Smartphone-urile moderne sunt în mare parte o variație pe aceeași temă: formă dreptunghiulară, display cu margini cât mai subțiri și grosime cât mai redusă. Mă rog, mai sunt jucători ce nu se străduiesc să aducă margini cât mai înguste. Da, iPhone-ul face notă discordantă. 

Totuși, de-a lungul timpului am avut smartphone-uri cu soluții tehnice inedite, soluții ce mi-aș fi dorit să le văd integrate și în prezent.

1. Cameră principală rotativă;

Oppo-N3-1

Allview P7 Xtreme a fost singurul dispozitiv cu cameră rotativă importat și în țara noastră. Oppo a venit cu o astfel de soluție pe Oppo N3 în 2014 – cameră rotativă automatiză de 16 Megapixeli. Mi se pare o soluție de bun augur pentru cei ce-și doresc selfie-uri de mare angajament, un plus de versatilitate în ce privește camera foto și video.

De cele mai multe ori, senzorul frontal este modest și printr-o cameră rotativă te alegi cu o cameră mult mai capabilă – autofocus în loc de fixed focus, LED flash puternic etc. Din păcate, după Oppo mai nimeni nu s-a aventurat în a prelua ideea. Cel mai probabil, în timp s-ar ajunge la defecțiuni ale mecanismului.

2. Tastatură qwerty culisantă;

Nokia-E7

Primele telefoane de business din seria Communicator a Nokia foloseau o tastatură qwerty fizică culisantă. Între timp, ecranele smartphone-urilor au crescut, iar tastatura qwerty touch domină piața. BlackBerry mai juca notă discordantă, dar în urmă cu puțin timp au închis divizia de telefoane mobile.

O soluție precum cea de mai sus ar aduce un plus de polivalență – stand ad-hoc + tastatură qwerty fizică cu care te poți obișnui în timp spre a avea viteză sporită. Îmi dau seama că soluțiile moderne permit chiar viteză mai mare față de tastaturile qwerty clasice. Ar mai fi și spațiul lăsat liber pe ecran, fără a fi ocupat de qwerty-ul tactil.

3. Capace spate interschimbabile;

LG-G4-13-630x347

Cred că prima dată când ideea de capac interschimbabil a prins contur a fost atunci când Nokia a prezentat legendarul 3310. Ăștia mai tineri nu cred că știu la ce ne referim noi, cei de 30+. Vă ajută Google în acest sens.

Am apreciat mult LG G4 și ASUS Zenfone 2, unul dintre motive fiind faptul că punctau la partea practică – capacele interschimbabile te scutesc de grija pentru spatele terminalului – a se citi, grija în a acumula zgârieturi. Nici nu mai trebuie să te orientezi spre cine știe ce husă de protecție, plus că îți oferă acces la acumulator și știm că la câte de utilizate sunt telefoanele, acumulatorul cedează și parcă-i mai ieftin să schimbi acumulatorul, decât să cumperi un alt dispozitiv. Companiile hardware se ghidează după alte principii, din păcate.

4. Port infraroșu ce ajută în controlul electronicelor;

teaser-Allview-Sign-1

Sunt din ce în ce mai puține telefoane mobile ce vin cu port infraroșu. În urmă cu mulți, mulți ani era implementat până când bluetooth-ul a devenit standard. A revenit în ultimii ani, transforma smartphone-ul în telecomandă ad-hoc. Te scutește de grija în a găsi telecomanda, plus că poți avea o modalitate secundară de control asupra TV-ului.

5. Stylus pentru smartphone;

note-7-stylus-waterproof

Samsung a fost un fel de ultim mohican cu stylus-ul adus pe seria Note, a făcut din asta un punct PRO și a atras o categorie de utilizatori. Am citit diverse studii și în jur de 20% dintre cei ce alegeau un phablet Note foloseau stylus-ul în mod zilnic. La zeci de milioane unități comercializate = o importantă categorie de utilizatori pe care și alți producători hardware ar fi putut încerca să o câștige.

Când am scris articolul cu alternative la Samsung GALAXY Note7 mi-a fost imposibil să găsesc telefoane mobile cu hardware puternic și stylus. Pur și simplu, nimeni nu mai aduce un astfel de accesoriu. Samsung a dovedit că poți veni cu funcții interesante, cu aplicații dedicate pe care anumite categorii sociale le apreciază.

Ce alte funcții sau elemente credeți că au fost pierdute din mers în procesul de evoluție? 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.