Retelistica

Am scris un articol similar legat de Vodafone & UPC, când discuțiile legate de achiziție erau la nivel de zvon. Între timp se discută intens legat de o trecere a Telekom Romania Communications în portofoliul Orange.

Este o mișcare cumva așteptată și logică pentru dezvoltarea prezenței Orange pe plan local. Mai ales că avem și un parteneriat încheiat între Deutsche Telekom și Orange.

Sunt câteva motive pentru care fostul Romtelecom ar putea juca un rol important pentru operatorul portocaliu.

  1. Rețeaua de internet fix – un reprezentant Orange spunea la un moment dat că ar fi gata să meargă dincolo de parteneriatul cu Telekom spre a dezvolta propria rețea de internet fix. Ei au deja o rețea de internet fix proprie, dar din câte știu, deservește doar mediul business. Parteneriatul cu Telekom a dispărut, în sensul în care Telekom nu și-a mai dorit să aibă accees la rețeaua 4G a Orange. Concluzia este că Telekom Romania Communications este singura alternativă majoră rămasă pentru Orange spre a intra repede pe piața de internet fix. Investițiile pentru rețeaua proprie ar putea fi canalizate spre modernizarea și extinderea prezenței fostului Romtelecom (1.4 milioane clienți pe televiziune, 2.1 milioane pe voce fixă, 1.1 milioane clienți pe serviciile broadband (fix și mobil);
  2. Internet fix + mobil, cablu TV și telefonie fixă pe o singură factură – RCS-RDS și Vodafone au strâns rândurile. RCS-RDS crește spectaculos pe internet fix și are deja peste 50% din piață, UPC s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani, iar Vodafone pregătește ofertele convergente cu abonamente de telefonie mobilă, internet fix și cablu TV. Totul pe o singură factură. Orange Love este posibil prin acordul cu Telekom și prin rețeaua de fibră optică din mediul urban. Dacă fostul Romtelecom intră în posesia unui alt jucător din piață, Orange se vede într-o poziție nefastă. Trendul este de a avea cât mai multe servicii pe o singură factură, Vodafone prin UPC a intrat puternic aici și Orange nu are cum să rămână fără răspuns;
  3. Servicii noi pe care Orange le-ar putea lansa și în România – Orange are o rețea de internet fix în Franța și Spania. Are servicii dezvoltate special: Orange Livebox pentru conexiunile la internet prin fibră optică, set-top box Orange TV etc. Sunt elemente prin care operatorul ar putea să-și individualizeze oferta și să aducă un plus în raport cu concurența directă;
  4. Singura ocazie pentru Orange spre a avea acces la o bază de clienți importantă + cost bun – Telekom vrea să facă exit-ul înainte de licitația pentru 5G și se află cumva contratimp în a lichida operațiunile locale. Orange este și un partener agreat de statul român (acționar al fostului Romtelecom + direct interesat ca traficul de date făcut pe internetul fix să nu intre în mâna unor companii obscure venite cu sprijinul ursului de la răsărit). RCS-RDS cred că este prea mare spre a fi cumpărat de Orange, nu că nu ar avea bani spre a face un astfel de pas, doar că nu sunt sigur că sunt dornici să plătească mai mult decât face;
  5. Ajutor în a dezvolta rețeaua 5G – o parte din banda adusă în 5G ajunge a fi livrată prin intermediul unei rețele de fibră optică bine pusă la punct. Ar facilita dezvoltarea rețelei de nouă generație. Celulele mici din 5G au nevoie de fibră optică. Nu spun că rețeaua fostului Romtelecom ar fi neapărat necesară, dar sunt sigur că i-ar ajuta într-o implementare mai rapidă și mai eficientă din punct de vedere al costurilor.

Putem extinde discuția în rubrica de comentarii. Este clar că dacă Orange decide să cumpere fostul Romtelecom, trebuie să aloce o sumă importantă și pentru investiții. Rețeaua este învechită, în special în mediul rural. Sunt depășiți în multe zone de către RCS-RDS din punct de vedere al calității serviciilor etc.

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.