Arhiva-Foto si Video - Altele

Odată cu Logitech Mini Boombox a sosit și Logitech Solar Keyboard Folio, o tastatură bluetooth special gândită pentru iPad. Nu dețin o tabletă Apple, dar la vremea respectivă am primit un sample de la cei care se ocupă de partea de PR pentru Apple în țara noastră.

Tastatura qwerty fizică a Logitech se adresează celor care nu s-au adaptat la tastatura qwerty touch de la Apple sau care la un moment simt nevoia unor taste fizice în cazul unor mesaje sau mailuri de dimensiuni generoase. Dorința Logitech este ca prin tastatura lor pentru iPad să reușească a avea succesul de la tastaturile pentru linia MacBook.

Au reușit să creeze un produs care îndeplinește un dublu rol: tastatură qwerty fizică și smart cover. Te scutește de a achizița a două device-uri separate și asta ar fi un prim lucru pozitiv.

Design

În pachet dați de tastatura solară Keyboard Folio, dispusă într-un mod ingenios. Se desface precum o carte și de acolo extragi tastatura cu grijă. Se adaugă și un manual cu instrucțiuni. Nu există niciun încărcător, deși avem o tastatură bluetooth. Asta pentru că se bazează pe reîncărcare solară, mai multe la capitolul autonomie.

Device-ul Logitech este compus dintr-o ramă în care vei poziționa tableta Apple ( iPad 2 sau Noul iPad) + tastatura qwerty dispusă pe 5 rânduri, o bară micuță de aluminiu separată cele două porțiuni ale Keyboard Folio.

Materialul exterior a fost gândit spre a fi plăcut la atingere, acolo veți remarca și celulele solare, două la număr, deși include și o tastatură au reușit să păstreze o grosime și o greutate redusă.

Tastatură

Funcționează via bluetooth, se conectează foarte repede. De la o tastă dedicată se poate activa funcția bluetooth sau dezactiva, totul făcut să fie simplu. Tastatura este dispusă pe cinci rânduri, au dorit să fie cât mai compactă, iar tastele sunt ușor înghesuite, fabricate dintr-un plastic ce oferă un feedback bun, nu au un joc prea mare.

Necesită un oarecare timp de acomodare și ulterior vei reuși să tastezi în mare viteză. Tastei space i-au dat dimensiuni generoase, tastele direcționale sunt individualizate de restul. Sunt și o serie de shortcut-uri pentru activarea browserului, sunet mai tare sau mai încet, etc.

Autonomie

Nu are încărcător și se bazează pe celulele solare care au o senzitivitate foarte mare, se încarcă și de la lumina ambientală, o lampă. După ce se face încărcare ar trebui să ofere o autonomie de 2 ani de zile la 2 ore de funcționare zilnică. Mi se pare extrem de mult și dacă ar fi un singur an. Nu trebuie să vă faceți griji în ce privește autonomia lui Logitech Solar Keyboard Folio.

Preț

Recomandat de 130 dolari, la fel nu am găsit-o în oferta vreunui magazin online din țara noastră, dar poate nu am căutat foarte bine sau va sosi în viitorul apropiat.

Concluzii

Ca orice accesoriu pentru iPad este scumpă. Și un smart cover costă destul de mult, Logitech Keyboard Folio îți oferă protecție pentru tabletă, dar și o tastatură qwerty fizică cu o autonomie senzațională.

Puncte forte
– design plăcut, pachet compact dacă ținem cont că ascunde și o tastatură qwerty fizică;
– multifuncțional – tastatură qwerty și smart cover;
– taste bine definite, te adaptezi ușor la ele;
– autonomie excelentă bazată pe celulele ce-și iau energia din lumină.

Puncte slabe
– preț mare.