Tablete

Toshiba Excite Pro este una dintre primele tablete cu Tegra 4 disponibile în țara noastră. Se alătură lui Toshiba Excite Write și ASUS Transformer Pad TF701T. eMAG comercializează Toshiba Excite Pro  la prețul de 1899 lei. 

Ce primești pentru această sumă?

Toshiba Excite Pro integrează un display de 10.1 inch cu rezoluție 2560×1600 pixeli și tehnologie IPS, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass. Punctul său PRO este dat de NVIDIA Tegra 4 quad-core la 1.6 GHz pe ARM Cortex-A15, ULP GeForce GPU, 2 GB RAM la 1600 MHz, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB.

Rulează Android 4.2 Jelly Bean. Pe partea de conectivitate: Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 4.0, microUSB, microHDMI, jack de 3.5 mm, difuzoare stereo cu tehnologia DTS Sound de la Harman Kardon.

În ce privește abilitățile foto și video: cameră principală de 8 Megapixeli ce știe să filmeze la 1080p, autofocus, bliț, cameră frontală de 1.2 Megapixeli. Bateria are oferi autonomie de până la 9h în redare video și 58h pe redare audio. Cântărește 630 gr. și grosime de 10.5 mm, dispune și de stylus.

Toshiba Excite Pro este o tabletă completă, un produs premium. Din imaginile de presă remarcați că rulează un Android 4.2 Jelly Bean similar cu cel de pe Google Nexus 10, fără prea multe customizări din partea Toshiba și consider asta un alt punct PRO pentru tableta japoneză. Singura concesie care se face la Toshiba Excite Pro este legată de greutate și grosime. iPad Air a restabilit standardele pentru tabletele de peste 9 inch.

Categorii: tablete
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.