Unboxing pentru Samsung GALAXY S5 și Samsung Gear Fit

/
/
12 apr. 14
/

A început Orange Smartphone Tester în etapa a 6-a, porțiunea destinată site-urilor și blogurilor de it&c. Vedetele acestei editii sunt Samsung GALAXY S5 și Samsung Gear Fit. Am primit pachetele sigilate și le-am desfăcut în fața camerei video. Ce a ieșit vedeți în clipurile de mai jos.

1. Samsung GALAXY S5

Unboxing-Samsung-GALAXY-S5 (14)

Pachetul respectă tema de alte telefoane și tablete ale companiei sud-coreene. Cutia este fabricată dintr-un carton ce imită textura lemnului.  GALAXY S5 este fabricat în Vietnam. La interior dați de smartphone, bateria de 2800 mAh, cablu microUSB – USB 2.0, încărcător pe USB 2.0, ghid de pornire rapidă, căști albe de tip in-ear și accesorii dedicate. Este interesant că cablu microUSB – USB 2.0 nu are suport pentru tehnologia microUSB în ediția 3.0, deși mufa smartphone-ului este compatibilă cu acest standard.

Designul lui Samsung GALAXY S5 amintește direct de GALAXY Note 3 și GALAXY S4. O muchie ce pare cromată înconjoară device-ul, ceva mai rotunjit decât generația anterioară, spatele smartphone-ului este mat și contribuie la un grip foarte bun.

Capacul bateriei este fabricat dintr-un plastic ce scoate obișnuitele zgomote în momentul în care poziționezi capacul pe spate sau îl scoți spre a avea acces la baterie și sloturile pentru microSIM și microSD de până la 128 GB. Obiectivul camerei de 16 Megapixeli se profilează puțin peste carcasa telefonului și este predispusă la zgârieturi, de aceea recomand accesorizarea lui GALAXY S5 cu o husă dedicată.

Unboxing-Samsung-GALAXY-S5 (7)

În partea superioară regăsiți jack-ul de 3.5 mm, la bază se află portul microUSB 3.O protejat cu un element din plastic. În lateral dreapta dați de butonul de power, iar în lateral stânga de tasta dedicată pentru reglarea volumului.

GALAXY S5 este blocat în rețeaua Orange și prima operație de bootare în Android 4.4.2 KitKat s-a desfășurat destul de rapid.Sunt câteva aplicații preinstalate de către Orange, dar mai multe detalii în review-ul propriu-zis. Zona de setări are mai multe moduri de afișare (listă sau grilă). Nu sunt schimbări majore față de Android-ul regăsit pe Samsung GALAXY Note 3 sau GALAXY S4. Mă refer în special la partea de interfață grafică / UI și nu la software-ul inclus de telefon.

Mai multe detalii:

httpvh://youtu.be/L5-py3St8A4

Câteva fotografii cu Samsung GALAXY S5:

2. Samsung Gear Fit

Unboxing-Samsung-Gear-Fit (8)

A câștigat și un premiu în cadrul MWC Barcelona 2014. Aș spune că este cele mai interesant device din categoria accesorii inteligente prezentat în cadrul târgului de tehnologie din Spania. Elementul principal de atracție îl reprezintă display-ul OLED curbat de 1.84 inch.

În pachet dați de brățara inteligentă, încărcător pe microUSB și accesoriu ce permite încărcarea device-ului, ghid de pornire rapidă. Pentru a seta Samsung Gear Fit trebuie pornit smartphone-ul Samsung GALAXY S5. Se descarcă Samsung Gear Fit Manager din secțiunea Samsung Apps. Cele două gadgets se conectează prin bluetooth și setările se fac în câteva minute. Mai multe detalii în review.

httpvh://youtu.be/mhtFrxUYLEE

Câteva fotografii cu Samsung Gear Fit: 

La final aș avea nevoie de ajutorul vostru. Îmi spuneți în rubrica de comentarii ce ați dori să testez la Samsung GALAXY S5 și Samsung Gear Fit. Răspunsurile mele vor veni în secțiunea de comentarii, în articole dedicate și mai ales în review. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Gata distracţia, Google blochează redarea YouTube în fundal prin intermediul browserelor mobile (Brave, Vivaldi, Samsung Internet etc.)

Google continuă strategia agresivă de a reduce opţiunile de acces la diversele facilităţi ce se regăsesc în pachetul de bază YouTube Premium, iar mai nou aflăm despre o altă schimbare în acest sens.

Cât ar putea costa Xiaomi 17 în Europa şi estimare de preţ pentru România

Xiaomi 17 este un smartphone cu valenţe premium lansat oficial în China în septembrie 2025. Telefonul este unul destul de compact, acesta având cu un ecran LTPO OLED de 6.36 inci, 191 de grame şi dimensiuni de 151.1 x 71.8 x 8.06 mm.

HONOR Magic8 Lite – review (Telefonul care rezistă și rezistă și rezistă…)

Cu puțin peste doi ani în urmă vă prezentam pe larg primul Lite al seriei Magic de la HONOR cu care luam contact, pentru ca în ianuarie 2025 să-l văd la lucru pe Magic7 Lite. Azi vedem cum se prezintă cel mai nou și mai bine pregătit model mid-range de la HONOR de anul acesta.…