Hardware

TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co) este unul dintre cei mai mari producători de procesoare din lume la ora actuală, iar pentru a-şi păstra poziţia, compania taiwaneză investeşte anual miliarde de dolari în cercetare-dezvoltare pentru a oferi clienţilor săi cele mai noi, cele mai eficiente şi cele mai puternice procesoare din piaţă.

În acest moment compania produce procesoare pe un proces de fabricaţie de 10 nm, iar de anul viitor vor fi realizate în masă şi primele procesoare pe un proces de 7 nm. TSMC nu se opreşte aici şi a anunţat o investiţie de peste 20 miliarde de dolari într-o fabrică ce va fi capabilă să dezvolte şi să producă peste aproximativ 3 ani procesoare cu proces de fabricaţie de 3 nm.

Costurile pentru această nouă provocare vor fi uriaşe, însă TSMC trebuie să dovedească clienţilor săi că rămâne o companie care inovează în permanenţă. Principalul partener al producătorului taiwanez este Apple (17% din veniturile companiei) şi ştim cu toţii care sunt standardele americanilor.

Începutul anului 2020 pare a fi o ţintă greu de atins, însă ambiţiile sunt mari, la fel şi banii puşi în joc.

Sursa: nikkei.com
Categorii: hardware

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.