OnePlus 6 debutează pe 16 mai, dar un magazin online s-a grăbit și a listat terminalul înainte de lansarea oficială.  Cu această ocazie avem noi imagini, prețurile și mai toate detaliile pentru viitorul vârf de gamă al companiei chineze. 

Amazon a listat OP6 în două variante de culoare: Mirror Black și Midnight Black. Startul vânzărilor în Germania ar începe pe 22 mai. În ce privește partea hardware:

  1. OnePlus 6 cu 6 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare – 519 euro / aprox. 2405 lei;
  2. OnePlus 6 cu 8 GB RAM și 128 GB stocare – 569 euro / aprox. 2637 lei.

Presupun că acestea sunt prețurile pe care le vom găsi și în magazinul online OnePlus ce livrează și în țara noastră. Mă rog, s-ar putea să fie în imediata apropiere.

Lipsește varianta cu 8 GB RAM și 256 GB stocare, model pe care OnePlus deja l-a confirmat. S-ar putea să debuteze ulterior, să fie vândut doar în shop-ul oficial etc. Altă confirmare de la Amazon – certificarea în ce privește rezistența la contactul cu picăturile de apă. Este păstrat și jack-ul de 3.5 mm, big like din partea mea.

Alte specificații confirmate în alte scăpări din online: display AMOLED de 6.28 inch cu rezoluție 2280×1080 pixeli, aspect 19:9, procesor Qualcomm Snapdragon 845, Android 8.1 Oreo cu Oxygen OS, cameră duală cu 16 + 20 Megapixeli, baterie de 3300 mAh.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Co-Founder GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S8 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.