Telefonul mobil aka smartphone-ul a devenit alter ego-ul nostru. Hai că am pornit prea tare, nu am ajuns încă acolo, dar în timp s-ar putea ca prima propoziție a acestui text să fie destul de aproape de realitate. 

Unele terminale nu au ajuns la momentul oportun, prea devreme sau prea târziu ca să facă diferența în piață și să ajute compania ce le-a adus să înregistreze vânzări generoase. S-ar putea ca anumite dispozitive să le cunoașteți, altele să reprezinte o noutate.

5. Dell Streak 5

Dell-Streak-5

A fost anunțat în 2010 și am avut ocazia să-l testez pe o perioadă de câteva luni în 2011. Era o ciudățenie la vremea respectivă și asta pentru că avea o diagonală a ecranului de 5 inch, în 2010. Repet, 5 inch – 2010. La momentul respectiv, iPhone 4 integra un display de 3.5 inch, iar Samsung GALAXY S din prima generație se oprea la 4 inch.

Dell Streak 5 era un monstru pe 5 inch, atrăgea atenția instant când îl scoteam din buzunar și orice prieten îi remarca dimensiunile pantagruelice pentru vremea aceea. Îl puneau la ureche și mă întrebau – Cum ți se pare? Cum să vorbești la telefon așa de mare? etc. A trecut timpul, iar în 2016 – 5.5 inch a deveni standardul pentru un smartphone normal, 5 inch – smartphone compact și phableturile de la 5.7 inch în sus.

Culmea este că Dell Streak 5 se descurca destul de bine, avea un design plăcut cu materiale și finisare de bună calitate. Dimensiunile fizice îl trăgeau în jos – cântărea 220 de grame, 10 mm grosime. Raportul display / corp era de 58.8%. Tehnologia a evoluat cu pași rapizi în cei 5 – 6 ani ce au trecut de la lansarea lui Dell Streak. Primul phablet nu a beneficiat de atenția publicului, a fost nevoie ca Samsung să intre în joc prin seria Note în 2011.

4. Sony Ericsson Xperia Play

Sony-Ericsson-Xperia-Play

Cei mai tineri nu-și amintesc de parteneriatul de durată dintre Sony și Ericsson pe telefoane mobile. Înainte să-i pună capăt au adus împreună un smartphone Android conceput să ofere o experiență de gaming fără cusur.

Xperia Play nu s-a bucurat de succes pentru că a sosit prea devreme, nu erau titluri atractive în Google Play care să-l pună cu adevărat în valoare. Smartphone-urile începeau încetul cu încetul să concureze cu consolele portabile în genul PSP. Între timp aș putea spune că le-au anihilat complet.

Plus că Sony nu a știut niciodată să iasă în față cu un preț competitiv. Recunosc că mi-aș dori să văd un Xperia Play cu hardware actualizat și controale fizice pe o tastatură culisantă & multe jocuri compatibile.

3. Motorola Atrix
Motorola-Atrix-Lapdock

Alături de smartphone a fost adus și un lapdock ce folosea puterea de procesare a smartphone-ului. Din păcate, hardware-ul nu oferea cine știe ce performanțe și funcționarea era ușor defectuoasă. Ideea mi s-a părut foarte bună. Microsoft a preluat-o prin Continuum pe Lumia 950 și Lumia 950 XL și ca orice altă idee bună ce ajunge la Microsoft a și fost îngropată din doi pași și trei mișcări.

O altă mare problemă a Motorola era interfața MotoBlur pusă peste Android. Au trebuit să intre sub umbrela Google ca să renunțe la acest UI. Atrix a venit ca o mare vedetă și a murit speranță.

2. Nokia 808 PureView

Nokia-808-PureView-White

A fost un adevărat camera phone la momentul respectiv, dar nimeni nu l-a cumpărat pentru că rula sistemul de operare ce a băgat Nokia în buzunarul Microsoft la preț de nimic. Mă refer la o variantă de Symbian denumită Belle OS. Nu puteai să descarci aplicații din store, funcționa defectuos și niciodată nu a dat impresia că ar fi fost optimizat pentru gesturile touch. Plus că fotografiile de bună calitate nu prea aveai unde să le share-uiești, abia ce în ultimii ani s-a ajuns ca rețelele sociale să pună în valoare un dispozitiv cu camera foto impecabilă.

Nokia 808 PureView venea în 2011 cu un senzor gigant de 41 Megapixeli, xenon flash, filtru ND și zoom 3X. Filma la 1080p. Nokia avea un astfel de senzor pus pe un smartphone cu procesor single core la 1.3 GHz, 512 MB RAM și 1 GB ROM. Nu prea înțeleg cum au reușit minunea, dar au investit enorm în R&D fără ca impactul în piață să fie cu adevărat resimțit în partea de vânzări.

Mai târziu, senzorul de 41 Megapixeli a fost adus și pe Nokia Lumia 1020 (smartphone pe care Orange îl afișa la recondiționate pe la 350 lei în cursul zilei de ieri).

1. Nokia N9

Nokia N9

Nokia N9 a sosit prea târziu. Au investit enorm în acest terminal, MeeGo OS trebuia să concureze cu Android, iOS și Windows Phone. Dacă l-ar fi lansat cu 1 – 2 ani înainte de debutul său comercial, cred că ar fi putut să aibă un impact mai mare în piață. Nu știu dacă ar fi pus gigantul finlandez pe picioare, totul depindea de cantitatea de aplicații și experiența de utilizare oferită. Apropo – în 2011, Nokia era lider pe piața de telefoane mobile (feature phone, dar și pe telefoane inteligente). Din 2012 a început căderea bruscă în fața Apple, Samsung etc.

La N9 am apreciat designul de-a dreptul impecabil – carcasă din policarbonat de foarte bună calitate, o bijuterie de terminal, dar și interfața bazată pe swipe ce funcționa într-un mod intuitiv, inedit.

Lista o putem discuta și continua în rubrica de comentarii. Nu este nimic bătut în cuie și stabilit prin lege.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.