Smartphone

Deşi apreciez smartphone-urile OnePlus, trebuie să recunosc că producătorul chinez se descurcă dezamăgitor în păstrarea informaţiilor esenţiale pentru viitorul său flagship. Deşi mai sunt zile bune până la prezentarea oficială din 17 octombrie, la momentul actual cunoaştem aproape toate informaţiile hardware şi software despre device.

Nici detaliile legate de design nu lipsesc, iar dacă mai erau urme de neîncredere, producătorul de accesorii Olixar ne-a liniştit complet prin publicarea unor imagini cu OnePlus 6T îmbracat în diverse huse de protecţie. Acestea confirmă din nou tot ce se zvonea până acum, adică bretonul tip picătură de apă în zona frontală, camera foto duală pe spate, lipsa jack-ului audio de 3.5 mm, cât şi lipsa unui scanner de amprente fizic (acesta va fi integrat în display).

Singura necunoscută reală rămâne preţul, însă nu cred că vom mai aştepta mult până când îl vom afla. Eu estimez că cel de plecare în Europa va fi de aproximativ 549 euro.

OnePlus 6 apare deja cu stoc epuizat în magazinul oficial, deci dacă vă doriţi acest smartphone mai rămân doar stocurile existente la diverşii retaileri. De exmplu prin intermediul acestui link îl puteţi achiziţiona la aproximativ 1835 lei.

Specificaţii posibile pentru OnePlus 6T:

  • display Optic AMOLED de 6.4 inch cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9, 402 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 6;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 845 de tip octa-core cu 4 x Kryo 385 Gold la 2.8 GHz și 4 x Kryo 385 Silver la 1.7 GHz, Adreno 630 GPU, 6 / 8 GB RAM și 64 / 128 / 256 spațiu de stocare;
  • Android 9.0 Pie cu interfaţa Oxygen 9.0;
  • 4G cu viteze de până la 1024 Mbps în download și 150 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, USB type-C, NFC, cititor de amprentă;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7, gyro-EIS + OIS, dimensiune a pixelului de 1.22 microni + 20 Megapixeli cu f/1.7 și dimensiune a pixelului de 1 micron, detecție de fază, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 sau 60 fps, la 1080p cu 30 / 60 / 240 fps, la 720p cu 480 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, gyro-EIS, dimensiune a pixelului de 1 micron și înregistrează la 108op;
  • baterie de 3700 mAh şi dimensiuni de 157.5 x 75.7 x 8.2 mm grosime.
Sursa: gsmarena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.