Smartphone

Într-o lume în care bateriile de sub 3000 mAh şi autonomia mai mică de 24 de ore fac legea, Sony se pregăteşte să lanseze primul smartphone cu display 4K din lume. Vor exista două versiuni ale modelului Sony Xperia Z5: unul standard cu display de 5.2 inci şi rezoluţie FullHD şi unul premium cu display de 5.5 inci şi rezoluţie 4K.

Noul ecran de pe Sony Xperia Z5 Premium va fi realizat de Sharp şi va avea o densitate a pixelilor de 805 ppi. Mă gândesc că un astfel de display va fi foarte gurmand şi de aceea estimez că pentru a oferi o autonomie măcar de o zi ar trebui ca telefonul să utilizeze o baterie de cel puţin 4000 mAh. În plus, Sony Xperia Z5 va fi şi primul smartphone Sony cu senzor pentru citirea amprentei.

Sony Xperia Z5 8

Specificaţii posibile pentru Sony Xperia Z5:

– display IPS de 5.2 / 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) / 4K;

– procesor Qualcomm Snapdragon 810 de tip octa-core pe 64 biţi, Adreno 430 GPU, 3 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Android 5.1 Lollipop;

– 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS. GLONASS, senzor pentru citirea amprentei, standard IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;

– cameră foto de 23 Megapixeli, autofocus rapid de doar 0.03 secunde, zoom digital 5X, flash LED, filmare 4K şi cameră frontală de 5/8 Megapixeli;

– baterie de peste 4000 mAh.

Spre norocul nostru mâine (în cadrul IFA Berlin 2015) vom afla toate detalii pentru noile smartphone-uri din gama Xperia: Sony Xperia Z5, Sony Xperia Z5 Premium şi Sony Xperia Z5 Compact.

Sony Xperia Z5 2

Sursa: phonearena.com