Smartphone

Ulefone Armor 5 este unul dintre cele mai atrăgătoare smartphone-uri rugged de pe piaţă. Producătorul chinez promovează acest device drept primul telefon inteligent din lume tip rugged cu breton, aspect care în funcţie de preferinţe ar putea să atragă sau nu.

Pentru a-i dovedi rezistenţa, Ulefone a trecut telefonul prin două teste dure: în primul observăm că Ulefone Armor 5 funcţionează foarte bine chiar şi după ce a fost congelat, în timp ce în al doilea vedem acelaşi lucru însă de data aceasta la o temperatură de 100 de grade Celsius (device-ul este pus în apă clocotită).

Vă reamintesc că Ulefone Armor 5 este un device echipat complet pentru cele mai grele condiţii, iar aici aş reaminti certificarea IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf, integrarea de aplicaţii outdoor dedicate, construcţia solidă şi bateria de 5000 mAh care promite o autonomie de cel puţin 2 zile.

Ulefone Armor 5 costă 189.99 dolari pe aliexpress.com.

Specificaţii complete pentru Ulefone Armor 5:

  • display IPS de 5.85 inch cu rezoluție HD+ (1512×720 pixeli), aspect 18.9:9, breton, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor MediaTek Helio P23 de tip octa-core tactat la 2.0 GHz, Mali-G71 MP2 GPU, 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare + slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 8.1 Oreo;
  • dual-sim, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, USB Type-C, NFC, GPS, Glonass, A-GPS, radio FM, cititor de amprentă, Face ID, certificare IP68;
  • cameră foto duală 16 Megapixeli + 5 megapixeli cu senzor Sony IMX135, deschidere f/2.2, autofocus, LED flash şi cameră frontală 13 megapixeli cu deschidere f/2.4 şi LED flash;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare wireless, 12.6 mm grosime și 228 gr. greutate.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.