Diverse

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a actualizat la sfârşitul lunii trecute valorile de consum care prezintă profilul mai multor categorii de utilizatori.

Conform acestor date publicate pe veritel.ro (aplicaţia de comparare a ofertelor telecom din România) un utilizator mediu utilizează lunar 167 MB trafic de internet mobil, trimite 74 de SMS-uri şi vorbeşte la telefon cam 251 de minute.

Au fost prezentate şi extremităţile: utilizatorul ocazional are nevoie lunar de 56 MB trafic de internet pe mobil, scrie doar 24 de SMS-uri şi sună doar 83 de minute, în timp ce utilizatorul intensiv foloseşte cam 501 MB de trafic pe mobil, 222 SMS-uri şi apelează 753 de minute.

Aceste profiluri sunt realizate pe baza unor date statistice referitoare la consumul de servicii de comunicaţii electronice din România în primele 6 luni ale anului 2015.

Dacă aş face o medie la consumul meu lunar cred că ar arăta cam aşa (valabil pentru telefonul personal, nu pentru cel de muncă):

  • 2 – 3 GB internet pe mobil;
  • 10 – 15 SMS-uri trimise;
  • 200 – 300 minute apelate.

Aştept în secţiunea de comentarii şi mediile voastre lunare pentru cele 3 arii: internet pe mobil, SMS şi apeluri de voce.

Sursa: ancom.org.ro
Categorii: retelistica

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.