OnePlus 3 şi OnePlus 3T sunt testate deja cu Android 9.0 Pie la bord

Autor: Cosmin Mușat, Data: 06.01.2019, 17:19
Software

Aşa cum a promis încă din vara anului trecut, OnePlus se pregăteşte de lansarea update-ului către Android 9.0 Pie pentru smartphone-urile OnePlus 3 şi OnePlus 3T. În iulie compania chineză anunţa că sare peste actualizarea la Android 8.1 Oreo şi îşi concentrează eforturile pentru cea mai nouă iteraţie Android.

OnePlus anunţă calendarul update-urilor pentru smartphone-urile sale (de la OnePlus 3 în sus)

Autor: Cosmin Mușat, Data: 29.06.2018, 00:11
Software

OnePlus încearcă să mai atragă de partea sa câţiva utilizatori indecişi şi anunţă un calendar oficial pentru update-uri. Prin această decizie producătorul chinez doreşte să evindenţieze seriozitatea cu care tratează fiecare smartphone în parte şi să informeze deţinătorii de device-uri OnePlus că pot sta liniştiţi o lungă perioadă de timp.

3 semne care îmi arată că OnePlus 5 nu se vinde prea bine

Autor: Cosmin Mușat, Data: 13.08.2017, 01:15
Opinie

Chiar dacă la sfârşitul lunii iunie OnePlus anunţa că OnePlus 5 a devenit cel mai bine vândut smartphone al său în săptămâna lansării, la aproape două luni de la prezentarea oficială tind să cred că vânzările sunt sub aşteptările companiei. Până în acest moment nu avem o declaraţie oficială legată de succesul sau insuccesul telefonului, […]

De ce cred că OnePlus primeşte mai multă atenţie decât ar trebui

Autor: Cosmin Mușat, Data: 14.07.2017, 00:22
Opinie

Am OnePlus 3T şi sunt foarte mulţumit de el. Dacă ar fi să îl schimb la momentul actual, nu cred că ar fi mai mult de 2-3 device-uri ca variante. Cu toate acestea compania din spatele acestui device primeşte foartă multă atenţie din partea presei de specialitate, iar uneori cred că aceasta este în exces.

De ce nu voi face trecerea la OnePlus 5 ?

Autor: Cosmin Mușat, Data: 21.06.2017, 00:22
Opinie

După zile întregi de zvonuri, teasere şi declaraţii din partea oficialilor chinezi, în urmă cu doar câteva ore OnePlus 5 a fost lansat oficial. Lansarea în sine nu a avut nimic wow (dacă îmi aduc bine aminte anul trecut prezentarea OnePlus 3 a fost realizată printr-un livestream VR), iar informaţiile despre smartphone nu au adus […]

TOP 5: Smartphone-uri chinezeşti cu preţ minim de achiziţie [iunie 2017]

Autor: Cosmin Mușat, Data: 13.06.2017, 01:52
Smartphone

Mai mulţi dintre voi ne-au scris şi ne-au întrebat despre diverse telefoane chinezeşti dacă merită sau nu achiziţia. Am reuşit să răspundem în limita timpului disponibil, însă plecând de la interesul acordat acestui segment de smartphone-uri, m-am gândit să fac periodic un top al device-urilor cu preţ minim de achiziţie.

OnePlus 3 şi 3T vor primi update la Android O

Autor: Cosmin Mușat, Data: 01.06.2017, 01:00
Software

Chiar dacă OnePlus a renunţat în a mai produce cele două smartphone-uri (OnePlus 3 în toamna anului trecut, în timp ce OnePlus 3T în urmă cu câteva zile), compania chineză îşi va ţine promisiunile şi va continua să ofere suport software cel puţin în următoarea perioadă.

OnePlus renunţă la OnePlus 3T versiunea cu 128 GB

Autor: Cosmin Mușat, Data: 09.05.2017, 01:14
Smartphone

Veştile despre OnePlus 5 se înmulţesc pe zi ce trece, iar lansarea oficială din luna iunie (cel mai probabil) obligă producătorul chinez să adopte nişte măsuri de siguranţă. Cum probabil producţia modelului OnePlus 5 a demarat deja, OnePlus renunţă la versiunea OnePlus 3T de 128 GB pentru a-şi concentra toate eforturile în fabricarea noului device.

1 2