Sony nu are un impact major în piața de telefoane mobile dacă ne uităm la market share-ul pe care-l au în momentul de față, dar smartphone-urile companiei japoneze ies în evidență de fiecare dată prin elemente aduse în premieră sau prin soluții atipice.

Sony a venit cu primul ecran 4K pe un smartphone, cu senzorul de amprentă montat în lateral + multe altele. În cazul lui Xperia XZ2 avem o nouă modalitate de interacționare cu un smartphone prin force feedback-ul inserat în partea spate (force feedback ce ține cont de jocurile rulate, muzica ascultată etc). Au preluat tehnologia de pe gamepad-urile din portofoliu. Cu Xperia XZ2 a trecut și brandul japonez pe un nou limbaj de design, cu un corp alungit al dispozitivului și raport display / corp un pic mai bun, dar în niciun caz la nivelul lui GALAXY S9 și alte produse flagship rivale.

Alături de Xperia XZ2 la pachet pe Gadget.ro veți găsi și recenzia lui Xperia XZ3, urmașul lui XZ2 ce duce departe moștenirea lui XZ2 și adaugă un display mai mare + primul panel P-OLED de la Sony, dar detaliile complete sunt în review-ul propriu-zis.

Specificații

Design

În pachet dați de smartphone, încărcător cu output la 5V / 1500 mAh, cablu USB type-C – USB, câteva instrucțiuni de utilizare. Trebuie precizat că am testat un model de retail, ce are code name-ul H8216, varianta de culoare botezată Liquid Silver, iar la nivel de memorie RAM – 4 GB + 64 GB stocare. La pachet a sosit și o husă argintie de tip flip, dar cred că este un accesoriu achiziționat separat și nu sosește by default.

Xperia XZ2 a fost lanst în februarie 2018 și aș spune că în ce privește limbajul de design nu s-a pus amprenta așa puternic asupra lui. Întradevăr, nu epatează prin cine știe ce raport preț / specificații (76.1 la un display de 5.7 inch). Totuși, ce este admirat la compania japoneză – atenția la detalii, materialele și finisarea. Se vede de la o poștă că avem un terminal din categoria premium. La 11.1 mm grosime ești tentat să-l consider prea gros, dar această valoare este atinsă doar în mijlocul părții spate, lateralele sunt mai înguste și asta-l face să pice mai bine în mână. Nu simți că ar aluneca din mână, dar aș spune că avem o senzație cumva logică raportat la ecranul său.

Marginile telefonului te pun în contact cu șasiul metalic – aluminiu + sticlă în spate. Sony a adus pe lângă încărcarea clasică la 18W pe Quick Charge 3.0 și încărcare wireless pe standard Qi.

Logo-ul Sony a fost stilizat la bază, în partea frontală. În spate avem doar tag-ul Xperia. Nu are nevoie de agrafă pentru slotul dedicat SIM și microSD, au inserat un decupaj ce permite scoaterea manuală a tăviței respective. Mi s-a părut a fi o soluție ok, nu mi s-a părut că s-ar strica așa ușor în timp. Cu această soluție atipică și telefonul nu-și pierde certificarea IP68 (până la 1.5 metri pentru 30 de minute).

Xperia XZ2 are sticlă Corning Gorilla Glass 5 în partea frontală, dar și pe spate. De aici un plus de grijă în utilizarea telefonului și o husă de tip flip aș spune că vine la fix. În versiunea pe argintiu, amprentele nu se adună așa rapid. Cititorul de amprentă se află într-o poziție ușor incomodă, dar mai multe detalii în capitolul Conectivitate.

Nu sunt fan al telefoanelor cu ecran în lateral, apreciez raportul display / corp cât mai bun, dar parcă mai mult mi-aș dori difuzoare frontale. Sony a mizat în cazul lui XZ2 pe aspectul 18:9, acum deja au trecut la 21:9 și aspect de telecomandă. XZ2 este un fel de ultim mohican pentru brandul nipon. Nu-l simți în utilizarea de zi ca un smartphone de 198 gr. și 11.1 mm grosime.

Ecran și sunet

Dacă ești în căutarea celui mai bun IPS din piață, Xperia XZ2 livrează din plin. Sunt cu multe clase peste alte modele cu IPS, iar aici iese Sony în evidență prin X-Reality Engine, display-ul triluminos, certificarea HDR BT.2020 etc. Aș spune că se descurcă și peste unele ecrane AMOLED, nu peste ceea ce aduce Samsung pe smartphone-urile din seria S.

Culorile sunt superbe, naturale, luminozitate din plin. Sunt trei moduri presetate: Professional Mode pentru culori cât mai autentice în concordanță cu specificațiile sRGB, Standard Mode ce mizează pe display-ul triluminos – luminozitate mai mare, culori vivide. Opțiunea mea a fost Super-Vivid Mode.

Alte specificații legate de ecranul lui XZ2: Gorilla Glass 5 protejează display-ul de 5.7 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli. aspect 18:9 și 424 ppi. Sony Xperia XZ2 reprezintă chintesența a ceea ce a dezvoltat compania japoneză la nivel de panel IPS. Au văzut că sunt limite peste care nu pot trece, iar la XZ3 au adoptat un ecran OLED.

Sunetul este livrat de cele două difuzoare din partea frontală, iar XZ2 propune și un sistem de force feedback pentru un plus de imersivitate. Mi se pare interesantă această funcție, dar nu aș considera ar fi un element capital în a-l alege în fața altor telefoane mobile Android. Am activat de câteva ori pentru fun și nimic mai mult. Sunetul pe de altă parte mi-aș fi dorit să dispună de ceva mai mult bass, parcă un pic prea metalic pentru gustul meu. HTC impresiona aici. Totuși, XZ2-ul iese în față cu amplitudine ridicată, redare foarte bună a spectrului mediu și înalt.

Dispare jack-ul de 3.5 mm, iar cei dornici să folosească căști pe acest format au nevoie de adaptor de la USB type-C la jack de 3.5 mm.  Reglarea volumului se face din lateral stânga. În ce privește conexiunea pe bluetooth – 5.0 cu aptX HD și LE (calitate din plin, am testat cu Bose QuietComfort 35 II).

Hardware, sistem de operare și aplicații

Nu are rost să insist pe partea hardware. XZ2 mizează pe cel mai puternic procesor din 2018 – Qualcomm Snapdragon 845 dezvoltat pe un proces de litografiere în 10nm, cu 4 x Kryo 385 Gold la 2.7 GHz și 4 x Kryo 385 Silver la 1.7 GHz, 4 GB memorie RAM + 64 GB stocare. Este și o variantă de XZ2 cu 6 GB memorie RAM. Spațiul de stocare merge a fi extins prin slotul pentru cardurile microSD de până la 512 GB.

Informații oferite de CPU-Z pentru Sony Xperia XZ2 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare;

Avem o soluție hardware capabil să ruleze orice joc sau aplicație din Google Play în condiții optime. Telefonul a primit update de la Android Oreo spre Android 9 Pie, iar update-urile pe partea de securitate sunt aduse la nivelul lui februarie 2019. Sony se numără printre companiile ce nu uită de smartphone-urile sale și mereu livrează patch-uri de securitate, update spre veriunile Android noi etc. Mă aștept ca la XZ2 să facă pasul și spre viitorul Android Q.

Rulează Android 9 Pie cu interfața proprietară. Cumva aș spune că s-a pus patina timpului, iar Sony ar putea să aducă un Android ceva mai nativ. Dacă nu ai intra în setări, nu ți-ai da seama că XZ2 a trecut pe această iterație software de la Google. Întradevăr, nu agață și nu sunt probleme de vreun fel legate de lag sau cine știe ce erori. Accesul către sertarul de aplicații se face în mod clasic, fără swipe de la bază în sus. Sunt și ceva aplicații preinstalate, nu pot spune că bloatware-ul este inexistent.

Sunt multe setări ce pot fi customizate, de la tranziții, motor de teme și până la moduri de utilizare a energiei stocată în acumulator, soluție pentru cei ce îl folsesc cu mânuși etc. Mereu descoperi funcții noi integrate de XZ2, chiar și la câteva săptămâni bune de utilizare.

În PUBG se descurcă impecabil, aș spune că stă bine în ce privește răcirea și nu simți că s-ar supraîncălzi dincolo de limitele considerate cumva normale. XZ2 integrează un pachet hardware și software matur, funcționare de-a dreptul ireproșabilă. Bloatware-ul și interfața ușor învechită sunt printre puținele puncte contra de la acest capitol.

Aplicații preinstalate pe Sony Xperia XZ2:

Aplicații Google: Căutare Google, Chrome, Gmail, Maps, YouTube, Drive, Play Music, Duo, Photos;

Aplicații Sony: Xperia Lounge, Xperia Assist, 3D Creator, Support, Movie Creator, Motion Shot, Video & TV SideView, Bokeh;

Aplicații Amazon: Amazon Shopping, Prime Video, Amazon Kindle, Amazon Photos;

Alte aplicații: SwiftKey în ce privește tastatura, Kobo Books by Rakuten, eBay, Lens, Weather.

Interfața Android 9 Pie pe Sony Xperia XZ2;

Performanță

A trecut prin testele de benchmark devenite uzuale la recenziile de pe Gadget.ro.

Teste de benchmark rulate pe Sony Xperia XZ2;

Conectivitate

Qualcomm Snapdragon 845 aduce pe partea de conectivitate un 4G cu agregare de spectru, iar vitezele teoretice urcă la 1200 Mbps în download și 200 Mbps în upload = mai mult decât suficient, rețeaua 4G locală nu poate oferi valori nici măcar la sute de mbps distanță.

Pe partea de conectivitate, XZ2 iese în față cu Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, bluetooth 5.0 cu aptX HD și LE, NFC, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO pe partea de localizare.

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate: în partea superioară se află slotul pentru nanoSIM și microSD ce nu necesită utilizarea unei agrafe, în dreapta dați de reglarea volumului, butonul de pornire și tasta dedicată pentru camera foto (element pe care mai nimeni nu-l oferă în momentul actual, deși mi se pare cea mai simplă și eficientă soluție în a accesa camera foto și video rapid), la bază dați de USB type-C de tip 3.1, în stânga niciun element de conectivitate.

În SpeedTest pe conexiune gigabit, Wi-Fi ac, 5 GHz și pe router Tenda AC1900 a atins peste 400 Mbps în download și peste 450 Mbps în upload. Sunt valori excelente. În apelurile de voce este cumva caduc să spun că livrează un sunet bine conturat în ambele direcții.

Cititorul de amprentă se află în partea spate și cred că inginerii din Japonia l-au pus fix pentru noi, degete mai mici, poziționare centrală pe spate. Cine folosește pe XZ2 o să descopere că trebuie mereu să ajusteze poziția degetului spre a atinge senzorul. Dacă-l lăsau ceva mai sus, nu era absolut nicio problemă. Force feedback-ul integrat în partea spate l-aș trece la capitolul curiozități ușor inutile, interesant, dar inutil. În timp, ajungi să și uiți de asta.

Cameră foto și video

Este și unul dintre elementele ce-l trag în jos pe Xperia XZ2. Cu un singur senzor nu este capabil să facă minuni. De fapt, doar gama Pixel reușește să impresioneze pe partea de captură foto și video (mă refer la companiile ce mizează în continuare pe un setup clasic în dreptul camerei principale).

Interfața camerei foto și video de pe Sony Xperia XZ2;

XZ2 folosește un senzor de 19 Megapixeli cu f/2.0, autofocus prin PDAF și tehnologia laser, LED flash. Înregistrează conținut la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 60 fps, la 1080p cu 30 fps și gyro-EIS, la 1080p cu până la 960 fps în slow motion. Camera frontală este de 5 Megapixeli cu f/2.2 și filmează la 1080p cu 30 fps și gyro-EIS.

Camera principală se descurcă bine, câtă vreme avem lumină bună. În low-light și pe timp de noapte aduce mult zgomot de imagine, culori interpretate greșit etc. Nu-i neapărat rău, dar la peste 2000 lei sunt o sumă de alternative pentru cei ce caută fotografii cât de cât decente și în low-light etc.

Interfața o consider bine organizată, fără a fi mult prea aglomerată în opțiuni. Sunt câteva moduri: Google Lens, Slow motion, Manual, Creative effect, Panorama și Sound Photo. Cei pasionați de fotografie au modul manual în care pot experimenta după cum doresc.

Fotografii făcute cu Sony Xperia XZ2;

Autonomie

Bateria de pe XZ2 este de 3180 mAh. Se încarcă pe fir la 18W, iar spatele din sticlă aduce la pachet și încărcare wireless pe standard Qi. Trece testul unei zile de utilizare, de dimineața până seara și asta pentru că nu vine cu un display mare și nici rezoluția ecranului nu este mare.

În testul Gadget.ro a obținut 5 ore fix (luminozitate la 100%, redare a playlist-ului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi). Ați putea spune că este puțin, dar luminozitatea ecranului este ridicată și consumă din autonomie. 

În utilizarea de zi cu zi nu ai nevoie să-l ții constant la 1005 și nici nu-l butonezi 100% din timp, de aici și faptul că trece testul unei zile. În ce privește alimentarea cu energie, are nevoie de 2h și câteva minute spre a încărca acumulatorul de 3180 mAh de la 0 la 100%.

Preț

Sony Xperia XZ2 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – 2172 lei;

Îmi amintesc că în urmă cu câteva săptămâni îl găsisem pe la 1600 – 1700 lei prin oferta PCgarage, dacă-mi amintesc corect. Cel mai mic preț de 1700 – 1750 lei este la un shop online ce nu-l recomand.

Concluzii

Am ajuns în cele din urmă și la ultimul capitol, iar întrebarea la care trebuie să răspund de fiecare dată. Merită a fi achiziționat Sony Xperia XZ2?

Este de admirat dârzenia Sony ce-și păstrează prezența pe piața de telefoane mobile. Este de admirat că de la o generație la alta aduc funcții interesante, inedite. Este de admirat că nu uită de smartphone-urile sale și oferă suport software peste alte companii concurente.

XZ2 din păcate ajunge a fi tras în jos de două elemente:

  1. Prețul, chiar și la un an și o lună de când a fost lansat;
  2. Rezultatele la nivel de cameră foto și video ce nu sunt la nivelul unor produse concurente din aceeași categorie de preț;

Eu nu sunt de acord, dar s-ar putea să fie câte unul care să se lege de raportul display / corp și software-ul cu interfață ușor învechită. Nu sunt de acord pentru că telefonul arată într-un mare fel dacă ne uităm la materiale, finisare, atenția la detalii etc. Plus că prefer un smartphone cu ecran drept și nu curbat pe lateral, iar difuzoarele frontale contribuie la livrarea unui sunet clar, cu efecte stereo etc.

Am structurat punctele PRO și CONTRA:

PRO

  • design cu materiale și finisare din liga premium;
  • cel mai bun ecran IPS din piață;
  • difuzoare stereo cu o redare fidelă a spectrului mediu și înalt;
  • pachet hardware și software matur;
  • conectivitate ridicată.

CONTRA

  • rezultate modeste în low-light din partea camerei foto și video.