Nokia

Compania cu sediul central în Finlanda trece prin momente destul de grele. Și ieri când au prezentat Nokia N9 au recunoscut că alte companii produc telefoane bune și foarte bune în zona telefoanelor inteligente sau cu sistem de operare și că o iau aproape de la început în domeniu. Punctele cheie sunt:

– lansarea a trei telefoane mobile pe platforma low cost S40 cu hărți și browser integrat;

– Symbian Anna va sosi în luna iulie pentru telefoanele cu Symbian S^3 și aici ne referim la Nokia E7, N8, C6-01 și C7. Nokia E6 și X7 vin cu acest update încă de atunci când le achiziționați;

– 10 telefoane noi pe Symbian S^3 în următorul an;

– intrarea în piața a primului telefon MeeGo – Nokia N9;

– suport continuu pentru Qt.

Nu am găsit nicio referință vizavi de Windows Phone 7. Credeam că și-au concentrat toată energia pentru această platformă, dar Nokia uimește prin energia de care dă dovadă în a lansa telefoane pe platforme distincte și mă refer la ceea ce au deja în portofoliu: S40, Symbian S^3 și MeeGo. Nu m-aș mira dacă la anul vor aduce o tabletă pe MeeGo. Oficialul Nokia din țara noastră a spus că în 2011 nu va fi prezentată nicio tabletă deoarece consideră că nu pot aduce nimic nou în piață și își doresc să aibă o ofertă cu certe puncte tari.

Vom vedea roadele strategiei Nokia în 2012 sau chiar mai devreme dacă vânzările companiei vor crește.

O cifră interesantă, Nokia deține 28% din cota mondială de telefoane de tip smartphone.

via

Categorii: nokiasymbian
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.