Până în urmă cu 2 – 3 ani în această categorie ai fi găsit smartphone-uri cu specificații de-a dreptul modeste, cu experiență de utilizare execrabilă. Am curajul să spun că pe modelele prinse în acest top nu este cazul. Rulează un software cât de cât actualizat, au hardware capabil să ruleze orice joc sau aplicație din Google Play, chiar și pe partea de cameră foto și video se descurcă onorabil pentru prețul afișat. 

5. Xiaomi Redmi Note 4 cu 3 GB RAM și 32 GB stocare – 599 lei;

A fost testat de către Cosmin, iar recenzia completă o găsiți aici. Important de precizat că a făcut pasul spre MIUI 10 bazat pe Android 7 Nougat. Nu este cel mai nou software, dar ca interfață este adusă în linie cu smartphone-urile recente ale companiei chineze. Punctele PRO ale lui Redmi Note 4 sunt prețul, Qualcomm Snapdragon 625 + 3 GB RAM și 32 GB stocare, baterie de 4100 mAh, ecranul IPS cu rezoluție FHD.

4. Lenovo S5 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – 699 lei;

Printre atâtea Xiaomi-uri și-a făcut loc și un Lenovo. Acum nu știu de unde l-a făcut rost PCgarage, aș face pariu că este fentat importul oficial, dar nu am detalii în acest sens și îi consider de bună credință pe partea de garanție etc.

Lenovo S5 încorporează un ecran de 5.7 inch cu rezoluție 2160 x 1080 pixeli și aspect 18:9, procesor Qualcomm Snapdragon 625 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare + slot combo. Rulează  ZUI 3.7 bazat pe Android Oreo, camera principală este de 13 + 13 Megapixeli (13 Megapixeli cu f/2.2 și al doilea senzor de 13 Mgpx de tip alb / negru, filmează la 2160p cu 30 fps), camera frontală de 16 Megapixeli cu f/2.2, USB type-C, cititor de amprentă. Este tras puțin în jos de bateria de 3000 mAh.

3. Xiaomi Mi A2 Lite cu 3 GB RAM și 32 GB stocare – 699 lei;

 

Marele său punct PRO în fața lui Xiaomi Mi A1 este dat de bateria de 4000 mAh. Este și mai compact, deși are display mai mare (149.3 x 71.1 la ecran de 5.84 inch vs 155.4 x 75.8 la display de 5.5 inch în cazul lui Mi A1).

Sunt și câteva elemente ce-l trag ușor în jos: lipsă Wi-Fi ac, microUSB, fără filmare la 2160p etc. Totuși, rămâne o propunere solidă în categoria smartphone-urilor Android cu preț de sub 700 lei.

2. Xiaomi Mi A1 cu 4 GB RAM și 32 GB stocare – 669 lei;

A fost primul smartphone Xiaomi în programul Android One. A făcut pasul spre Android 9 Pie, software la zi pe un telefon de 669 lei. Are un design ce amintește de iPhone 7 Plus, dar asta-i un element ce nici nu trebuie băgat în seamă, mai ales în acest orizont de preț. Xiaomi Mi A1 folosește un panel IPS de 5.5 inch cu rezoluție FHD protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, Qualcomm Snapdragon 625, 4 GB RAM și 32 GB stocare + slot combo, cameră de 12 Megapixeli cu f/2.2 + 12 Megapixeli de tip tele cu f/2.6, filmează la 2160p cu 30 fps, Wi-Fi ac + USB type-C etc.

1. Xiaomi Redmi Note 5 cu 3 GB RAM și 32 GB stocare – 684 lei;

Puncte PRO pentru Redmi Note 5: Qualcomm Snapdragon 636, baterie de 4000 mAh cu încărcare la 18W, ecran IPS de 5.99 inch cu rezoluie 2160×1080 pixeli protejat cu sticlă Gorilla Glass, rulează MIUI 10 POCO bazat pe Android 8.1 Oreo, Wi-Fi ac + bluetooth 5.0

Puncte CONTRA: microUSB, cameră ușor modestă, filmare la 1080p.

Puteți veni cu alernative similare în rubrica de comentarii.