TOP 5: Telefoane chinezeşti de top pe care le aşteptăm în cadrul MWC Barcelona 2015

/
/
28 feb. 15
/

În timp ce Emil se pregăteşte să vă aducă cele mai calde informaţii direct din Barcelona, noi cei rămaşi în ţară vă pregătim aşteptările pentru acest eveniment. Dacă în ultima perioadă am tot scris despre HTC One M9 şi Samsung Galaxy S6, device-uri ce vor fi lansate mâine (1 martie), astăzi vă prezentăm un TOP 5 al smartphone-urilor chinezeşti ce se aşteaptă a fi lansate oficial în cadrul MWC Barcelona 2015. Menţionez că topul este ordonat alfabetic şi nu reprezintă preferinţele noastre.

5. Gionee Elife S7

Gionee Elife S7 va fi lansat într-un eveniment dedicat în data de 2 martie. La momentul actual credem că noul flagship Gionee va avea un display de 5.2 inci FullHD, procesor octa-core pe 64 biţi şi o memorie RAM de 2 GB. Mai multe detalii oficiale vom primi luni de la Emil.

gionee elife s7

4. Huawei P8

Smartphone-ul Huawei P8 se aşteaptă a fi lansat oficial pe 1 martie, la fel ca HTC One M9 şi Samsung Galaxy S6. Din ce văd la prima vedere, ziua de 1 martie va fi ziua Z pentru MWC Barcelona. Din informaţiile existente, Huawei P8 va oferi un display de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core HiSilicon Kirin 930 şi Android 5.0 Lollipop.

Huawei P8

3. Lenovo Vibe X3

Lenovo va lansa mai multe smartphone-uri în cadrul evenimentului din Catalunia, însă cel mai cunoscut device se pare că va fi Lenovo Vibe X3. Din informaţiile existente în dot com, smartphone-ul va dispune de senzor de amprentă, difuzoare stereo, display de 5.5 inci cu rezoluţe FullHD, cameră foto de 20 megapixeli şi rama realizată din metal.

vibe-x3

2. THL 2015

Acest model a fost lansat oficial de către THL, însă la lucru îl vom vedea abia în cadrul MWC Barcelona 2015. Printre principalele caracteristici putem regăsi display-ul de 5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core pe 64 biţi şi camera foto principala de 13 megapixeli. Mai multe detalii într-un articol dedicat.

THL 2015

1. ZTE Nubia Z9

ZTE Nubia Z9 se aşteaptă a fi noul flagship al chinezilor de la ZTE. Acesta va înlocui device-ul ZTE Nubia Z7 ce a fost lansat în vara anului trecut. Până la această oră se zvoneşte că acest smartphone va avea un display FullHD, procesor Qualcomm Snapdragon 805 şi 3 GB memorie RAM.

ZTE Nubia Z9

După cum puteţi vedea, smartphone-urile chinezeşti vor fi foarte prezente în cadrul MWC Barcelona 2015. Ce am remarcat la toate aceste device-uri este faptul că încă nu se mizează prea mult pe display-uri 2K. Acestea sunt încă mari consumatoare de energie şi scad foarte mult autonomiile telefoanelor.

Pe lângă cele 5 prezentate în acest top, vor mai exista şi alte modele de la producători din China precum: Ulefone, Meizu sau Elephone.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

Taxa de 25 lei destinată coletelor de pe Temu, Shein, AliExpress etc. pare a fi un dezastru total (nimeni nu mai livrează direct în România, ci opresc şi trimit din Ungaria)

În 2025 intrau zilnic în România peste 200.000 – 250.000 de colete de pe Shein, Temu, AliExpress & Co, astfel că exista o presiune constantă atât pe sistemul vamal, cât si pe comercianţii români.