Sony Xperia Z – preţul şi disponibilitatea în Europa

/
/
12 ian. 13
/

Sony Xperia Z a fost lansat în cadrul CES 2013 şi se anunţă unul dintre cele mai bune smartphone-uri ale începutului de an. Conform unui retailer autorizat Sony din Polonia, smartphone-ul va fi disponibil pe piaţa din Europa începând cu data de 18 februarie. Ţinând cont de faptul că în România noile modele ajung puţin mai târziu decât lansarea în vestul Europei, cred că îl vom vedea oficial şi la noi prin luna martie a acestui an. Preţul oficial al acestui smartphone se va situa undeva între 650-680 de euro, dar la noi va ajunge cu un preţ mult mai ridicat, datorită adaosului retailerilor locali. Cu siguranţă nu îl vom putea cumpăra la un preţ mai mic de 750 de euro (cel puţin în primele luni de la lansare). Pentru aceşti bani, Sony Xperia Z oferă:

– display de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli. 441 ppi, rezistent la apă și praf;

– procesor Qualcomm quad-core la 1.5 GHz, Adreno 320 GPU, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB;

– Android 4.1.2 Jelly Bean și va primi Android 4.2 Jelly Bean;

– 4G / LTE, 3G, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0,  microUSB, NFC, jack de 3.5 mm, GPS, GLONASS;

– cameră foto de 13 Megapixeli, autofocus, LED flash, geo-tagging, detectare a feței, stabilizare de imagine, filmează la 1080p cu 30 fps, autofocus continuu, stabilizare video, cameră foto frontală;

– 146 gr., 7.9 mm grosime.

tech-sony-xperia-z-1

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange YOXO şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete (am făcut o simulare pe care am comparat-o cu Flip.ro şi a ieşit o diferenţă semnificativă)

Orange YOXO, serviciul de telefonie mobilă 100% digital, şi-a lansat propriul program de buy-back pentru telefoane şi tablete. Programul este dezvoltat împreună cu Recommerce, expert european în domeniu, alături de care YOXO a dezvoltat anul trecut și platforma de dispozitive recondiționate certificate, care respectă standardele europene de calitate.

REDMAGIC 11S Pro disponibil global – Snapdragon 8 Elite Gen 5, sistem de răcire AquaCore cu ventilator la 24.000 rpm integrat și baterie de 7500 mAh

Brandul de gaming al celor de la ZTE anunță astăzi disponibilitatea la nivel global pentru cel mai noi smartphone de gaming - REDMAGIC 11S Pro. Acesta propune o serie de noutăți pentru a asigura o experiență în jocuri dintre cele mai bune, iar prețul pe site-ul oficial pleacă de la 799 EUR pentru versiunea cu…

Honor 600 Pro – review

Seria Honor 600 joacă un rol important pentru compania chineză. Apropo, au reușit pe sfârșit de 2025 să ajungă pe locul al 3-le la nivel național, iar ambițiile sunt și mai mari pe anul în curs.