Sunt tot felul de accesorii pentru telefonul mobil sau pentru alte gadgets pe care le poți folosi în automobil sau la birou, iar prețurile le consider atractive. Am făcut o selecție.

1. Suport auto cu încărcare wireless – 94.99 lei;

Cred că majoritatea șoferilor preferă un suport auto cu ventuză ce se lipește direct pe parbriz. Neajunsul este dat de faptul că obstrucționează câmpul vizual, mai ales prin orașe precum Bucureștiul unde mereu trebuie să ai atenția la cote maxime.

Sunt trei variante de culoare: negru, roșu și argintiu. În pachet se află și un cablu microUSB prin care se face alimentarea cu energie electrică. Încărcarea wireless se desfășoară la 10W – maxim, telefonul poate avea și husă de protecție (una care să nu fie de tip metalic care pe lângă blocarea încărcării wireless duce și grosimea dincolo de 11 mm).

2. Suport de încărcare la birou pentru Apple Watch și AirPods – 39 lei;

Este un accesoriu de tip 2-in-1 ce deservește căștile  Airpods și ceasul Apple Watch. Ocupă un spațiu restrâns și permite organizarea mai bun a spațiului de pe birou. Este fabricat din plastic (silicon :)), cântărește 62 gr. și este compatibil cu toate generațiile de Apple Watch. Trebuie să precizez că este doar un suport, nu un încărcător ca atare.

3. Încărcător auto pe USB type-C – 94.99 lei;

Sunt câteva modele de telefoane mobile ce folosesc cabluri USB type-C la ambele capete (Samsung GALAXY A80, Pixel 3 și 3 XL etc). Încărcătorul Nilkin din link are un port USB clasic și altul de tip USB Type-C ce alimentează la maxim 3A. La cel USB clasic încarcă între 1.5A – 3A, în funcție de dispozitivul conectat.

4. Încărcător auto și streaming audio – Xiaomi Roidmi 3s – 89 lei;

Cel mai util gadget pe care-l poți avea într-un automobil ce nu dispune de bluetooth. Pe lângă faptul că este încărcător funcționează și ca modulator FM și permite streaming-ul de conținut audio la calitate bună prin bluetooth, iar prețul este imbatabil (așa cum Xiaomi ne-a obișnuit pe produsele sale).

5. Dock station cu multiple porturi – 100 lei;

Este util pentru smartphone și laptop, când vrei să ai acces de la USB type-C spre 2 x USB 3.0, slot pentru cardurile microSD, alt USB type-C, slot pentru cardurile SD.

Recomandările voastre le puteți posta în rubrica de comentarii.

Categorii: alte-gadgeturi

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.