Mulți dintre voi ați solicitat review-uri pentru televizoare mai ieftine, atunci când am realizat o serie de recenzii cu astfel de produse primite de la eMAG.

Nu s-a întâmplat încă să primim la test TV-uri cu preț redus, însă am reușit până la urmă să pun mâna pe unul și să-l testez câteva ore. Este vorba despre un Vortex LEDV-40CK308, televizor pe care l-am comandat pentru altcineva, nu a fost al meu spre păstrare.

În fine, astfel de detalii sunt mult mai puțin importante față de ceea ce ne interesează pe noi. Am vrut să văd cum se comportă un televizor ce costă mai puțin de 1.000 de lei, dar care aduce o diagonală de 40 inch și rezoluție Full HD.

Merită banii sau trebuie să acceptăm prea multe compromisuri din partea lui Vortex LEDV-40CK308? Vedem pe parcurs.

Menționez că din această recenzie dispare capitolul referitor la hardware, sistem de operare și aplicații, căci televizorul de față nu este unul smart.

Specificații pentru Vortex LEDV-40CK308

Specificatii televizor Vortex LEDV-40CK308

Design

În cutia în care ajunge la noi televizorul Vortex LEDV-40CK308  mai găsim și două suporturi ce permit așezarea pe o suprafață orizontală, 4 șuruburi necesare motării picioarelor, telecomanda cu două baterii corespunzătoare și un manual de utilizare.

De la primul contact ne dăm seama cu ușurință că vorbim despre un produs ieftin. Vortex LEDV-40CK308  este foarte ușor, nu am găsit detalii legate de greutate, însă o singură persoană se descurcă lejer în a-l scoate din cutie și monta.

Cele două picioare se montează ușor. Fiecare se fixează cu câte două șuruburi și gata. Cele două suporturi sunt din plastic și unul ce nu pare de cea mai bună calitate. Par de-a dreptul fragile, iar televizorul lasă impresia că nu este susținut tocmai stabil de ele.

Din punct de vedere al asamblării televizorului, acesta iarăși pare ieftin. Nu-i tocmai solid construit, iar finisările lasă ceva de dorit.

Design-ul este banal, chiar nu există elemente care să iasă în evidență. Totuși marginile sunt destul de înguste, iar asta creează până la urmă o imagine decentă.

Pe laterala din dreapta avem și câteva butoane fizice. În cazul în care telecomanda pățește ceva tot vei avea posibilitatea de schimba programul, regla volumul sau parcurge meniul ori sursele de redare.

Până la urmă, la cât costă Vortex LEDV-40CK308, nu poți avea pretenții prea mari la capitolul design și înțelegi că este nevoie de tăieri de costuri deja de aici spre a obține un preț competitiv.

Ecran și sunet

Trecem la ce contează cu adevărat. Panelul propus de Vortex LEDV-40CK308 este unul suficient de bun spre a nu-ți părea rău că ai dat banii pe el. Aș spune că acesta este principalul atu al televizorului și este tocmai acela care contează cu adevărat.

Culorile sunt intense, contrastul este suficient de ridicat, iar luminozitatea bună și ea. Nu există backlight bleeding sau alte probleme care să afecteze imaginea.

Rezoluția Full HD permite o bună conturare, totul este sharp atunci când sursa este una de bună calitate. Nu avem tehnologii de imagine care să încerce îmbunătățirea imaginii prin intermediul software-ului, dar în cazul lui Vortex LEDV-40CK308  nu este nevoie.

Nu am ce să povestesc mai mult aici, vă spun doar că Vortex LEDV-40CK308 a reprezentat o surpriză plăcută în ceea ce privește imaginea. Nu este de top, însă nu uitați că vorbim despre un televizor de 40 inch care costă mai puțin de 1.000 de lei.

Sunetul este în totală neconcordanță cu imaginea. Nu prea ai ce să apreciezi la sunetul oferit de Vortex LEDV-40CK308. Niciun spectru nu este acoperit cum trebuie, frecvențele joase se amestecă cu cele medii, astfel vocea are mult de suferit, iar de bass nici nu are vorba să discut, fiindcă nu există.

Nici volumul maxim nu este deloc de apreciat. Practic, putem regla intensitatea până la 100, însă după nivelul 40 nu prea mai există creștere proporțională. Doar un pic mai tare se aude, însă insuficient.

Deci la sunet s-a făcut un mare compromis și asta nu e prea bine. Sincer, consider că o pereche de boxe de PC, pe care să le legi prin jack-ul de 3.5 mm, sunt de mare ajutor spre a beneficia de o experiență decentă.

Conectivitate

Pe partea de conectivitate Vortex LEDV-40CK308 nu păcătuiește. Desigur, nu avem niciun element wireless, iar cele în contact direct se dovedesc suficiente pentru un model entry level.

Avem 3 porturi HDMI, 1 x USB ce suportă redarea de fișiere MP3, PEG, AVI, MPEG, MPEG4, TS, MKV, FLV, VC-1, WMV9 și RMVB, precum și intrare mini CVBS, VGA, SCART, slot CI+, mini port component, intrare audio pentru PC, ieșire coaxială și jack de 3.5 mm.

O să vorbim aici puțin și despre structurarea meniului. Setările sunt aranjate în 5 submeniuri, foarte simplu de parcurs, în care nu există niciun pericol de a te pierde.

La prima pornire a televizorului ai la dispoziție un meniu cu setările de inițializare. Acolo poți alege limba, tipul tuner-ului și poți începe scanarea automată a posturilor.

Telecomandă

Telecomanda lui Vortex LEDV-40CK308 este una clasică. Nu aduce funcții sau butoane cu funcții speciale. Nici nu ar avea de ce, nu vorbim despre un smart TV.

Însă telecomanda este destul de compactă și ușoară. Aș spune că și ergonomică, în sensul că te obișnuiești imediat cu așezare butoanelor, una destul de logică.

Preț

Vortex LEDV-40CK308 – 999 de lei pe Altex.ro

Concluzii

Și am ajuns la partea când decidem dacă produsul testat își merită banii. În cazul Vortex LEDV-40CK308 aș zice că depinde foarte tare dacă își dorești neapărat o diagonală mai mare de 32 de inch. Fiindcă dacă este suficient și atât, atunci opțiunile sunt multe și de la companii consacrate.

Dacă în schimb vrei neapărat un televizor cu diagonala de 40 inch și nu ești dispus să plătești mai mult de 1.000 de lei pentru asta, Vortex LEDV-40CK308 poate fi o soluție. Cea mai bună? Nu știu, fiindcă nu am mai testat și alte TV-uri din aceeași categorie de preț.

Cu siguranță imaginea oferită este foarte bună pentru banii ceruți, meniul simplu și telecomanda ergonomică aduc și ele argumente de cumpărare. Însă sunetul și calitatea percepută lasă cam mult de dorit. Dacă poți trece peste aceste minusuri, atunci mergi pe mâna lui Vortex LEDV-40CK308.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Vortex LEDV-40CK308:

PRO

  • imagine bună, culori plăcute, contrast și luminozitate suficiente;
  • meniu bine structurat, simplu de parcurs;
  • telecomandă ergonomică cu butoane bine diferențiate.

CONTRA

  • calitatea construcției nu este cea mai bună;
  • sunet slab atât calitativ, cât și ca intensitate.