opri sau porni conexiunea wi-fi.

Superior, sub display și deasupra tastelor, se află cele două boxe micuțe, trei stickere ce-ți amintesc că ai software de la Microsoft  – Windows 7, Intel Core i3 și grafică de la AMD Radeon.

Aduce și un webcam cu tehnologie Exmor, dar nu mi s-a părut ceva ieșit din comun. Legat de Wi-Fi am remarcat raza mare de acoperire. La serviciu, la etajul II a menținut continuu semnalul de la o rețea wireless aflată la peste 150 – 200 de metri. Sunt multe smartphone-uri, mai ales din metal, care nu reușesc să atingă această performanță. Spre exemplu, HTC Titan sau Radar.

Autonomie

În modul High Performance a scos 3.5 h și în modul de economisire al bateriei te duce spre 5 h. Credeam că doar MacBook Air de 11.6 inch poate să scoată aceste valori. Sunetul pe care-l scoate este discret și nu deranjează. Au fost unele notebookuri Sony care au avut probleme și s-au rezolvat parțial printr-un update de bios, nu este și cazul lui Sony VAIO CA sau cel puțin, a sample-ului ce a sosit și la mine în test.

Concluzii

Mi-aș cumpăra un Sony VAIO CA, dar prețul este puțin cam ridicat – 3.199 lei. Rămâne unul dintre cele mai ieftine notebookuri din seria VAIO deținută de Sony. Calitatea sa se vede în performanțele oferite, include și Windows în versiunea Home Edition și astfel de scutește de achiziția unei licențe care ar mai adăuga în jur de 4 – 500 de lei la notebook. VAIO CA îți oferă din toate câte ceva cu accent pe portabilitate, browsing, design nonconformist, autonomie.

Preț – 3.199 lei.

[nggallery id=210]

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S10 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.