Diverse

Există numeroase voci care susţin în mediul online şi nu numai că reducerile de Black Friday ar fi mincinoase. Zilnic apar numeroase dovezi de la utilizatori care atestă ideea că marii comercianţi ridică preţurile înainte de aşa zisa campanie Black Friday pentru a le reduce ulterior. Situaţia reală este alta, iar Iulian Stanciu a răspuns acestei întrebări într-un interviu acordat gandul.info.

Conform şefului eMAG (CEO pentru cei specializaţi) e-commerce-ul este zona cea mai transparentă din punct de vedere al preţului, iar concurenţa stă la pândă. O diferenţă de 5-10% în minus atrage imediat orice tip de consumator. Revenind la întrebarea din titlu, toate produsele au un preţ de bază, iar în funcţie de acesta pe parcursul anului produsele intră sub incidenţa unor promoţii. De obicei un produs stă cam 3 luni pe an la preţul de bază, în restul perioadei este aplicat un discount mai mic sau mai mare.

“Şi noi ne-am dori să avem preţul mic tot timpul, doar că şi furnizorii noştri lucrează cu nişte bugete şi vin şi spun mai cumpără-mi 10.000 de bucăţi şi-ţi mai dau 10.000 lei. Şi noi luăm cei 10.000 lei şi facem o promoţie pe anumite produse, pentru a stimula vânzarea sau pentru a ne alinia la concurenţă internă, externă şi aşa mai departe. De aici, o fluctuaţie foarte mare a preţului şi oamenii spun: „A, l-am văzut eu că acum două luni era la un preţ cu doar 5% mai mult decât l-aţi pus în Black Friday”. E posibil să fi fost aşa.” a declarat Iulian Stanciu.

iulian-stanciu

Pentru a înţelege mult mai uşor spusele CEO-ul eMAG, haideţi să luăm un exemplu: telefonul x are preţul de bază de 1000 lei. Într-un an acesta poate avea reduceri de 5,10,15 sau 20% din preţ, adică cea mai bună ofertă poate ajunge la 800 lei. De Black Friday telefonul apare cu discount de 30% aplicat la preţul de bază, adică va costa 700 lei.

Un utilizator care a urmărit evoluţia preţului poate spune că reducerea este mincinoasă deoarece de la 800 lei la 700 lei nu este un discount de 30% ci de 12.5%. În realitate reducerea se aplică la preţul de bază, preţ pe care consumatorul nu îl cunoaşte foarte bine pentru că respectivul telefon este mai toată perioada anului în diverse promoţii.

Personal cred în această logică deoarece vorbim de o piaţă uriaşă cu numeroşi jucători, iar orice practică neconcurenţială este imediat taxată.

iulian-stanciu-2

Ce alte informaţii am mai aflat din interviul acordat de Iulian Stanciu:

  • Chiar dacă au investit 2 milioane de euro în infrastructura hardware, traficul pe aplicaţia de mobil a fost atât de mare încât au fost nevoiţi să o închidă pentru o scurtă perioadă de timp (aproximativ 1 oră);
  • Au fost numeroase produse care s-au epuizat în câteva minute (8500 de tigăi Tefal la 20 lei s-au vândut în mai puţin de 1 oră);
  • Românul cumpără electronice şi electrocasnice de 100 euro / an, în timp ce în Germania se consumă în medie 800 euro / an;
  • Depozitul eMAG are peste 100.000 mp şi marfă de peste 1 miliard lei, iar de Black Friday au fost vândute produse de 300 milioane lei;
  • Luni, 28 noiembrie, se estimează că aibă loc ultimele livrări cu produse achiziţionate de Black Friday;
  • Procentul de retur al produselor este de sub 2%. Acestea trec printr-un proces de verificare şi vândute ulterior ca resigilate;
  • În perioada Crăciunului vor avea promoţii cel puţin interesante;
  • În perioada Black Friday peste 2500 de angajaţi eMAG sunt la posturi pentru ca totul să decurgă normal.
Categorii: retail

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.

  • Lucian Amarandei

    Partea cu investiția a fost cel mai amuzant lucru de pana acum. :))) EMAG are o problema de logica: cum in fiecare an se vând telefoane inteligente tot mai mult, normal ar fi sa crească și investiția pentru servere….dar nu EMAG ii mare și tare și zice ca are totul sub control. Legat de restul știri, semi-adevărat. Am văzut și eu cum evoluează prețurile, unele scad altele rămân la fel, sunt ridicate artificial și după iar scad.

    • Lucian

      Cred ca vrea sa puncteze ca exista costuri mari si pentru magazinele online, si ca eMAGul nu face bani din intermedieri sau comisioane.

    • Lucian Amarandei

      Asa este. Ma grabeam aseara, eram iritat de declaratia lui si nu am punctat tot ce voiam sa zic :)

    • Valentin

      Pai si amenda ptr “piata emag.ro”?????
      Ce amenda au luat la in bulgaria ????

    • Lucian

      Ha?

    • Valentin

      Plm,să cred partea cu investiţiile lor dar cu minciuniletine lor cosmetizate in preţurile aranjate !!!!
      Pe bărb@ţii nu ii păcălești,pe femei da !!
      Spor la tigăi !!!
      ?????????

    • “Românul cumpără electronice şi electrocasnice de 100 euro / an, în timp ce în Germania se consumă în medie 800 euro / an;”
      Pe bune dar noi ne comparam cu germanu la salariu ????
      Romanul nu sa invatat nici acum Promotie 99% inseamna teapa !
      Bine ca au avut pe cine nu este defect cel care cere ci cel care da !
      Scarbici usor angajatilor ,sper sa fi primi o reducere si ei la achizitionarea unui produs macar !

    • Andrashi

      In Germania sunt foarte multe produse mai ieftine ca la noi…

    • Alin

      Si salariile noastre, mai ieftine ca la ei. :))

      Sanatate!

    • Si tot nu avem banii nemtilor si nici macar nu suntem platiti de multe ori ,pentru ca cei care ne calculeaza salariu se oftica ,,,,,

    • Valentin

      De la hartia din lemnele din paduriile noastre …..
      Noi suntem platiti cu 300€ la minim ei cu 1300€!!!!!

  • cutienoua

    Lumea ar trebui sa priceapa ca black friday e doar o promotie. Nu e neaparat cea mai mare reducere a anului.

    • Tudor P.

      Romanii da ar trebui sa priceapa acest lucru pentru ca la noi BF e doar o promotie. :)) Ma uit la tv cum se calca lumea in picioare in SUA pentru ca tv-urile au reduceri de 60%. La noi nu am vazut asa ceva, nici astfel de reduceri, nici calcari in picioare.

    • cutienoua

      am vazut si eu la tv,dar nu pe unde am umblat.
      joi seara am trecut pe langa best buy la ora 5 pm si era o coada imensa afara in ploaie. nici nu am oprit masina.
      am mers la mall,sotia a intrat la Victoria Secret a cumparat nu erau decat 5 persoane la coada,lucru obisnuit.
      am intrat apoi la Microsoft store,era mai animat decat de obicei se formase o coada de 20 de persoane care cumparau diverse .
      la Macy nu era f aglomerat dar noua nu ne place magazinul ala asa ca am aruncat o privire si am plecat.
      mentionez ca joi dimineata la trezire am intrat pe site la target si am luat un apple watch seria 1 42 mm la 230$.o sa il primesc saptamina viitoare.
      asta a fost BF. stai ca au inceput Cyber Monday de vineri la walmart!

  • Cucu Silviu
    • Bamse

      :) Bv, un exemplu f bun

    • stelist

      uite exemplu la Americani,adevaratul Black Friday nu tepele din romania,pacalelile din titluri gen reduceri 60% 70% 80% suntem satui de marketing reclame mascate si de cuvantul reduceri in Romania,nu esti in stare sa reduci pretul adevarat nu te bagi.

    • Norbert Balogh

      Exact! La Wallmart, la BestBuy etc, acolo erau adevarate reduceri…

    • Lucian

      Eu m-am uitat dupa un ROG de BFul american, dar n-am vazut nicio promotie. Nicio reducere de 60-80%. Nici macar de 20%.
      80% s-a dat la tigai pe Amazon, ca si pe eMAG.

    • Valentin

      Vrei poze cu minciunile emag ???!!!!
      Ia cauta pe gogule :teapa emag !!!!

  • Daniela Sima

    In decurs de un an acel telefon o sa fie un s***t pentru ca se depreciază asa ca “prețul de bază” cum zice el e cam păcăleală. Cel puțin in cazul telefoanelor.

  • Alin

    Sa fim seriosi. Daca ai produs lansat sa zicem la inceputul anului si pentru 2 luni il tii la pret de lansare, ulterior pana de BF il tii mai jos cu …. sa zicem 300 de lei sau 400, oar in luna Noiembrie sau chiar mai devreme il arunci inapoi la pret de lansare ca apoi in ziua magica sa faci o reducere fenomenala de 500 de lei sau 600, in realitate reducerea fiind de 100 sau 200 de lei comparatov cu 2, 3 luni inainte. Mai e si situatia in care se ridica pretul cu 30 % si se reduce ulterior cu 25% :D. Daca emag ar aplica graficul pe care il are pc garage in privinta pretului poate atunci ar oferi o mai mare transparenta. O ideea si mai draguta ar fi ca toti sa avem posibilitatea sa vedem istoricul preturilor de pe orice site, insa nu numai prin intermediul extensiilor chrome, ci si ceva care sa functioneze atat le mobil cat si pe desktop.
    Atunci poate comerciantii s-ar gandi mai cu atentie cu ce fluctuatii se joaca cand vine vorba de pret. E adevarat ca Emag chiar a avut unele reduceri de luat in seama. Totul tine de noi ca potentiali cumparatori sa fim cat mai informati vizavi de produsele care am dori sa le achizitionam. Doar asa am putea “taxa” retail-erii cu reducerile false si tip fantoma.

    Sanatate!

  • cutienoua
  • rd

    Un interviu decent si de bun simt

  • Marius

    Un interviu inutil. A spus numai balarii. Stim cu totii care sunt preturile practicate de emag in cursul anului si care sunt adevaratele promotii. Pretul astronomic al unui produs, la un an dupa ce a aparut pe piata, n-are nicio treaba cu ce balbaie el acolo. Cat despre investitiile in servere, 2 milioane de euro si la anul, se stie! A uitat sa mentioneze ca sunt doar euro din Monopoly :)

  • Mike.M

    Un șpiț in cur merită clownul ăla.

  • Tudor P.

    Ceea ce nu intelege acest Stanciu si altii e ca preturile revin la preturile de baza fix inaintea BF, ceea ce irita oamenii, apare un disconfort psihologic. Ar trebui sa angajeze un psiholog sa vada cum ar trebui sa procedeze. Iar reducerile sa fie reduceri, nu 100, 200 lei ca la fraieri. Dupa ce ca in Romania adaosul e urias, ei scad putin acolo si tot pe mega plus sunt. Asa ca sa ne lase cu aberatiile, ca nu vorbeste cu prostii. Tocmai din cauza transparentei putem face comparatii cu alte state.
    Iar despre aplicatia de mobil ce am zis eu inaintea BF? Ca o promoveaza de parca ar intra doar cativa pe ea. O sa intre multi si acolo. Buna dimineata Stanciule!

  • Victor N.

    Asta e o minciuna frumoasa. Daca spre exemplu LG G4 apare acum pe siteuri ca are pret 2000 lei si e redus la 1600 lei, asta e o minciuna. In realitate pretul lui G4 a scazut sistematic de producator din cauza aparitiei de noi modele si a ajuns sa coste 1600 lei. Reducerea e 0.

    Alt exemplu cu acelasi G4 care apare pe Altex in prima zi de BF, acum o luna, cu un pret initial de 3200, redus la 1600. Nu stiu daca gresesc sau nu, dar mi se pare ca G4 nu a fost vreodata 3200 lei.

    Minciunile astea sunt pentru necunoscatori, nu pentru noi.

    • Dan Girgiu

      iulian Stanciu…..Sebastian Ghiţă….sunt doar niste papagali pusi acolo…de altii….adevaratii…MILIARDARI ..din ..Romania….si ..care…la o adica sa traga ponoasele penru altii…..Stie toata lumea
      Iar interviul este Ok …..si nu le contesta nimeni calitatile…..Dar dar in Romania….au succes….doar mafiotii…..ca asa este sistemul….din pacate.

    • Gelulache

      Ce calități ?

    • Lucian

      N-am mai vazut atatea puncte la un loc in viata mea.

  • iris nae

    Nu pot să cred că unii sunt atât de naivi ,unu zice mai jos ca meșterul de la emag a avut un interviu decent ..(fy)…Am impresia că unii sunt de pe altă planetă nu știu pe ce lume trăiesc .
    Păi să vă zic ceva.: Am un prieten care a urmărit special un tel.de la allview care în tot cursul anului a avut un preț fix(stabil) si înainte cu 1săptămâna de black friday i-a mai pus ceva la preț ,ca în zîua neagră să ajungă la prețul din cursul anului ….mai zi ceva.!!! Halal preț.
    Toată chestia asta e o mascarada, care o vomită meșterul ăsta de la emag ,si ca el ceilalți retaileri,.. Fraților nu aveți decât să mușcați din mmomeala care vi se întinde…… Băi oameni buni nu va e clar ce se întâmplă.??.e un joc de cuvinte ce fac. ……ar trebui să-i zică black price nu black friday
    Și eu am în plan să-mi i-au un tv Sony Înainte era 1100 …si de black la făcut 1200 si ceva……să fie sănătosi mai așteptăm ,,nu mă grăbesc ..îl iau de sărbători că sigur il găsesc mai ieftin.
    Și pentru naivi puneți bani la ciorap ptr.black fridayul de anu viitor

  • Robert
  • Liviu

    Articolul este bun si apreciem efortul. Cu toate astea trebuie punctat ca este vorba doar de parerea de dincolo de baricadă. Exista o intelegere profitabila in piata inca demonstrată care pe noi ne afecteaza. Avem preturi mai mari decat in tot restul lumii la salarii infinit mai mici. Emag a urcat vizibil preturile anteBF si acum devine lupul moralist si zice ca concurenta sta la pândă si ca au redus si mai mult preturile. Pai daca in alte parti este mai ieftin rezulta ca reducerea ta e de rahat…chit ca e 10 15 sau 50% stimate @Iulian Stanciu si @emag.

    Noi vedem pretul afisat iar Emag culmea il are redus cu 50% la acelasi nivel sau mai mare cu alt magazin din online chiar si offline…fara nici o reducere

  • Eugen

    Acelasi comentariu l-am postat si pe site-ul Mobilisimo.ro “Depinde ce astepti de la Black Friday. Eu de exemplu am luat o licenta Bitdefender Internet Security 2017 la 50 lei fata de 250 lei pe site Bitdefender (e sau nu un pret avantajos?) si am mai luat un kit Crucial 2×4 cu 155 lei (265 acum la emag, 197.66 pe amazon in cyber mondey). Cumpar de mult de la emag si niciodata n-am avut probleme de garantie cu ei. De exemplu ultima comanda care o am acum la ei (inafara black friday) este cu vre-o 30 si ceva lei mai scumpa decat pretul cel mai de jos gasit, dar retailerul cu cel mai mic pret are numai recenzii negative la garantie, pe cand la emag stiu la ce sa ma astept. E normal ca la produse care oricum se vand bine sa nu gasesti decat pseudoreduceri (ce rost are sa pierzi profitul cand lumea cumpara in draci fara sa se uite la pret iPhone 7, Galaxi 7, etc.), pe cand la produsele de “nisa” cu vizibilitate mai mica vei gasi reduceri reale. Revenind la ultima mea comanda la emag de black friday era cu 80 lei mai scumpa decat in saptamana urmatoare, de aia nu m-am repezit sa cumpar chiar daca era black fridey, pur si simplu am asteptat un moment favorabil. Eu personal consider reclamele si etichetele “nada pentru fraeri” pentru ca niciodata (dar absolut niciodata) produsul nu va fii 100% cum promite reclama sau eticheta. Cumpararea este ca la vanatoare, stai la panda si cand ai in vizor vanatul baban actionezi.

  • iris nae

    Inca o dovada ca toti retaileri mint si unfla preturile
    Reporterii de la revista “capital”. http://m.capital.ro/au-fost-reduceri-de-black-friday-sau-nu.html

  • Costi

    Reduceri bune la foarte putine produse. SA reducui 50-100 lei ala nu e black fraiday

    • werewolfc

      o reducere de 50-100 de lei poate fi importanta…. daca se aplica la un produs de 150-200 de lei. Daca se aplica la un produs de 500-600, e praf in ochi.

  • Andrashi

    Treaba cu discountul la prețul de baza este complet adevărat …. DAR, cine poate spune exact cât este prețul de baza ?!?!
    Și aici o sa vina următorul răspuns : pai cu suma aceasta a intrat pe inventar… (n.c. suma fiind de cele mai multe ori cu minim 10% mai mare decât cea recomandata de distribuitor)

  • Din septembrie urmăresc un aparat de aer condiționat și de la prețul de 1950 lei in sfârșitul lui septembrie, din octombrie și până în prezent prețul acestuia a ajuns la 2350 lei. Mă așteftam ca această creștere de preț sa-l aducă acum de black friday măcar la prețul de 1950 (cel mai mic de când îl urmăresc).

  • Wise Guy

    Domnul Stanciu tocmai a fost inscris automat la concursul “Manglitorul anului”.