Un operator de telefonie mobilă din România a fost amendat cu 70.000 lei pentru majorarea preţurilor abonamentelor

/
/
27 apr. 19
/

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat cu 70.000 lei un operator de telefonie mobilă, deoarece acesta a mărit în mod nejustificat preţurile abonamentelor.

Acest operator (ANPC nu a dat nume) a transferat anumite costuri către utilizatori prin folosirea unei poziţii de forţă dominantă şi psihologică. Costurile menţionate sunt cele apărute în urma OUG 114 / 2018 cu modificările şi completările ulterioare în sectorul telecom.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat un control la unul din operatorii de telefonie mobilă prezenţi pe piaţă, autosesizându-se în ceea ce priveşte mesajele pe care acesta a inceput să le trimită abonaţilor săi, prin care îi informează de creşterea costurilor abonamentelor, ulterior demarării controlului înregistrându-se şi reclamaţii pe această speţă. Decizia operatorului vizat a fost luată în baza unei clauze contractuale care dă dreptul operatorului economic să majoreze costul abonamentului, în mod unilateral, oricând acesta consideră necesar”, se arata în comunicatul ANPC.

În urma verificărilor făcute “s-a constatat că operatorul economic respectiv utilizează o practică comercială incorectă, contrară diligenţei profesionale, deoarece a ales să transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificări legislative – în sarcina consumatorilor, folosind o poziţie de forţă dominantă şi psihologică. Acest lucru s-a produs prin majorarea abonamentelor cu o sumă de bani, creştere ce ar putea fi acceptată de majoritatea abonaţilor în condiţiile în care procedurile de renunţare la contract, sau de portare a numărului într-o altă reţea, sunt complicate şi necesită o anumită perioadă de timp. Astfel, furnizorul de servicii deformează sau este susceptibil să deformeze, în mod esenţial, comportamentul economic al consumatorului mediu, care este deja într-o relatie contractuală cu acesta.”

În conformitate cu prevederile Legii 363 / 2007 republicată, ANPC a aplicat operatorului o amendă de 70.000 lei pentru practici incorecte. Deşi ANPC nu a menţionat numele operatorului amendat, surse din industrie indică numele celor de la Vodafone (nu este încă confirmat).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Am primit prima factură DIGI cu tarifele raportate la euro (iată cu cât am plătit mai mult comparativ cu luna trecută)

Cred că toată lumea a aflat deja că începând cu 27 mai 2026 DIGI îşi raportează partea comercială din România în euro. Această dată însă s-a aplicat doar pentru clienţii noi, pentru cei existenţi, primele facturi cu raportare la euro au început să apară după 1 iulie 2026.

Adio, Telekom România şi rămas-bun, magenta! (ca drept omagiu, am scris o mică istorie a operatorului în ţara noastră)

Acesta este un articol scris cu mici urme de nostalgie, data de 30 iunie urmând a intra în istoria pieţei de teleomunicaţii din România ca fiind ultima zi de prezenţă oficială a Telekom în ţara noastră.

Vrei să afli care este grila de programe tv existentă în judeţul tău la DIGI TV? Poţi vedea acest lucru respectând 3 paşi foarte simpli

Sunt sigur că pentru unii această informaţie este o banalitate, însă pentru alţii poate reprezenta un mic ajutor, mai ales dacă nu sunt atât de familiarizaţi cu partea digitală.