Sony Xperia XZ Premium şi Xperia XZs – flagship-uri camera foto Motion Eye şi specificaţii de top

/
/
27 feb. 17
/

Flagship-urile prezentate de Sony în cadrul MWC Barcelona 2017 sunt Sony Xperia XZ Premium şi Xperia XZs. Compania japoneză a implementat pe cele două smartphone-uri noua generaţie de camere foto denumită Motion Eye. Aceasta integrează cel mai nou senzor Sony de 19 megapixeli, autofocus hibrid (PDAF + laser) cu timp de răspuns de doar 0.03 secunde, stabilizare digitală pe 5 axe SteadyShot şi va fi capabilă să filmeze în slow motion la 960 fps.

Sony Xperia XZ Premium este vedeta Sony din cadrul târgului de tehnologie barcelonez. Smartphone dispune de un impresionant display Triluminos de 5.5 inci cu rezoluţie 4K (3840 x 2160 pixeli) ce suportă conţinut HDR, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, baterie de 3230 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0 şi Android 7.0 Nougat.

Flagship-ul integrează scanner-ul de amprentă în butonul power, are un ecran cu 40% mai luminos decât cel utilizat pe Sony Xperia Z5 Premium, are certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf, iar întreaga suprafaţă este protejată cu sticlă Corning Gorilla Glass 5. Din păcate Sony Xperia XZ Premium va putea fi achiziţionat undeva în luna august aprilie, iar această întârziere se datorează în special procesorului Qualcomm Snapdragon 835. Preţul nu a fost menţionat, însă sursele spun că va fi de 799 dolari.

Specificaţii complete pentru Sony Xperia XZ Premium:

  • display IPS Triluminos de 5.5 inch cu rezoluție 4K (3840 x 2160 pixeli), suport pentru conţinut HDR, protecţie Corning Gorilla Glass 5, raport display-corp de 69% şi o densitate a pixelilor de 801 ppi;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core tactat la 2.45 GHz, Adreno 540 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare + suport pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, port USB Type-C, scanner de amprentă, difuzoare frontale, certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf;
  • 19 Megapixeli cu deschidere f/2.0, autofocus hibrid (PDAF + laser) cu timp de răspuns de doar 0.03 secunde, stabilizare digitală pe 5 axe, LED flash, OIS, filmare 4K, slow motion la 960 fps, dimensiune a pixelului de 2.3 microni + cameră frontală de 13 megapixeli cu unghi larg de deschidere;
  • baterie de 3230 mAh cu Quick Charge 3.0, 195 gr. greutate și 7.9 mm grosime.

Sony Xperia XZs este o versiune mai mica şi mai ieftină a lui Sony Xperia XZ Premium, însă mare parte dintre noile tehnologii se regăsesc pe ambele variante. Sony Xperia XZs dispune de un display de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, cameră foto de 19 megapixeli Motion Eye, 4 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, baterie de 2900 mAh şi Android 7.0 Nougat.

Va exista şi o versiune dual-sim cu spaţiu de stocare de 64 GB, însă Sony Xperia XZs de bază va fi unul single-sim. Smartphone-ul va putea fi achiziţionat din 5 aprilie la preţul de 699 dolari.

Specificaţii complete pentru Sony Xperia XZs:

  • display IPS Triluminos de 5.2 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli), raport display-corp de 71% şi o densitate a pixelilor de 424 ppi;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core tactat la 2.15 GHz, Adreno 530 GPU, 4 GB RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare + suport pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • dual-sim (opţional), 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, port USB Type-C, scanner de amprentă, difuzoare frontale, certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf;
  • 19 Megapixeli cu deschidere f/2.0, autofocus hibrid (PDAF + laser) cu timp de răspuns de doar 0.03 secunde, stabilizare digitală pe 5 axe, LED flash, OIS, filmare 4K, slow motion la 960 fps, dimensiune a pixelului de 2.3 microni + cameră frontală de 13 megapixeli cu unghi larg de deschidere;
  • baterie de 2900 mAh cu Quick Charge 3.0, 161 gr. greutate și 8.1 mm grosime.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony pare a testa preţuri dinamice în PlayStation Store (preţuri diferite de la utilizator la utilizator)

Sony este lider pe piaţa consolelor, aspect care îi oferă un oarece avantaj concurenţial. Se pare că gigantul japonez face în această perioadă o serie de teste la nivel de preţ, însă fără a transmite vreo informare oficială.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2025

După ce am văzut o selecție de 10 laptopuri de gaming pe care recomandăm să le urmărești la ediția Black Friday 2025 la eMAG, revenim cu un articol similar, de data aceasta pentru oferte la televizoare OLED. În fine, nu știm exact dacă toate modelele de televizoare OLED de mai jos vor intra cumva la…

TOP 10: Cele mai bune căști in-ear wireless pe care să le urmărești de Black Friday 2025

Continuăm seria „TOP 10 recomandări” dedicată celui mai mare eveniment cu reduceri al anului cu articolul despre căști in-ear wireless. Mă refer la acele căști cunoscute și drept TWS - True Wireless Stereo, iar mai departe vom vedea ce astfel de modele pot scoate în față în această perioadă.