A trecut ceva timp de când nu am mai testat un smartphone UMIDIGI (fost UMi), ultimul fiind UMi Super, terminal pe care l-am testat în vara lui 2016. De atunci şi până astăzi ne-au trecut pragul diverse telefoane chinezeşti, însă niciunul al acestui brand.

În ultimele zile m-am jucat cu unul dintre cele mai contrastante device-uri chinezeşti şi anume UMIDIGI S2. Spun acest lucru pentru că este un smartphone care acoperă excelentă o plajă de caracteristici, însă dezamăgeşte profund la altele.

Producătorul promovează acest telefon drept primul din lume cu display full screen (adică cu aspect 18:9) şi autonomie de 2 zile, iar afirmaţia nu este foarte departe de adevăr. UMIDIGI S2 este un terminal care arată bine, vine corect echipat pe partea de accesorii, iar performanţele de zi cu zi sunt mulţumitoare pentru majoritatea utilizatorilor.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre UMIDIGI S2, în cele ce urmează voi detalia toate aspectele pro şi contra ale smartphone-ului primit în teste de la gearbest.com.

Material video:

Specificaţii UMIDIGI S2:

Design

UMIDIGI S2 vine într-un pachet de retail elegant (chiar dacă oferă impresia de carton ieftin) ce  include o gamă variată de accesorii: încărcător, cablu de date USB 2.0 – USB Type-C, husă de protecţie, folie aplicată direct pe ecran, adaptor USB Type-C – jack audio de 3.5 mm, agrafa şi nelipsitul pachet de instrucţiuni. Observaţi că exceptând căştile, UMIDIGI S2 vine cam cu tot ce are nevoie un utilizator obişnuit.

Noi am primit în teste versiunea neagră, însă pentru un plus de eleganţă recomand celor interesaţi varianta „roşie ca focul”. Chiar dacă producătorul încadrează smartphone-ul în cel al battery phone-urilor, telefonul arată şi se simte excelent. Avem o construcţie unibody complet metalică (există mici inserţii de plastic pentru antenele de comunicaţie wireless), o grosime de doar 8.8 mm şi o greutate de 186 grame, toate acestea pentru un device cu o baterie de 5100 mAh.

UMIDIGI S2 este foarte bine construit, are o estetică plăcută şi chiar pare a fi un device mai scump decât este. Totul este finisat cum trebuie, “nu bate, nu troncăne” nimic (cum am mai văzut la unele terminale chinezeşti) şi chiar dacă grip-ul oferit nu este cel mai ok, în pachet există o husă de protecţie care rezolvă acest neajuns.

Trebuie să recunosc că UMIDIGI a făcut treabă bună la capitolul construcţie şi finisare, iar materialele utilizate par a fi de bună calitate.

Ecran şi sunet

UMIDIGI S2 este echipat cu un display Sharp TDDI de 5.99 inch cu rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli) cu aspect 18:9 şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 4. Vorbim de un ecran decent, care îşi face treaba cu brio. Personal cred că vorbim de un entry-level atent realizat, cu unghiuri mari de vizualizare, luminozitate suficientă (în lumina soarelui lizibilitatea tinde spre zero), contraste corecte şi un timp de răspuns al touch-ului excelent.

Există două aspecte care nu m-au încântat la acest display şi anume albul ce are o nuanţă gălbuie (diferenţa se vede când îl pui paralel lângă un alt smartphone) şi culorile care par a avea tente închise, care monotonizează cumva imaginea de ansamblu. Parcă lucrurile se schimbă puţin după un 75 – 80% nivel de luminozitate, însă automat acest lucru aduce un alt dezavantaj: reducerea autonomiei.

Per total avem un ecran bun, iar în plus aspectul 18:9 oferă şansa de a avea un display de 6 inci într-un corp standard de 5.5 inci. Rezoluţia HD+ este suficientă, iar dublul strat de protecţie (sticla Gorning Gorilla Glass 4 + folia) reduce emoţiile pentru un eventual impact nedorit.

Sunetul extern provine de la un difozor amplasat lateral dreapta pe latura inferioară, iar rezultatele sunt modeste. La peste 90% din volum apar deja primele zgomote ieşite din context, iar bass-ul este aproape inexistent (sunetele se aud foartre strident de cele mai multe ori). UMIDIGI S2 nu are jack audio, iar producătorul a inclus în pachet un adaptor USB Type-C – jack de 3.5 mm, însă rezultatele nu impresionează. Sunetul se aude uşor înfundat, la volum ridicat este distorsionat şi nici echilibrul între tonuri nu prea există. Uneori audiţia poate fi chiar dezamăgitoare.

Hardware, sistem de operare și aplicații

UMIDIGI S2 este destul de bine echipat din punct de vedere hardware şi aduce un procesor MediaTek Helio P20 de tip octa-core cu 8 nuclee x ARM Cortex-A53 la 2.3 GHz, ARM Mali-T880 MP2 la 900 Mhz ca GPU, 4 GB RAM DDR3, 64 GB spațiu de stocare (aproximativ 53 GB reali) și slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB.

Informații relevate de CPU-Z pentru UMIDIGI S2;

Observăm un ansamblu hardware destul de potent pentru categoria sa de preţ, însă din păcate UMIDIGI a făcut o alegere extrem de ciudată pentru un smartphone lansat în toamna lui 2017. Producătorul chinez a decis să integreze o versiune aproape stock de Android 6.0.1 Marshmallow. Chiar dacă pe perioada testelor am primit două mici update-uri (unul a rezolvat ceva bug-uri, celălalt a oferit update-ul de securitate pentru februarie 2017), nu există nicio informaţie legată de un eventual update major măcar la Android 7.0 Nougat (pentru Android 8.0 Oreo şansele tind spre minus infinit).

Chiar dacă vorbim de o versiune Android mai veche, aceasta s-a comportat excelent pe întreaga perioadă a testelor. UMIDIGI a decis să renunţe la interfaţa UMi OS şi a lăsat un Android aproape stock, cu mici modificări de nivel estetic. Avem şi câteva facilităţi oferite:

  • Senzorul de amprentă are funcţii multiple (posibilitatea de a debloca ecranul, de a realiza fotografii, de a răspunde la apel, de a face screenshot, de a porni muzica şi multe altele);
  • Notificare LED pentru diverse informaţii primite (apeluri, social media, baterie descărcată etc.);
  • Diverse modalităţi de economisire a bateriei pentru a prelungi autonomia.

UMIDIGI S2 s-a mişcat neaşteptat de bine, singurul minus software pe care l-am sesizat în cele câteva zile a fost legat de afişarea eronată a nivelului bateriei (revin cu detalii la capitolul dedicat). Nici traducerea în limba română nu este completă, însă acesta este un amănunt mai puţin important.

Nu ştiu de ce producătorul chinez a ales această soluţie, însă Android 6.0.1 Marshmallow este bine optimizat. Nici în jocuri device-ul nu stă rău, doar la cele mai pretenţioase pe partea grafică detaliile au fost redate la nivel mediu (aici se văd limitele GPU-ului).

Numărul de aplicaţii preinstalate este redus: Agendă, Browser, Calculator, Calendar, Cameră foto, Căutare vocală, Ceas, Copie de rezervă, Descărcări, Lanternă, Galerie, Gmail, Google Search, Hărţi, Înregistrare sunet, Magazin Play, Manager Fişiere, Mesagerie, Muzică, Radio FM, Scanare, Setări, Sim Toolkit şi Telefon.

Performanță

UMIDIGI S2 a trecut şi prin clasicele teste de benchmark.

Conectivitate

UMIDIGI S2 include elemente de conectivitate precum: 4G, slot combo, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, scanner pentru citirea amprentelor. Cum am menţionat anterior, smartphone-ul nu dispune de jack audio de 3.5 mm.

În ceea ce priveşte spectrul acoperit avem:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz;

4G – FDD LTE band 1(2100), 3(1800), 7(2600) şi 20(800).

UMIDIGI S2 nu ştie 4G TDD, deci nu funcţionează în reţeaua RCS & RDS decât în banda FDD de 2100 Mhz. Device-ul ştie 4G pe ambele cartele SIM, însă atunci când o cartelă funcţionează în 4G, cealaltă trece automat în 2G (aviz celor care au cartelă RCS & RDS pentru că aceasta nu funcţionează în 2G).

UMIDIGI S2 reuşeşte să se descurce foarte bine la toate elementele de conectivitate (apeluri de voce, bluetooth, GPS, Wi-Fi, radio FM), cu un mic minus poate la scannerul de amprente. Acesta pare a fi puţin pretenţios şi trebuie să pui degetul perfect pentru a funcţiona. Ca o medie aş putea spune că răspunde la 7 încercări din 10.

Cameră foto și video

Această categorie a devenit deja clasică pentru producătorii chinezi B-List. Toţi promovează senzorii şi tehnologiile utilizate, însă în 9 din 10 cazuri rezultatele sunt modeste. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu UMIDIGI S2. Telefonul integrează o cameră foto duală de 13 megapixeli + 5 Megapixeli cu senzor Sony IMX258, PDAF, deschidere f/2.0, LED flash, filmare la 1080p şi o cameră frontală de 5 Megapixeli.

Chiar dacă în teorie senzorul Sony IMX258 este capabil de rezultate peste medie, slaba optimizare de pe UMIDIGI S2 face ca fotografiile să fie de-a dreptul modeste. Unele dintre ele pot fi utilizate pe reţelele de socializare, însă cam atât. Autofocusul dă foarte multe rateuri, zgomotul de imagine este prezent chiar şi în imagini realizate în amiaza mare, efectul bokeh este o glumă proastă, iar culorile redate nu sunt fidele cu cele din realitate. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, însă parcă pe partea fotografică stătea mai bine Ulefone Mix 2, un device de două ori mai ieftin.

Nu vreau să credeţi că imaginile obţinute sunt inutilizabile, pentru un utilizator obişnuit pot fi chiar bune, însă ţinând cont de preţul de achiziţie al terminalului, aşteptările erau mai mari. Împreună cu camera frontală dezastruoasă şi înregistrarea video mediocră, ansamblul foto de pe UMIDIGI S2 este dezamăgitor.

Filmare cu UMIDIGI S2;

Autonomie

Unul dintre elementele cheie promovat de producătorul chinez este dat de autonomie. UMIDIGI afirmă că UMIDIGI S2 poate oferi o autonomie de peste 2 zile fără prea mari emoţii, iar adevărul este pe acolo. Nu se obţin 2 zile complete, însă dacă îl scoţi dimineaţa de la încărcat, poţi ajunge până la un 10 -15% a doua zi seara.

Chiar dacă în teorie există tehnologie de încărcare rapidă, aceasta funcţionează cu viteza a doua. O încărcare de la 5% la 100 durează aproximativ 3 ore, decent pentru o baterie de 5100 mAh.

O problemă destul de serioasă pe care am sesizat-o eu este aceea a afişării eronate a nivelului bateriei pe ecran. Are momente când scăderea procentului se face brusc (în doar câteva minute scade de la 60% la 40%) sau nu se face deloc (am stat şi 3 ore pe telefon, iar procentul a rămas la 71%). O altă situaţie a fost când la culcare am lăsat device-ul cu 63% baterie, iar dimineaţa m-am trezit că mai avea 26% (era conectat doar la reţeaua Wi-Fi). Bateria funcţionează, însă acea parte de soft care afişează pe display capacitatea sa are ceva bug-uri, iar UMIDIGI ar trebui să o rezolva în cel mai scurt timp.

În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi, UMIDIGI S2 a rezistat 11 ore și 02 minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate. Rezultatul este foarte bun.

Preț

UMIDIGI S2 poate fi achiziţionat pe gearbest.com la preţul promoţional de 179.99 dolari fără TVA (aproximativ 690 lei).

Concluzii

UMIDIGI S2 este un smartphone care promite multe şi oferă parţial din acestea. Este cu siguranţă un telefon elegant, bine construit, cu un display bun şi autonomie pe măsură, care însă dezamăgeşte pe parte fotografică şi sunet. În plus versiunea Android 6.0.1 Marshmallow nu este un element de mândrie, chiar dacă aceasta este bine optimizată (cu mici excepţii).

Poate am fost puţin cam dur cu acest device pe parcursul review-ului, însă când ceri 180 de dolari am şi aşteptări pe măsură. UMIDIGI S2 poate fi o alternativă pentru cei care îşi doresc display mare şi autonomie pe măsură. Pentru ceilalţi sunt sigur că există opţiuni mai bune.

PRO

  • pachet hardware suficient de bun pentru majoritatea aplicaţiilor din Google Play;
  • autonomie ridicată;
  • display bun pentru segmentul său de preţ;
  • construcţie şi finisare excelentă + materiale de calitate;
  • pachetul de retail conţine o gamă largă şi variată de accesorii;
  • raport calitate-preţ decent.

CONTRA

  • întreg ansamblul foto dezamăgitor;
  • sunet foarte modest;
  • lipsă jack audio de 3.5 mm;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu şanse reduse de update major în viitor.
  • Pingback: UMIDIGI S2 – review - Stiri ultima ora, stiri online()

  • theozanhan

    Pacat de camera, hai de sunet mai zicem, nu prea asculta multi la difuzor.
    Lizibilitatea in soare depinde si de sticla de la exterior
    Si eu am problema cu procentele de la baterie, sare urca aiurea. MM 6.0 dar poate face cineva customrom, totusi e helio p20. 180$ e cam mult, iti iei Redmi Pro(cel cu 2 camera si spate slefuit) si bag mana in foc ca e mult mai bun

    • Tudor_P

      Pai din text reiese faptul ca sunetul e slab si la casti. La soare nu se vede, sunet slab, soft mai vechi (daca era un telefon luat la sh nu conta, dar sa iei in 2018 cu MM…), camera praf…nu multumesc. La banii astia se gasesc variante mai bune si aici.

  • Rebelulll

    Nu merita acest telefon. Area prea multe bug-uri si softul e mort.

    • Ionut Codrut

      Eu unul as lua redmi 5

  • Ionut Codrut

    Redmi 5 plus vine la review ?

    • Cosmin Musat

      Încercăm să facem rost, însă mulți îl au încă abia în precomandă și nu îl au în stoc.

    • emiluși

      Incearca pe aliexpress la magazinul Mi Global Store,acum e vreo 160$ modelul cu 3 ram si 32 pe gold,cu soft de china ;)

    • emiluși

      Pana marti-miercuri imi ajunge mie si va zic cateva impresii ;)

    • Ionut Codrut

      Daa. Ar fi super sa ne spui primele impresii.

  • Nastase Gheorghita

    Foarte frumos acest telefon . Pacat ca dezamageste pe partea foto. Daca avea sd 625 sau 630 il comandam si eu .

  • George

    La 100$ ar fi un best buy.