Telefoane Mobile

S-ar putea să mă trezesc și cu câteva comentarii inoportune la acest articol. Mi le asum și țin să precizez că apreciez smartphone-ul Apple până când ajung la prețul de comercializare din țara noastră.

Să trecem în revistă câteva mituri legate de iPhone, mituri ce pot fi desființate cu ușurință la început de 2014.

1. Cel mai bun display / Retina display

LED-backlit IPS LCD de 4 inch cu rezoluție 1136×640 pixeli și 326 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass cu suprafață oleofobică. Un prim capitol la care iPhone-ul pierde clar în favoarea telefoanelor Android de top. Aduc și un exemplu: HTC One  / display de 4.7 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 469 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 2.

Aș aprecia un alt aspect la ecranul iPhone-urilor, tratamentul oleofobic și faptul că amprentele se adună mai greu ca la telefoanele Android din orice categorie de preț. iPhone-ul nu mai este standard în ce privește display-urile de la iPhone 4 lansat în 2010 / 3.5 inch cu rezoluție 640×960 pixeli și 330 ppi.

2. Cel mai frumos smartphone

Și aici pierde în favoarea unui telefon Android de top lansat în 2013. Câteva idei și vă las să-l descoperiți singur: carcasă unibody din aluminiu, ceramică pe lateral, efect wow de la primul contact. Din păcate nu a ajuns a fi comercializat în milioane de unități ca smartphone-ul Apple, nici 10% din vânzările lui iPhone 5S nu au fost atinse, deși respectivul smartphone a fost disponibil trei sferturi din anul trecut.

Mai sunt multe alte telefoane ce au impresionat la capitolul design: Xiaomi Mi-3, Oppo Find 5, LG G2 etc.

3. Cel mai bun sunet de pe un smartphone

Și aici este depășit de multe telefoane Android în genul lui HTC One cu ale sale boxe frontale și tehnologia Beats Audio, LG G2, Nokia Lumia 920 / 925 / 1020. Pe jack-ul de 3.5 mm oferă una dintre cele mai echilibrate audiții, dar boxa frontală de la baza lui iPhone 5 / 5S mi se pare depășită de situație.

iPhone-5S (9)

4. Aplicații de top în App Store, inexistente în Google Play

Google Play a crescut mult și nu doar în volum de aplicații ci și în ce privește calitatea acestora. Da. Trebuie să recunosc că multitudinea de telefoane și specificații aduc bătaie de cap suplimentară pentru dezvoltatorii de aplicații, dar nu prea mai sunt aplicații și jocuri care să nu fie portate și spre Android.

Mai sunt întârzieri, dar cele mai multe aplicații sunt în ambele shop-uri. Asta pentru că Android a crescut mult. Sunt telefoane de top în genul lui GALAXY S4 care s-au comercializat în milioane de unități și un developer de aplicații are piață de desfacere.

5. Cea mai bună camera foto de pe un smartphone

Acum să nu credeți că aș spune că iPhone 5S-ul nu are o cameră foto & video de calitate, dar deja sunt câteva modele care se descurcă mai bine. Aș evidenția Nokia Lumia 1020, Samsung GALAXY Note 3 care filmează și la rezoluție 4K, LG G2. Aplicația camerei foto și video de la iPhone mi se pare prea simplă pentru un utilizator cu cerințe mai avansate la acest capitol.

iPhone 5, 5S și 5C sunt telefoane de top, dar în multe puncte cheie au ajuns a fi inferioare unui smartphone Android. Aștept lansarea noilor generații pentru un refresh mai puternic. Sunt conștient că iPhone-ul este o alternativă solidă la telefoanele Android de top prin intermediul designului compact, viteză și simplitate în sistemul de operare, autonomie decentă.

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.