Foto si Video

În vacanța de vară am avut ocazia să testez proiectorul Acer U5320W destinat mediului educațional. Din păcate nu l-am putut vedea la lucru și când a început anul școlar, îl testam exact în condițiile pentru care a fost conceput. 

Totuși, un astfel de proiector nu este potrivit doar într-o sală de curs și aș spune că fără probleme merge a fi integrat și acasă, un proiector multimedia spre exemplu.

1. DLP + Ultra-short throw;

Acer-U3520W (2)

De cele mai multe ori la un proiector ai nevoie de o distanță de la care să proiectez și îl poziționezi la 4 – 5 metri distanță de peretele / suportul pe care imaginea proiectată prinde viață. Nu este cazul la Acer U5320W, de la 50 cm distanță aduce o imagine cu diagonala de 100 inch / 2 metri și jumătate. Suprafața minimă dintre U5320W și suportul de proiecție este de 23 cm. Asta pentru că dispune de o oglindă ce reflectă proiecția spre perete.

2. Acer Smart Pen II;

Acer-Smart-Pen-II

Acer Smart Pen II trebuie achiziționat separat, s-ar putea să-l prindeți pe la unele promoții alături de proiector. Are rol de telecomandă, dar și de stilou digital ce merge a fi utilizat până la 10 metri distanță.

Printr-un astfel de accesoriu te alegi cu un proiector interactiv, cred că este și unul dintre cele mai simple moduri în a obține o astfel de proiecție. Smart Pen II aduce un plus la capitolul funcționalitate, ideal pentru școli și facultăți unde vrei să aduci informație nouă peste ceea ce afișezi elevilor sau studenților.

3. Sunet încorporat – 2 x 10W RMS;

Acer-U3520W (5)

La capitolul multimedia trebuiesc menționate și boxele încorporate, 2 x 10W RMS ar trebui să fie suficient pentru o sală de clasă, pentru o utilizare ocazională. Sunetul adus impresionează prin calitate, profunzime, nu distorsionează nici la volum maxim.

4. Luminozitate de 3000 lumeni, imagini clare, culori naturale;

Acer-U3520W (6)

Tehnologia DLP aduce o luminozitate mare pe alb, ai nevoie de așa ceva într-o sală de clasă unde de multe ori nu ai jaluzele sau draperii închise ca să creezi un mediu propice. Și acasă se pliază o astfel de tehnologie, mai ales dacă vrei să folosești proiectorul video pe timp de zi. U5320W are o rezoluție nativă de 1280×800 pixeli, dar punctează bine de tot în ce privește calitatea imaginii afișate. Contrastul este de 13.000:1, zoom digital 2x.

5. Conectivitate bună;

Acer-U3520W (4)

Multe elemente de conectivitate: 2 x HDMI, USB, RJ-45, S-Video, ieșire Composite, USB, 2 x VGA in și VGA out.

Toate detaliile legate de Acer U5320W la capitolul specificații pe site-ul companiei.

Categorii: foto-video
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.