Telefoane Mobile

Aliexpress Tech Discovery este o campanie promoţională organizată pe site-ul aliexpress.com în care sunt promovate cele mai noi gadget-uri la cele mai bune preţuri. Una dintre alegerile de top din această săptămână este chiar battery phone-ul Ulefone Power 2, smartphone ce va putea fi achiziţionat pentru super preţul de 169.99 dolari + cadouri în valoare de 40 dolari (husă din piele, folie de protecţie şi suport pentru birou).

Ulefone Power 2 este echipat cu un ecran de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor MediaTek MT6750T de tip octa-core, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli (prin interpolare), baterie Sony de 6050 mAh şi Android 7.0 Nougat ca sistem de operare. Autonomia este pariul celor de la Ulefone, producătorul chinez susţinând că la o utilizare temperată smartphone-ul poate rezista fără încărcare chiar şi 4 zile.

Ulefone participă zilele acestea la expoziţia Global Sources Electronics din Hong Kong, iar Ulefone Power 2 este unul dintre cele mai apreciate telefoane de către distribuitori.

Specificații complete pentru Ulefone Power 2:

  • display de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920×1080 pixeli), 401 ppi şi protecţie Corning Gorilla Glass 3;
  • procesor MediaTek MT6750T de tip octa-core cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.0 GHz pe structură big.LITTLE, Mali-T860MP2 GPU la 650 MHz, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare și slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB);
  • Android 7.0 Nougat;
  • LTE Cat.6 + VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, port infraroşu, senzor pentru citirea amprentelor cu timp de răspuns de 0.15 secunde;
  • cameră foto de 16 megapixeli (prin interpolare) cu deschidere f/2.2, flash dual-LED, autofocus, HDR, filmare la 1080p şi cameră foto secundară de 13 megapixeli (prin interpolare);
  • baterie Sony de 6050 mAh cu Pump Express 2.0 ce se încarcă la 9V / 2A (încărcare completă în 2 ore), 9.9 mm grosime şi 210 gr. greutate.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Profile photo of Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 3T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.

  • Pingback: Ulefone Power 2 – o alegere de top pentru Aliexpress Tech Discovery - Stiri ultima ora, stiri online()

  • Simion Florin

    Rahatul ăsta cu baterie de 6050 mAh, oferă o autonomie de 7-8 ore de SOT(screen on time), iar Lenovo P2 cu Snapdragon 625 și 5100 mAh ajunge la 14-15 ore de SOT. Ca să vezi cât de mult contează procesorul și optimizarea pe lângă o baterie mare aruncată într-o carcasă de rahat. Și cu un Redmi 4 de 4000mAh obții o autonomie mai bună decât rahatul ăsta.

    • theozanhan

      Invata in p1m sa vorbesti mai educat, mai frumos, e un brand B list, nu compara lenovo cu ulefone si nici nu compara un mid range cu un low cost. Nu cred ca redmi 4>ulefone power 2 la capitolul baterie