Smartphone

Într-o perioadă în care nici smartphone-urile pliabile nu sunt încă fiabile, compania chineză TCL (cea care vinde telefoane pe piaţă sub brandurile TCL, Alcatel şi BlackBerry) a oferit posibilitatea celor de la CNET să se joace preţ de câteva minute cu un prototip de smartphone dublu pliabil.

Device-ul prototip vine cu două balamele ce permit împachetarea sub forma unui ziar. Terminalul complet desfăcut are diagonală de 10 inci şi include 4 camere foto + o cameră frontală, port USB Type-C, difuzor şi un spate din sticlă cu finisaj tip curcubeu (în bătaia soarelui apar mai multe culori).

Din păcate prototipul prezentat nu includea un ecran funcţional, de aici şi ideea că până vom avea disponibil comercial un astfel de device (dacă vom avea) va mai curge multă apă pe Dunăre.

Se observă foarte clar că producătorii de telefoane inteligente cred cu tărie că viitorul este cel al smartphone-urilor pliabile, însă am ceva dubii că acestea îşi vor dovedi utilitatea în timp.