Tablete

Samsung a avut parte de o dublă lansare în cadrul Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (14-17 februarie), organizat la Barcelona: tableta Galaxy 10.1 şi smartphone-ul Galaxy S II. În timp ce Apple lucrează la noul iPad, Samsung lansează piaţa noua tabletă electronică cu un display de 10.1 inci de unde i se trage şi numele.

Cu un procesor dual-core Tegra 2 de 1 GHz, două webcam-uri dispuse pe ambele părţi, de 2, respectiv 8 Megapixeli si opţiunea alegerii între memorie de 16 şi 32 GB, Samsung Galaxy rulează cu noul sistem de operare Android 3.0 (Honeycombe).

Tableta are wireless, Bluetooth şi conectivitate prin USB şi garantează o luminozitate crescută din diferite unghiuri ale ecranului touchpad. Galaxy 10.1 nu promite un look care să o diferenţieze de celelalte tablete electronice, însă este mult mai uşoară – 599 grame.

Sursa: Gandul

Categorii: tablete
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.